In primele 6-12 luni dupa nasterea bebelusului se discuta mult despre necesarul de fier. Poate ca ati primit recomandarea, in cadrul vizitelor medicale periodice pe care le-ati facut cu micutul sau micuta dumneavoastra la medic, administrarii a cateva picaturi de fier.
Dar de ce sa ii dati fier bebelusului daca nu i s-au efectuat, intai, analizele?
Este la fel ca si la vitamina D: dam cateva picaturi de fier cu rol de a preveni deficitul de fier.
In primele luni dupa nastere se produce o crestere extrem de rapida, atat in greutate, cat si in inaltime, un rol important avand, in acest sens, macronutrientii – proteine, glucide, lipide – dar si micronutrientii esentiali: vitamine, fier, zinc, magneziu.
Dintre acestea, fierul ajuta in procesul de crestere, fiind necesar pentru producerea hemoglobinei care transporta oxigenul de la plamani catre toate celulele.
In aceasi masura, este important pentru buna functionare a fibrelor musculare si pentru dezvoltarea abilitatilor motorii (intra in compozitia mioglobinei), pentru buna functionare a sistemului imun, cat si pentru dezvoltarea limbajului si a proceselor cognitive (contribuie la formarea mielinei, substanta alba care inveleste nervii si permite transmiterea impulsului nervos).
Rezervele de fier primite de copil, la nastere, sunt suficiente pana in jurul varstei de 4-6 luni, dupa care, necesarul de fier se asigura prin diversificarea alimentatiei.
Datorita necesarului crescut de fier asociat cu cresterea rapida a sugarilor exista riscul deficitului de fier, acest risc fiind mai crescut daca mama a avut anemie in timpul sarcinii.
Deficitul de fier conduce la aparitia anemiei la sugari si copii dar, inainte de instalarea anemiei, intai scad depozitele de fier. Administrarea de fier in doza mica, profilactica, atunci cand este recomandata, are rolul de a preveni scaderea depozitelor de fier si de a preveni, astfel, anemia.
Cum fierul are, asa cum aminteam, un rol important in multe alte procese de functionare a organismului, prevenirea scaderii fierului va avea rol pozitiv si in dezvoltarea motorie si cognitiva a copilului, in functionarea buna a sistemulul imun si protectia impotriva infectiilor.
La copiii de varsta scolara, in situatia in care deficitul de fier este sever, scad performantele scolare, capacitatea de concentrare si atentia fiind reduse.
Cat de frecvent este deficitul de fier? Este specific anumitor tari? Care este situatia in Romania?
Deficienta de fier este cea mai frecventa deficienta nutritionala la copii. Anemia apare cand depozitele de fier au scazut pana la nivelul la care detemina si scaderea hemoglobinei.
In Europa, deficitul de fier este considerat unul dintre cele mai importante si afecteaza o mare parte din populatie, in special grupe de risc precum copiii si femeile gravide. Organizatia Mondiala Sanatatii (OMS) estimeaza, de asemenea, ca anemia afecteaza un sfert din populatia globului: in principal, copiii prescolari si femeile.
Prevalenta mare a anemiei intr-o populatie atrage atentia asupra deficitului de fier la grupuri populationale mari. Pentru fiecare caz de anemie feripriva se estimeaza cel putin doua cazuri de deficit de fier. In plus, deficitul de fier este un indicator si pentru deficienta altor nutrienti.
In Romania, la copiii in varsta de 6-12 luni, prevalenta anemiei este de 48%, la copiii in varsta de 12 luni 43,6%, iar la 24 luni de 40,5% (conform CSSDM, anuar de statistica sanitara 2003-2010).
Citeste mai mult pe https://www.nestlebaby.ro/
Autor Dr. Mihaela Oros
Medic primar pediatru