Atunci când copiii noștri sunt bebeluși, aproape că ne apucă disperarea căci nu apucăm nici să mergem la toaletă singure, darămite să facem un duș fără să fim strigate de 100 de ori. Ne obișnuim cu această stare de lucruri și suntem tentați să o perpetuăm și mai târziu, când copiii care de acum au crescut vor să experimenteze lucruri noi.
Pe măsură ce cresc, copiii încep să facă anumite activități fără ca părinții să îi supravegheze îndeaproape, așa cum făceau când erau bebeluși. Ei încep să meargă neînsoțiți în vizite pe la prieteni, să dea o fugă la magazinul de la colțul blocului pentru o gustare dulce sau să meargă singuri, cu bicicleta, până la un coleg.
Un sondaj efectuat de Spitalul de Copii C.S. Mott al Universității Michigan sugerează că, deși majoritatea părinților sunt de acord că libertatea le este benefică celor mici, aceștia tind să fie mai protectori decât se credeau și decât realizează. „Există o diferență semnificativă între atitudinea părinților privind promovarea independenței copiilor și ceea ce le permit efectiv sau îi încurajează să facă fără supraveghere”, a declarat Sarah Clark, director adjunct al Mott. „Acest lucru sugerează că unii părinți ar putea rata oportunități de a-și îndruma copiii spre sarcinile care le dezvoltă autonomia și, fără intenție, să le îngreuneze dezvoltarea independenței și a abilităților de rezolvare a problemelor.”
Și părinții se pricep la teorie, cu practica e mai greu!
Conform studiului, 4 din 5 părinți ai copiilor cu vârste de 9 – 11 ani sunt de acord că este benefic pentru copii să aibă parte de timp liber, fără supravegherea adulților. Dar sondajul sugerează că un număr mult mai mic dintre ei își lasă copiii să facă anumite lucruri în absența lor.
Aproximativ 3 din 5 părinți și-au lăsat copilul preadolescent acasă timp de 30 – 60 de minute, în timp ce jumătate dintre ei spun că și-au lăsat copilul să aducă un produs dintr-o altă secțiune a magazinului. Mai puțin de jumătate spun că le-au permis copiilor să aștepte în mașină timp de câteva minute, să meargă pe jos sau cu bicicleta la un prieten sau să se joace în parc cu alți copii. Mai puțin de 1 din 6 părinți și-au lăsat copiii să colinde singuri, în compania prietenilor.
Principala teamă a părinților este legată de siguranță. În timp ce puțin peste jumătate dintre ei se temeau că cineva le-ar putea speria sau urmări copilul, doar 17% dintre părinți consideră că locuiesc în zone nesigure pentru copiii lor.
„Până la un punct, este firesc să îți faci griji pentru copilul tău. Însă unii părinți limitează activitățile independente ale acestuia din cauza știrilor senzaționale din mass-media, chiar dacă probabilitatea ca acele evenimente să aibă loc este foarte mică sau dacă ele nu pot fi prevenite în totalitate”, a afirmat Clark.
Independența copilului – Schimbările importante vin cu pași mici
„Părinții pot începe cu pași mici, cum ar fi să își lase copilul să petreacă timp cu prietenii într-un loc public familiar. Discuțiile de dinainte și de după îi pot ajuta pe părinți să evalueze dacă cei mici înțeleg importanța respectării regulilor de siguranță.”
Unii părinți spun că nu își lasă copiii să facă singuri astfel de lucruri deoarece nu îi consideră pregătiți. Peste 1 din 10 părinți consideră că ceilalți îi vor judeca drept neglijenți dacă observă că micuțul lor este nesupravegheat. Peste jumătate dintre părinți cred că acei copii care rămân nesupravegheați provoacă probleme. Un sfert dintre ei i-au criticat pe alți părinți, iar 13% dintre ei spun că au fost criticați pentru că nu și-ar fi supravegheat corespunzător copilul.
„Părinții pot fi afectați de cultura învinovățirii, așteptarea că vor fi criticați dacă i se întâmplă ceva copilului lor”, a explicat Clark. Raportul sondajului sugerează, de asemenea, o discrepanță între ceea ce spun părinții copiilor mai mici, cu vârste de 5 – 8 ani și ceea ce fac pentru a le insufla acestora independența.
Aproape trei sferturi dintre ei spun că se străduiesc să își determine copiii să facă singuri anumite lucruri, dar mai puțin de jumătate spun că micuții lor se implică în mod regulat în acțiuni precum discutarea cu medicul sau cu asistenta medicală, decizii legate de modul în care să își cheltuiască banii de buzunar, vorbitul cu adulți necunoscuți în situații formale cum ar fi comandarea la restaurant sau pregătirea propriei mese sau gustări.
De ce sunt părinții atât de protectori?
Motivele invocate de părinți menționează îngrijorarea pentru siguranță, teama deprinderii unor obiceiuri neproductive, convingerea că micuții nu vor să facă singuri lucrurile respective sau că nu sunt suficient de maturi, gândul că realizarea sarcinii respective ar dura prea mult sau că nu ar fi realizată conform dorințelor, așteptărilor sau standardelor părintelui.
Clark subliniază că perioada școlii primare este o etapă importantă pentru dezvoltarea independenței, cu îndrumarea părinților. „A deveni independent este un proces gradual de a le permite copiilor o libertate din ce în ce mai mare, părinții fiind prezenți pentru a-i învăța diverse abilități și pentru a-i ajuta să înțeleagă consecințele alegerilor lor”, a explicat Clark. Pe măsură ce copiii capătă experiență și se simt mai confortabil cu sarcinile inițiale, pot prelua responsabilitatea de a le îndeplini în mod regulat. Studiile arată că încurajarea independenței le dezvoltă copiilor încrederea în sine, rezistența, abilitățile de rezolvare a problemelor și sănătatea mintală”.
Așadar, oricât ar fi greu, probabil că ar trebui să te obișnuiești cu ideea că, de când a ieșit din uter, copilul tău se pregătește să poată duce o viață independentă, ca un adult responsabil, capabil să ia propriile decizii și să și le asume pe deplin. Atunci când îi oferi libertate în mod gradual îi demonstrezi că ai încredere în el și îi oferi șansa de a trăi propriile experiențe, esențiale în procesul de maturizare.
Copilul tău va rămâne copilul tău până la sfârșitul vieții tale, orice vârstă ar avea, iar instinctul de a-l proteja este întotdeauna puternic. Dar independența câștigată pas cu pas este la fel de importantă ca siguranță și reprezintă o lecție de maximă importanță pentru cei mici! Iar părinții cunosc foarte bine teoria, dar au probleme la a o pune în practică, dovadă că au tendința de a fi supraprotectori.
