Streptococcus pneumoniae, mai pe scurt pneumococul, este o bacterie sferică, gram pozitivă, care face parte din flora normală a căilor respiratorii superioare (procentul variind între 30-70% la purtătorii asimptomatici). Mai ales copiii au bacteria în nas sau în gât la un moment dat, fără a manifesta niciun semn de boală. Medicii îi numesc „purtători“ și nu cunosc de ce uneori aceștia dezvoltă boala pneumococică.
Pneumococul poate cauza multe tipuri de boli, în funcție de localizare. Astfel, vorbim despre infecții în zona nazo-faringiană (otite, sinuzite), infecții ale plămânilor (pneumonii), ale creierului și măduvei spinării (meningită), infecții invazive ale sângelui, care se mai numesc și bacteremii (septicemii, meningită, endocardită, pericardită, osteomielită, artrite septice, pneumonii prin mecanism invaziv).
Multe boli, o singură bacterie vinovată. Și mai grav de atât este că se răspândește extrem de ușor de la o persoană la alta, prin contact direct cu secrețiile respiratorii, adică prin tuse și strănut sau prin contact strâns cu persoana infectată
Cum se manifestă boala pneumococică
Evident, simptomele diferă după partea de organism afectată de boală. Acestea pot include febră, tuse, dificultăți de respirație, dureri în piept, gât rigid, confuzie și dezorientare, sensibilitate la lumină, dureri articulare, frisoane, dureri de urechi, insomnie, iritabilitate.
În cazuri severe, poate provoca pierderea auzului, afectarea creierului și moartea.
Durerea de ureche, spre exemplu, este principalul simptom al otitei medii. Acesta vine însoțit de un timpan roșu și tumefiat, de febră și stări de somnolență. Durerile mari de cap resimțite după o săptămână de la apariția unei răceli pot semnala debutul unei sinuzite, o complicație a răcelii.
În caz de pneumonie pneumococică (infecția plămânilor) apare febra, apoi frisoanele, tusea însoțită de respirație rapidă sau dificultăți în respirație, precum și dureri în piept. Vârstnicii pot prezenta stări de confuzie sau vigilență redusă.
În meningita pneumococică (infecția este localizată la nivelul țesutului la învelește creierul și măduva spinării) simptomele cuprind gâtul înțepenit, febra și durerile de cap, sensibilitatea la lumină, stările de confuzie.
În cazul infecției sângelui – bacteremia pneumococică – simptomele includ febra acompaniată de frisoane și stările de confuzie.
În septicemie, o complicație cauzată de reacția la infecție (adesea amenințătoare de viață, căci poate duce într-un timp foarte scurt la afectarea țesuturilor, la insuficiența de organ și deces), simptomele sunt și mai exagerate: se instalează o stare de confuzie sau dezorientare, apar dificultăți în respirație, ritmul cardiac crește, febra însoțită de frisoane și senzația de frig însoțesc bolnavul toată ziua. Pielea acestuia devine lipicioasă și transpirată.
Cum se diagnostichează o infecție pneumococică
În funcție de simptome, medicul poate cere o probă de sânge sau de lichid cefalorahidian pentru confirmarea infecției pneumococice invazive, dar și pentru identificarea tipului specific de bacterie care cauzează infecția. În cazul altor infecții pneumococice (infecții ale urechilor, sinusurilor), doctorul poate stabili diagnosticul pe baza istoricului și a rezultatului examinării.
Oricare ar fi infecția pneumococică, găsirea unui diagnostic corect are foarte mare importanță în aplicarea tratamentului pentru a preveni complicațiile care pot fi grave, până la deces.
Tratamentul infecțiilor pneumococice
De regulă, aceste infecții sunt tratate cu antibiotic de spectru larg, însă în ultima vreme s-a demonstrat că bacteriile pneumococice au dezvoltat rezistența la unul sau mai multe antibiotice de acest gen. Antibiograma arată medicilor care dintre antibiotice vor avea cel mai mare succes în tratarea acelei infecții bacteriene și, odată ce sensibilitatea bacteriilor este cunoscută, se poate alege un antibiotic cu spectru îngust.
