Eram la a doua cezariană, cu uter cicatricial, și NU aveam voie să am dureri și, mai ales, NU trebuia să se declanșeze nașterea natural

Nașterea în spitalele de stat din România nu este neapărat cea mai simpla, plăcută sau ușoară experiență, și asta ne-o dovedește și relatarea Ramonei. Povestea ei este plină de spaimă, și deși ne-o relatează ținându-și emoțiile în frâu, nu e nevoie de multă empatie ca să realizezi toate emoțiile prin care a trecut într-un moment atât de delicat, în care aștepți să îți vină pe lume al doilea copil, iar tu te temi și pentru sănătatea ta, și pentru copilul pe care îl ai deja acasă.

Sunt mămică a 2 băieți frumoși, unul de 6 ani și unul de 4 luni. Amândouă sarcinile duse la termen și naștere la Spitalul Sfântul Andrei din Galați. Deși aveam traume după prima naștere la Galați, unde am avut probleme cu doctorul neonatolog care nu a fost tocmai prietenos cu o mămică neștiutoare de tot ce se întâmplă pt prima data cu copilul ei, am decis sa aduc pe lume a doua mea minune tot în spitalul din Galați.

Aproape de data nașterii, după 9 luni de mers la medicul curant, aflu cu stupoare ca acesta pleacă în concediu și nu mă poate opera. Decizia lui a fost să mă transfere la alt medic ginecolog, care să efectueze operația de cezariană. Ok. O iau ca atare, cu mici temeri, necunoscând doctorul nou. Și aici începe aventura. Primul doctor a stabilit o dată a nașterii în data de 12. Al doilea doctor m-a chemat la încă o vizita în data de 4 și mi-a spus că nu apuc eu data de 12, ci mai degrabă 8. Dar să mă internez, totuși, pe data de 11, să facem cezariana pe 12. În noaptea de 7 spre 8 au început contracțiile. Am fost mirată că acest medic a avut dreptate, și pe data de 8 plec la spital cu dureri de la contracții.

Mă consultă doctorul meu, mă internează și îmi spune că nu va face cezariana pe 8, că nu mă doare nimic. Urmează o seară agonizantă, plină de dureri în spital, unde nimeni nu mă ajuta cu nimic. A doua zi, pe 9, o zi de vineri, îi spun doctorului că nu m-am odihnit deloc din cauza durerilor. Și, din nou, îmi spune că nu mă operează, că este obosit după o noapte grea. Îmi dă tratament injectabil și îmi urează week-end plăcut și ca „sper să te găsesc luni, pe 12”. Din fericire, dacă pot spune așa, am rezistat până luni, pe 12, când era programată cezariana. Doresc să menționez că eram la a doua cezariană, cu uter cicatricial, și nu aveam voie să am dureri și, mai ales, nu trebuia să se declanșeze nașterea natural.

CITEȘTE ȘI POVESTEA CRISTINEI: Am născut cu încurajări că fac totul bine, că este totul în regulă. O naștere ca la carte … posibilă pentru Christine în Regatul Unit

Ce ne-a frapat la povestea Ramonei a fost lipsa de comunicare a medicului. Cu siguranță nu este nici prima, nici ultima gravidă care se întâmplă să aibă data probabilă a nașterii în timpul concediului medicului care i-a urmărit sarcina, și asta nu ar trebui să fie o problemă.

Neîncrederea în sistemul nostru medical este cea care le face pe femei să dorească atât de intens să nască împreună cu medicul care le-a monitorizat întreaga sarcină, căci în vestul Europei aceasta nu este o practică obișnuită. Și este de înțeles că acest lucru nu este întotdeauna posibil, pentru că medicii sunt și ei oameni, au familie, concediu sau pot fi, pur și simplu, epuizați după o gardă lungă și solicitantă, conștienți că performanțele lor profesionale sunt afectate de oboseală.

Problema apare în momentul în care o gravidă în prag de naștere – eventual speriată după o prima naștere care nu a fost plăcută, cum e cazul Romonei – ajunge în situația de a colabora cu un medic nou și nu foarte comunicativ.

Îmi place să cred că medicul care a preluat-o știa exact că lucrurile sunt sub control și că sarcina putea fi prelungită, peste weekend, fără a pune în pericol viața cuiva. În plus, știu, și sigur știe și el, că în străinătate, o cezariană anterioară nu reprezintă o indicație pentru a doua cezariană, așa cum se intâmplă, prea des, în România.

Dar aceste lucruri ar fi trebuit discutate pe îndelete, cu calm, cu viitoarea mămică. Pentru că dacă Ramona ar fi știut exact cum stau lucrurile în cazul ei, probabil că weekendul ar fi trecut mai ușor, fără să fie umbrit de spaima constantă că se poate întâmpla ceva rău. Azi, ea ne-ar fi povestit mai mult despre bucuria pe care i-o aduc cei doi băieți frumoși și sănătoși pe care îi are, și mai puțin despre frica în care a trebuit să reziste câteva zile înainte de naștere.

CITEȘTE ȘI DESPRE: Prima respirație a nou născutului și primele momente ale mamei cu nou născutul