Te-ai gandit vreodata cat de important este sa-i acorzi copilului tau atentie exact atunci cand are nevoie, sau ca incercarea ta de a-i alina suferintele sufletesti poate fi o cale prin care sa va indepartati unul de celalalt?
Foarte multi dintre parinti se plang ca micutii lor incearca sa atraga atentia asupra lor. Un numar urias de comportamente pe care parintii nu le indragesc sunt etichetate ca incercari de atragere a atentiei, expediate in viteza cu replici de genul „Nu-l baga in seama, face asa doar ca sa castige atentia!”.
Exprimarea emotiilor nu este un comportament negativ!
Atunci cand copiii recurg la comportamente nedorite ca sa atraga atentia, adultii isi dau ochii peste cap, exasperati, iar copiii se trezesc din nou ignorati sau, mai rau, pedepsiti.
Uneori, aceasta lipsa de atentie din partea adultilor ii afecteaza si pe copiii care le cer atentia in mod foarte explicit. Dar in loc sa certam copilul, cum ar fi sa ne oprim si sa ne punem cateva intrebari:
- Cum a invatat copilul sa manipuleze, in loc sa fie direct?
- Cum a ajuns sa simta ca nu e in regula sa intrebe direct, sa ceara o imbratisare, un raspuns la o intrebare sau putina joaca?
La nastere, copiii sunt extrem de sinceri in ceea ce priveste nevoile pe care le au. Atunci cand un bebelus sau un copil mic solicita afectiune si o primeste, abilitatea sa de a fi deschis, sincer si increzator, sporeste.
Atunci cand infranam impulsul natural al copilului de a cere afectiune si atentie, nu facem decat sa il invatam sa apeleze la comportamente indirecte.
Societatea noastra considera deseori ca cei mici deranjeaza atunci cand cer atentie.
In aceste conditii, copiiilor nu le ramane decat o alternativa: sa invete sa apeleze la diverse trucuri pentru a obtine atentia de care au atata nevoie.
In cazuri grave, copiii ajung sa se prefaca bolnavi, sau sa se raneasca intentionat, pentru a fi siguri ca primesc atentia pe care o doresc.
Copiii care sunt privati de atentia parintilor, devin insatiabili, caci paharul lor nu este niciodata plin. Atentia celor din jur este un drept al omului si este indispensabila bunastarii psihice a oricarei fiinte umane. Iar copiii, atat de sensibili si aflati la inceput de drum, merita toata atentia pe care si-o doresc!
Atunci cand copilul primeste atentie ori de cate ori are nevoie, isi face repede „plinul”. Astfel, copilul devine mult mai autonom. Pe masura ce creste, va pretinde din ce in ce mai putina atentia din partea voastra ca parinti, iar atunci cand va avea nevoie de voi, va veni sa va ceara deschis asta.
Ne pedepsim copiii pentru ceea ce simt
Copiii sunt in repetate randuri certati pentru ca plang sau pentru ca se intampla sa fie furiosi. Emotiile, bune sau rele, nu sunt comportamente nedorite. Emotiile nu fac rau nimanui. Insa atunci cand nu ii permiti copilului sa isi exprime emotiile, ii faci insa un rau.
Echilibrul chimic al sistemului lor nervos este tulburat, sistemul imunitar si aparatul digestiv sunt afectate de stres, iar din punct de vedere psihic copilului ii va veni din ce in ce mai greu sa stabileasca relatii sociale cu semenii sai.
Cenzura emotionala incepe devreme. Atunci cand bebelusul plange, facem tot ce ne sta in puteri ca sa il oprim. Cantecele de leagan le spun copiilor sa nu planga. Ne concentram prea mult sa ii facem sa nu mai planga, in loc sa acordam atentiei cauzei care determina plansul.
Ar fi de o mie de ori mai bine ca in loc sa ne dam peste cap sa ii oprim pe copii din plans, sa ii lasam sa isi exprime emotiile si sa ii sustinem in acest poces, fiind alaturi de ei. Suspinele sau furia propriului copil ne irita si ne impovareaza, dar vina nu este a copiilor. Atunci cand fac asta, copiii declanseaza in noi reactii puternice, determinate de subconstient, iar reactia noastra este sa ne suparam pe ei, in loc sa ne vindecam pe noi insine.
Nevoia de atentie a copilului tau este o nevoie primara, la fel de importanta ca nevoia de hrana sau de somn. Citeste mai departe si afla cum sa i-o acorzi exact atunci cand cel mic are nevoie de ea!
Ce inseamna sa iti asculti copilul?
Copiii nu au nevoie sa inregistrezi si sa memorezi informatiile pe care ti le ofera. Ei au insa nevoie sa fie ascultati cu sufletul.
Adevarata ascultare are legatura cu sentimentele, si tot ceea ce iti trebuie pentru a fi un bun ascultator este interesul fata de lumea copilului tau.
Copilul tau va percepe adevaratul interes in tonul vocii si va interpreta limbajul tau corporal. Stii ca ai ascultat cu adevarat atunci cand ceea ce iti spune copilul tau iti creeaza emotii. Fie ca e compasiune, nevoia de a-l proteja, durere, mandrie, bucurie, toate aceste sentimente arata ca ti-ai ascultat cu adevarat copilul.
Refuzul empatiei
Capacitatea de a asculta cu adevarat nu este activa tot timpul. Uneori este greu sa ne dam seama daca am reusit sa ne ascultam copiii in asa fel incat si ei sa se simta auziti. Atunci cand sentimentele copiilor nostri ne ating si ne impresioneaza, incercam inconstient sa deturnam discutia in asa fel incat sentimentele lor sa nu mai ajunga la noi.
Aceste tactici de deturnare a atentiei sunt numite si refuzul sau blocarea empatiei. Uneori, aceste tactici sunt folosite foarte neinspirat, atunci cand devenim anxiosi in incercarea de a-i scuti pe copiii nostri de diverse suferinte emotionale. De fapt, copiii nostri au nevoie sa fie ascultati, nu sa fie salvati de propriile sentimente.
Iata cateva exemple de fraze pe care le spunem automat, fara sa ne dam seama de impactul lor negativ:
Nu mai plange, nu poate fi asa de rau, nu e sfarsitul lumii.
N-ai de ce sa fii suparat, totul e in regula.
Nu plange, nu vezi ca nu a vrut sa te raneasca?
Priveste partea buna a lucrurilor, cu siguranta chestia asta s-a intamplat cu un motiv.
Nu-ti face griji, hai sa mancam o inghetata, sigur o sa te inveseleasca.
Trebuia sa te gandesti de doua ori inainte, de-acum asta este, treci peste!
Nu fi prostut!
Acum intelegi cum m-am simtit eu cand am fost in aceeasi situatie.
Atunci cand incerci sa inveselesti un copil care sufera, reactia lui poate fi tocmai inversa. Cel mai probabil va incepe sa se simta furios pentru ca sentimentele pe care le traieste nu sunt acceptate. In loc de intelegerea de care are nevoie, este intampinat de incercari disperate de a-l face sa simta altfel.
Cu cat folosesti mai des asemenea expresii, cu atat scade probabilitatea ca propriul copil sa vina la tine atunci cand are o problema.
El nu va mai dori sa iti impartaseasca propriile sentimente si nu va fi interesat nici de sentimentele tale. Prin urmare, atunci cand ne plangem ca propriul copil nu ne asculta, ar trebui sa ne oprim si sa ne intrebam daca noi, la randul nostru, l-am ascultat pe el!
