Odata ca niciodata, eram doar eu si tatal ei. Faceam ce voiam, cand voiam, unde voiam, fara sa ne treaca prin cap ca acele momente vor disparea fara sa ne dam seama.
Odata ca niciodata, eram doar eu si tatal ei. Faceam ce voiam, cand voiam, unde voiam, fara sa ne treaca prin cap ca acele momente vor disparea fara sa ne dam seama.
Era o vreme cand nu trecea zi sau saptamana fara sa mergem undeva, la doi pasi sau peste mari si tari. Fara responsabilitati prea mari. Fara griji. Fara explicatii.
Niciodata nu va mai fi la fel. Am devenit parinti peste noapte si totul era nou.
Am invatat ce inseamna prima data pentru multe: prima baita, primul schimbat de scutec, prima data cand a deschis ochii, cand ne-a zambit, primul moment la san, prima vizita la doctor, primul planset, prima data cand ne-a tinut treji noaptea, prima masina de spalat cu hainutele tale… Prima… Primul…
Am mai gresit, am mai cazut la pat doborati de oboseala, dar nu avem nici un regret. Nu am schimba nimic la vietile noastre. Poate acum e ea mai mult, si noi mai putin. Dar este perfect. Este asa frumos.
Stau cu primele ei hainute in mana si nu imi vine sa cred ca nu o mai curpind. Cand a crescut? Cand au trecut primele saptamani?
Mi-e frica sa o urmaresc in fiecare zi si sa realizez ca nu ma voi mai intalni niciodata cu aceste clipe rupte din nori. Ca pe masura ce hainutele ei raman mici de la o zi la alta, figura ei, expresia ei, mirosul ei, vocea ei… se schimba.
Si totusi, am invatat lectia. Ea nu are nevoie de prea multe. Nu are nevoie de cel mai tare carucior, cele mai colorate jucarii, cel mai mare pat, cele mai scumpe haine.
Am inteles ca tot ce ne trebuie pentru a convietui in armonie in trei este iubirea, rabdarea si siguranta exprimata in fata ei. Armonia. Insufletirea ideii ca este pe maini bune.
Fara frica, pas cu pas, cu un lucru facut pe rand, am invatat sa devenim parinti mai buni si mai buni.
Desi toate experientele erau noi pentru noi, am stiut exact ce trebuie sa facem. Ne-am dat seama ca si atunci cand plange si este prost-dispusa, daca o privim cu bunatate in ochi, daca o rugam sa ne lase sa o ajutam si sa o intelegem, daca ii aratam iubirea noastra fara de frica, si ca este in siguranta in bratele noastre, ca este protejata, pentru ca noi, parintii ei suntem puternici si ne iubim, ea se linisteste.
Noi nu suntem adeptii neluatului in brate ca se rasfata copilul. Noi ii oferim bratele noastre de fiecare data cand are nevoie de ele.
Noi ii spunem in fiecare zi ca o iubim mult, si ca ne-am dori sa devina un suflet bun, nobil, luminos, inteligent, puternic, frumos. Chiar daca pe moment nu intelege nimic, cuvintele noastre se vor inregistra in subconstientul ei.
De cand vede lumina zilei, parintii vor sa-si educe copilul. Dar v-ati gandit oare ca poate inainte ar trebui sa va educati pe voi?
Priviti-va pe voi cu iubire si siguranta ca sunteti cei mai in masura sa va cresteti armonios sufletelul ce v-a fost incredintat.
Inainte de hainute, carucioare si jucarii scumpe, aratati-i dragostea, caldura si protectia bratelor voastre. Aratati-i ca nu va este frica sa-l cresteti, ca nu sunteti neputinciosi, si ca in casa voastra va gasi iubirea de care are nevoie. Si el va va raspunde inapoi asa cum va doriti.
Si astfel in afara de parinti, veti fi din nou si iubiti.
