Povesti clasice pe care ar fi mai bine sa NU le citesti copilului

Ce povesti mai citim copiilor? Toate povestile sunt captivante si merita impartasite copiilor sau am putea sa mai sortam dintre ele?

Toata lumea este de acord ca cu cat intra mai devreme in contact cu literatura, cu atat va fi ulterior mai pasionat de lectura un copil. Obiceiul de a citi copiilor povesti inca de la cea mai frageda varsta este unul foarte bun.

Multi parinti au inceput sa fie preocupati atat de forma povestirilor cat si de mesajul transmis prin continut: nu sunt unele povesti prea violente, prea sangeroase? Unele dintre ele nu cumva contin clisee periculoase pentru mintea in formare a copilului?

Ce atitudine adoptam fata de povestile clasice pentru copii?

Exista mai multe abordari ale parintilor in ceea ce priveste aspectul acesta.

Parintii relaxati…mult prea relaxati oare?…

Unii sunt de parere ca putem sa le citim linistiti orice poveste de copii fara sa ne ingrijoram de efecte nocive, argumentand astfel:

Sa nu crestem copiii intr-un “bol de cristal”, cenzurand povestile si aratandu-le mereu doar partea buna a lumii, inclusiv a celei din basme, vor fi exagerat de sensibili.

Oricum copiii sunt supusi unui val de violenta provenind din expunere la TV: desene animate, filme, stiri cu limbaj sau continut violent, jocuri pe calculator, aplicatii pe tableta. E o falsa problema ca asa-zisa violenta din povesti i-ar putea afecta.

Si noi am crescut cu aceleasi povesti si nu am ramas traumatizati, dimpotriva, ne-am dezvoltat creativitatea si gustul pentru lectura.

Partile care descriu fapte mai crude au si ele farmecul lor literar si in general reprezinta punctual culminant al naratiunii, deci prin cenzura am saraci povestea si i-am taia din atractivitate. 

Parintele “aurita cale de mijloc”

Alti parinti merg pe o cale de mijloc si cenzureaza doar partile care considera ca ar rani sensibilitatea copilului sau pasajele pe care nu le considera adecvate varstei sau firii copilului si se straduiesc sa gaseasca povesti cat mai “pacifiste”.

Acestia nu vor evita toate povestile clasice, fie din literatura universala fie din cea romaneasa ci doar pe cele care ar putea avea un impact prea puternic asupra sensibilitatii unui copil. Nimeni nu se simte comfortabil auzind despre o fetita care moare dupa ce s-a chinuit sa se incalzeasca aprinzand bat dupa bat dintr-o cutie de chibrituri, privind cu jind in vitrine luxoase, deci “Fetita cu chibriturile” chiar nu este o lectura obligatorie pentru copii.

Nici “Hansel si Gretel”, alta clasica vestita, nu suna prea bine in sensul ca parintilor le va fi greu sa explice cum e posibil ca o mama sa isi abandoneze copiii intr-o padure fiindca nu mai avea ce le da de mancare si de ce are trecere carnea de om la vrajitoare!

De asemenea scena cu capetele iezilor ranjind la geam, din “Capra cu trei iezi”, a tulburat copilaria multor adulti din ziua de azi deci probabil nu ar trebui sa-i expunem pe copiii nostri la acest pasaj.

Mai sunt unele povesti clasice precum “Pinocchio” sau “Mica sirena” care in variantele originale contin scene de groaza precum copilul Pinocchio sfarsind spanzurat sau sirena care se sinucide aruncandu-se in adancurile marii, din fericire pentru acestea exista variante prescurtate adaptate varstei si sensibilitatii copiilor.

In general povestile lui Hans Christian Andersen, desi intr-adevar pline de fantezie si originale, au scene de o cruzime rara, cum ar fi “Klaus cel mic si Klaus cel mare” unde personajele omoara cai cu ciocanul si ii jupoaie de piele. Din fericire nu e nevoie sa renuntam la toate povestile lui, el avand si dintre cele mai “rezonabile” precum “Printesa si mazarea” sau “Ratusca cea urata”.

Parintele crispat…mult prea crispat oare?…

Exista si o alta categorie de parinti care exagereaza cu “politically correct”-ul si care gasesc vina tuturor povestilor caci daca ar fi sa fie “scarmanate” la sange toate ar avea macar vreo idee discriminatorie sau nepotrivita.

Cu unele argumente ne putem amuza:

• Casatoriile au loc mereu intre un print si o printesa: de ce nu si intre doi printi sau doua printese?
• Personajele feminine sunt intotdeauna frumoase, de ce nu sunt si zane bune dar urate sau printese uratele?
• Mamele vitrege sunt mereu rele. De ce nu apar, in compensatie, si tati vitregi?
• Parintii isi iubesc conditionat copiii si fac diferente intre copii: mereu regele prefera doar unul dintre cei 3 fii sau o iubeste mai mult pe una dintre cele 3 fiice. Sau ii supun la tot felul de probe de parca altfel nu ar merita dragostea lor.
• Prea multa cruzime fata de animale: lupul din “Scufita-Rosie” e omorat, cocosul din “Punguta cu doi bani” e batut, iezii ucisi.
• Apar formulari de genul “baba/mos” cand ar trebui sa se spuna “persoana foarte in varsta”.
• Fetele nu isi gasesc implinirea daca nu apare printul/regele/Fat-Frumos. 

Ce citim copiilor pana la urma?

Desigur ca exista multe invinuiri care s-ar putea aduce povestilor, cert este ca ele plac copiilor, le dezvolta imaginatia, creativitatea si, de ce nu, spiritul critic.

Ar fi pacat sa lipsim copiii de savoarea unor povesti clasice si sa le compunem doar povesti care avand calitatea de a fi “politically correct” ar putea avea si neajunsul de a fi banale sau plictisitoare.

Am putea alege o cale de mijloc excluzand doar povestile si pasajele intr-adevar prea tulburatoare, care ar putea da cosmaruri copiilor.

Desigur ca si sensibilitatea copiilor difera, o scena care ar putea trece nebagata in seama de un copil l-ar putea supune unei mici traume pe altul si aici trebuie sa intervina abilitatea parintelui si capacitatea lui de a intui ce n-ar fi potrivit pentru copilul sau, presupunandu-se ca il cunoaste foarte bine, asa cum ar fi ideal.