În zilele noastre toată lumea folosește clor pentru a dezinfecta suprafețele sau ambalaje produselor cumpărate. Mare grijă, însă, intoxicația cu clor, prin inhalare (respirând mirosul) sau prin ingerare (înghițire) se produce chiar de la prima utilizare necorespunzătoare a clorului, iar efectele intoxicației cu clor pot fi fatale!
Intoxicația cu clor poate rezulta din inhalarea sau ingerarea clorului din aerul contaminat sau prin consumul de alimente sau apă contaminate. Efectele clorului asupra sănătății umane depinde de cantitatea de clor prezentă, de durata și frecvența expunerii. Efectele pot varia pentru fiecare individ dar, simptomele generale ale intoxicației cu clor sunt:
- dificultăți de respirației din cauza acumulării de lichid în plămâni,
- inflamații ale gâtului,
- dureri de stomac,
- dureri toracice,
- tuse,
- vărsături,
- sânge în scaun.
Clorul irită pielea, ochii și sistemul respirator. Aceste simptome nu sunt susceptibile să apară la nivelurile de clor care se regăsesc în mod normal în mediul înconjurător.
Cum se simte abuzul de clor zilele acestea
Usturime resimțită la ochi, pleoape umflate. Tuse seacă, care începe mai ales când te întinzi în pat. O iritație pe pielea mâinilor, ca o purpure roșiatică, care uneori poate produce mâncărime. Sângerări nazale, dureri de cap, dificultăți de respirație. Ai putea jura că ești infectat cu vreun virus. Ei bine, ar putea fi vorba doar de o intoxicație cu clor.
Clorul a devenit extrem de popular pentru că folosirea lui ține la distanță mucegaiul din baie, albește hainele și omoară virusuri și bacterii extrem de dăunătoare sănătății noastre. Însă este extrem de periculos din cauza unor efecte secundare potențial periculoase care rezultă din simpla folosire a acestui produs. Cel mai evident pericol este scris chiar pe etichetele lipite pe sticlele de clor: clorul este un puternic coroziv și are capacitatea de a irita grav ochii, pielea, tractul respirator prin inhalarea vaporilor pe care îi emite. Efectele expunerii clorului asupra sănătății sunt imediate, uneori chiar începând de la primele secunde. În funcție de durata de expunere, dar și de cantitatea de clor, efectele sunt diferite.
Cum se produce intoxicația cu clor
Spuneam mai sus că intoxicația cu clor poate surveni în urma inhalării vaporilor de clor sau prin ingerarea substanței. Să le luăm pe rând:
Inhalarea
Este metoda de intoxicare cel mai des incriminată. Iată ce spunea medicul Tudor Ciuhodaru cu un an în urmă: „Cele mai frecvente intoxicații sunt prin inhalare (chiar și in timpul dușului) și în doze mici și produc în general efecte iritative la nivelul căilor respiratorii – tuse, strănut, senzație de constricție toracică, respirație șuierătoare dar, mai ales la astmatic, pot declanșa sau agrava crizele severe. Nu sunt excluse fenomenele hipersecreție bronșică, bronșită de edem pulmonar toxic cu potențial letal (mai ales în cazul expunerilor repetate la doze mari).
Pneumonia chimică și edemul pulmonar toxic pot apare chiar după o latentă de 12-24 de ore. Contactul cu tegumentele sau ochii duce la iritarea pielii sau ochilor manifestate prin înroșire, senzație de mâncărimi intense, prurit, lăcrimare și blefarospasm (contracție spasmodică, involuntară a mușchiului orbicular al pleoapelor), erupții cutanate și chiar exfolieri tegumentare. Nu sunt excluse (doze mari) arsurile chimice.“
Ingerarea
Ingerarea se poate produce doar în mod accidental, prin înghițirea apei care conține clor (nu vă gândiți că e imposibil, pentru că este cazul apei de la robinet). Ingerarea unei cantități mari de clor cu apă poate cauza deteriorarea țesuturilor, iar la nivelul stomacului poate produce gastro-enterocolită. Medicul Tudor Ciuhodaru spunea: „În cazul ingestiei poate apărea gastro-enterocolită toxică cu grețuri, vărsături, dureri epigastrice, crampe abdominale și diaree. Se poate ajunge la tulburări metabolice, care pot varia de la alcaloză ușoară (datorată hiperventilaţiei), până la acidoză respiratorie cu hipoxemie profundă și acidoză metabolică hipercloremică. Pneumonia chimică și edemul pulmonar pot să apară după 12-24 de ore; Secundar hipoxiei (scădere a cantității de oxigen din țesuturi, din medii de cultură sau din aer) se poate instala chiar stopul cardiorespirator.“
ȘTIAI CĂ…
… din 1904, clorul a devenit metoda standard de dezinfecție a apei. Procesul, cunoscut sub numele de clorinare (adăugarea clorului în apă) este o metodă folosită și în țara noastră, dar și în lume. Legea apei potabile 458/2002 stabilește pentru clorul din apă o valoare cuprinsă între ≥ 0,1 mg/l – ≤ 0,5 mg/l.
Câteodată, mirosul clorului este mai pregnant în apa de la robinet. Simțim asta mai ales iarna, deoarece clorul este mai stabil în apă rece, descompunându-se mai greu.
… pentru a scăpa de mirosul de clor din casă puteți pune un vas cu apă rece în camera unde se simte mirosul, iar acesta va dispărea.
… 20 000 de copii sunt afectați anual de vaporii de clor din casă.
Cui îi face rău clorul în mod special
Grupele de risc includ vârstele extreme, copiii și vârstnicii. Afectate în mod grav de intoxicația cu clor sunt persoanele cu afecțiuni preexistente pulmonare (astm, bronșite cronice), dermatologice sau alergice.
Consumul excesiv de clor prin alimente poate duce la o creștere a tensiunii arteriale, iar la cei care suferă de insuficiență cardiacă, ciroză sau afecțiuni renale, poate duce la acumularea de fluide în organism. Nivelurile ridicate de clor din sânge pot, de asemenea, să crească glicemia la persoanele care suferă de diabet și pot afecta și transportul de oxigen în organism.
Pentru copilul mic, inhalarea vaporilor de clor din produsele de curățenie folosite la igienizarea casei, nu produce doar iritarea căilor respiratorii, ci are și efecte pe termen lung. Mirosul puternic al produselor de curățenie, care conțin clor, poate provoca celor mici alergii urâte cu care vor lupta toată viața și declanșarea crizelor de astm.
Dar orice persoană, indiferent de vârstă, poate suferi din cauza inhalării vaporilor de clor. Aceștia pot acuza, spre exemplu, persistența unui miros de clor în nas, miros care pare să altereze și gustul alimentelor, ducând la refuzul de a mânca. Înlăturarea substanțelor care au dus la declanșarea acestor simptome ar trebui să fie de ajuns pentru a restabili buna funcționare a organismului.
Ne intoxicăm singuri în case
Toată viața noastră este învăluită în substanțe toxice. De la produsele cu care ne igienizăm casa și corpul, trecând prin cele pe care le folosim pentru igienizarea hainelor, până la acele produse care, credem noi, ne fac viața mai frumoasă, precum parfumurile sau lumânările parfumate, odorizantele de încăpere.
În felul acesta, apar inexplicabilele alergii ale copiilor, înspăimântătoarele crize de astm, care par să se înmulțească, dar și cazurile de cancer pulmonar la persoanele nefumătoare, ori cancer digestiv la persoanele cu o alimentație echilibrată. De ce – pentru că aerul poluat ne otrăvește.
Există studii conform cărora expunerea pe termen lung la apa clorinată a bebelușilor și copiilor mici, care nu au încă bine dezvoltat sistemul respirator, le poate crește riscul de atacuri astmatice și poate provoca iritații, strănut, tuse ușoară, dificultăți de respirație. În ceea ce îi privește pe copiii mai mari, gustul prost al apei puternic clorinate îi poate determina să consume în exces băuturi artificiale îndulcite.
Și pisicile, deși sunt atrase de mirosul de clor ca de un drog, pot să-și piardă chiar și viața de la întâlnirea cu această substanță. Vaporii de clor sunt extrem de periculoși pentru micile animale, ajungând să sufere arsuri și iritații dureroase sau chiar să-ți piardă viața.
ATENȚIE la intoxicația cu CLOR – Ce e de făcut
Nu putem renunța la substanțele de igienizare, mai ales în această perioadă.
Este clar și evident că avem nevoie ca un agent de dezinfecție să fie adăugat în apă, fie că vorbim de clor sau de altă substanță chimică. Cea mai simplă și ieftină metodă casnică prin care scoți clorul și compușii săi toxici din apă, este să folosești un filtru de apă, de bună calitate, pe bază de carbon activ. Filtrele și cartușele filtrante care conțin carbon activat sunt capabile să elimine gustul și mirosul care sunt cauzate de clor și cloramină. Acest lucru se întâmplă pentru că este (cărbunele activat) extrem de poros și are o suprafață de absorbție imensă. Diferite filtre sunt folosite pentru eliminarea clorului precum, cartușe din carbon bloc, cartușe din cărbune granular activat, sisteme de filtrare dedicate pentru toată casa.
Nu curățați niciodată cu hipoclorit de sodiu suprafețele cu care copilul intră în contact direct, cum ar fi cădița, olița sau jucăriile, iar dacă folosiți astfel de produse aerisiți foarte bine după aplicare și limpeziți cu multa apă suprafața pe care ați utilizat clor.
Spațiul dezinfectat cu clor trebuie aerisit pentru cel puțin o oră, astfel că mirosul și vaporii toxici să dispară.
Alternative sănătoase la clor: ca pudră de curățat, apelați la bicarbonat de sodiu. Vasul de toaletă poate fi curățat cu oțet, iar rufele pot fi albite cu borax sau cu oțet. Pentru a reduce expunerea la clorul din apa de la robinet, instalați-vă un filtru pentru apa de la bucătărie și de la cadă sau cabina de duș.
Specialiștii spun că în această perioadă, pentru a avea eficacitate împotriva virusului, ar trebui folosit un produs care să conțină un tip de tip gel cu o concentrație de 70% alcool.
Studiile arată că cea mai mare eficiență în dezinfectarea suprafețelor o au substanțele care conțin între 62 și 71% etanol, 0,5% peroxid de hidrogen ori 0,1% hipoclorit de sodiu, iar ca efectul este efectiv după un minut de la aplicare. Deși specialiștii români nu menționează apa oxigenată ca fiind o substanță sigură împotriva patogenilor, medicii din SUA și Singapore o includ pe lista substanțelor sigure.
Surse:
https://www.who.int/water_sanitation_health/
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.