Printre cele mai frecvente probleme asociate renunțării la scutec se numără anxietatea, refuzul de a folosi olița și încercările de a amâna sau de a evita defecarea. În plus, se întâmplă frecvent ca micuții să aibă accidente în care să ude pantalonii pe timpul zilei sau să facă în pat, noaptea. De asemenea, se întâmplă frecvent ca anumiți copii să refuze să folosească toaleta atunci când sunt plecați de acasă.
Ce poți face, ca părinte, pentru a depăși aceste probleme? Cu o planificare atentă, multe dintre ele pot fi prevenite, dar să vedem cum poți proceda atunci când te-ai lovit, deja, de una dintre ele.
- Problemele legate de anxietate
- Copilul refuză să se așeze pe oliță
- Copilul refuză să defece
- Copilul refuză olița/toaleta atunci când nu se află acasă
- Accidentele de peste zi și accidentele nocturne
- Cum previi problemele legate de renunțarea la scutec?
Renunțarea la scutec și problemele legate de anxietate
Cercetătorii (Baird și echipa sa de colaboratori) au stabilit, în 2019, că unii dintre acei copii care refuză să coopereze atunci când vine vorba despre folosirea oliței nu sunt nici leneși, nici neatenți, nici nerezonabili, ci pur și simplu suferă de diverse anxietăți legate de acest subiect.
Uneori, olița este, pur și simplu, un element de noutate. Alteori, copilul poate avea o teamă specifică legată de oliță sau de vasul de toaletă. Poate fi vorba despre felul în care arată olița, despre zgomotul pe care îl face atunci când urina sau scaunul cad în ea, despre felul în care dispar acestea din vasul de WC. Deși nu pot exprima asta încă, unii copii se pot teme de un „monstru” care trăiește în WC și care i-ar putea ataca. De asemenea, mulți copii au avut experiențe care au asociat disconfortul local și durerea cu folosirea oliței sau a toaletei: constipația, fisurile anale, infecțiile urinare sunt doar câteva dintre exemple. Indiferent care e motivul anxietății celui mic, să îl forțezi să stea pe oliță nu e de natură să ajute pe nimeni. Nimănui nu îi place să fie obligat să accepte o procedură neînțeleasă. Copiii mici au nevoie să știe la ce să se aștepte și să învețe că nu există nici un motiv ca să le fie teamă. Citește și despre: Cum am renunțat la scutec. Mărturiile unei mame despre provocările antrenamentului la oliță
În cazul în care copilul manifestă semne de anxietate legate de folosirea oliței, primul pas în renunțarea la scutec este eliminarea acestei anxietăți. Înainte de a lua orice altă măsură, asigură-te că micuțul nu suferă de nici un fel de problemă medicală care ar putea genera disconfort la eliminare. Constipația, scaunele tari și fisurile anale sunt cele mai frecvente cauze posibile, iar unele dintre ele pot trece neobservate dacă nu li se acordă atenție în mod special. Chiar dacă nu pare să existe nici o problemă în această sferă, urmărește atent consumul de lichide și de fibre al copilului și asigură-te că sunt corespunzătoare.
Oferă-i copilului acces la oliță, lăsând-o în zona de joacă a acestuia. Dacă apar semne de teamă, explică-i cum funcționează obiectul respectiv. Poți face o paralelă cu vasul de toaletă, sau poți chiar să golești conținutul unui scutec în oliță, pentru a-l ajuta să înțeleagă.
Abia după ce olița nu mai pare deloc înfricoșătoare, jucați-vă așezându-vă, complet îmbrăcați, pe oliță pentru intervale scurte de timp. La primele încercări, copilul va fi îmbrăcat complet și probabil că nu va sta mai mult de câteva clipe. Îl poți încuraja să prelungească acest timp până la jumătate de minut făcând un concurs, sau oferindu-i să exploreze ceva interesant. Laudă-l de fiecare dată pentru modul în care a ales să coopereze. Pe măsură ce procesul devine mai simplu și mai natural, exersați și statul pe oliță în fundulețul gol, pentru perioade din ce în ce mai lungi de timp (care nu ar trebui, însă, să depășească 5 minute). Citește pe larg despre: Când e de preferat să înceapă procesul de renunțare la scutec – Ce impact are asupra copilului dacă se începe prea devreme sau prea târziu
Copilul refuză să se așeze pe oliță
Uneori, copilul pur și simplu refuză să se așeze pe oliță sau pe vasul de toaletă. Și atunci, cum procedezi?
În primul rând, asigură-te că locul este confortabil și inspiră siguranță.
Un copil ale cărui picioare atârnă atunci când stă în echilibru pe colacul de la WC nu se simte nici comod, nici în siguranță. De asemenea, o astfel de poziție îngreunează controlul asupra mușchilor care asigură eliminarea urinei sau a scaunului. Cea mai bună alternativă pentru copilul mic este olița creată pentru dimensiunile acestora. Dacă se dorește folosirea vasului de toaletă, acesta trebuie asociat cu un reductor pentru colac și un înălțător pe care să se sprijine picioarele copilului.
În al doilea rând, verifică dacă cel mic este pregătit pentru această etapă.
Unii specialiști în pediatrie susțin că refuzul copilului de a se așeza pe oliță este un indiciu al faptului că acesta nu e pregătit. Sfatul lor este să faci o pauză de 1 – 2 luni și apoi să încerci din nou.
Recomandarea se bazează pe observația că acei copii în cazul cărora s-a insistat vehement pentru renunțarea la scutec au reacționat prin amânarea momentului eliminării, ceea ce crește riscul de apariție a unor probleme de tipul constipației sau infecțiilor urinare. O abordare coercitivă nu face decât să sporească teama și anxietatea, determinând și mai multe probleme.
Și atunci, care sunt semnele că juniorul ar fi pregătit să renunțe la scutec? În 2020, Wyndaele și colaboratorii săi au redactat această listă, care să îi ghideze pe părinți:
Copilul este conștient de momentul urinării sau al defecării și îl comunică;
Copilul poate să își dea jos și să își ridice singur pantalonii;
Copilul este interesant să facă lucruri în mod independent și e mândru de abilitățile dobândite.
Nu înseamnă că părintele va sta și va aștepta, cu pasivitate, ca cel mic să fie pregătit. Tot acest timp poate fi folosit pentru a elimina anxietățile, pentru a familiariza copilul cu prezența și utilitatea oliței, pentru a-i arăta că timpul petrecut așezat pe oliță poate fi distractiv.
Copilul refuză să defece
Copilul tău deja cere olița atunci când vrea să urineze, dar o refuză atunci când vine vorba despre a defeca. De ce?
Există mai multe studii care corelează acest refuz cu constipația și disconfortul asociat defecării; cel mai recent dintre ele este semnat de Baird și colaboratorii, în 2019. O cercetare efectuată pe un eșantion de 380 copii mici a demonstrat că unul din patru copii dezvoltă acest refuz de a defeca la oliță și, în majoritatea cazurilor, această problemă a fost precedată de un episod de constipație. Copiii care elimină scaune tari au un risc dublu de a dezvolta refuzul defecării la oliță.
Primul lucru pe care îl poți face este să crești consumul de lichide și de fibre al copilului și să ai o discuție cu medicul pediatru.
Dacă defecarea devine un proces simplu și ușor pentru copil, este foarte probabil ca dificultățile legate de utilizarea oliței să se rezolve.
Atitudinea părinților este, de asemenea, foarte importantă. Un studiu desfășurat pe un eșantion de 400 copii mici a solicitat la 50% dintre părinți să aibă mereu o atitudine foarte pozitivă legată de folosirea oliței, plină de încurajări, aprecieri, laude și bună dispoziție. S-a observat că, deși nu a prevenit riscul de apariție a refuzului de a defeca la oliță, această abordare a scurtat semnificativ perioada de manifestare a acestuia (Taubman, 2003). Așadar, e o idee bună să fii atentă la modul în care comunici cu copilul și să eviți orice afirmații care ar putea sugera că defecarea este dureroasă sau dezgustătoare.
Copilul refuză olița/toaleta atunci când nu se află acasă
Având în vedere faptul că și mulți dintre adulți preferă să evite să folosească toaletele publice, nu ar trebui să fie dificil să empatizezi cu un copil aflat în această situație. Cea mai simplă rezolvare a problemei este să investești într-un reductor pliabil, pe care să îl folosești atât acasă, cât și în alte locuri. Astfel, experiența de acasă se va replica oriunde ați merge. CITEȘTE ȘI: Renunțarea la scutec – Cum alegem olița perfectă
Accidentele de peste zi și accidentele nocturne
Este esențial să fii realist în legătură cu modul în care se desfășoară acest proces de renunțare la scutec. Accidentele sunt frecvente, normale și obișnuite. De fapt, există un studiu (Blum, 2003) care susține că renunțarea la scutec este un proces încheiat atunci când copilul are mai puțin de 4 incidente legate de eliminarea urinei pe săptămână și mai puțin de 2 episoade de murdărire cu fecale pe lună. Evident, este un progres față de punctul de pornire, dar e departe de o situație descrisă ca fiind perfectă. Și cu cât copilul e mai mic, cu atât probabilitatea accidentelor este mai mare.
Un studiu (Janssen, 2005) a arătat că, la vârsta de 2 ani, numai 31% dintre copii au senzații conștiente legate de nevoia de a-și goli vezica urinară. La vârsta de 3 ani, 79% dintre aceștia știu când au nevoie să meargă la toaletă. Același studiu a demonstrat și existența unei legături directe între dimensiunile vezicii urinare și vârsta (mai mică) la care se produce renunțarea la scutecul de zi.
Pe timp de noapte, procesul de renunțare la scutec este mai complex. Există un semnal hormonal care reduce sinteza de urină, iar copilul trebuie să perceapă senzația de vezică plină și să se trezească din somn în momentul respectiv. Aceste abilități se dezvoltă mai greu și mai târziu, motiv pentru care există și copii de 4 – 5 ani care nu își controlează pe deplin vezica urinară pe timp de noapte. Studiul menționat anterior demonstrează că doar jumătate din eșantionul de copii examinat au renunțat la scutecul de noapte înainte de vârsta de 4 ani.
Așadar, udarea patului pe timp de noapte nu este o problemă legată de antrenamentul la oliță, ci mai degrabă o problemă de dezvoltare fiziologică. Abia după vârsta de 5 ani, dacă urinările nocturne persistă, medicul pediatru va lua în calcul ideea unei eventuale probleme de sănătate.
Cum previi problemele legate de renunțarea la scutec?
Întotdeauna este mai ușor să previi decât să tratezi, așadar iată câteva sfaturi de la experți, în această privință:
Pregătește copilul pentru renunțarea la scutec.
Evită conflictele legate de acest subiect. Nu obliga copilul să se așeze pe oliță. Poate ieri a făcut asta din proprie inițiativă, dar azi nu mai vrea; specialișii spun să îl lași în pace și să reîncerci mai târziu.
Nu lăsa copilul singur sau plictisit pe oliță. Acest timp trebuie să devină interesant: vorbește cu el, citiți povești, oferă-i jucării.
Nu certa și nu pedepsi copilul pentru eventualele accidente. Riști ca acesta să evite să elimine, pentru a nu fi certat din nou.
Evită olițele cu protecție împotriva stropirii: există riscul ca băiețeii să își ciupească organele genitale atunci când se așează.
Atenție la prevenirea constipației. Constipația crește semnificativ riscul ca micuțul să dezvolte probleme de eliminare.
Evită băile cu spumă. Acestea pot irita uretra și vor face urinarea dureroasă. Problema apare mai frecvent la fete decât la băieți.
Nu încuraja copilul să se screamă. Efortul poate determina afecțiuni ale sfincterelor.
Programează câteva vizite la oliță pe parcursul zilei. Unii pediatri (Brazelton și Sparrow, 2004) susțin că micuților ar trebui să le aparțină inițiativa de a se așeza pe oliță; o altă abordare susține punerea copilului pe oliță în anumite momente prestabilite: imediat după trezire, după mese și înainte de culcare. Chiar dacă e bine să se aștepte copilul la aceste sesiuni prestabilite, nu e în regulă să îl cicălești pe tema asta.
Ajută copilul să se șteargă corect. Majoritatea copiilor nu reușesc să se șteargă așa cum ar trebui înainte de vârsta de 4 – 5 ani, deși gestul este extrem de important, mai ales pentru fete, care au o uretră scurtă, predispusă la apariția infecțiiilor urinare.
Atunci când procesul de renunțare la scutec nu se desfășoară așa cum ar trebui, riscul de apariție a problemelor este mare. Acordă răbdarea cuvenită întregului proces, astfel încât impactul să fie unul pozitiv, iar utilizarea oliței sau a toaletei să fie doar o etapă firească în dezvoltarea copilului. Citește și despre: Metode pentru învățarea la oliță a copilului – E pregătit să renunțe la scutece?
