De ce ai invata parenting – Interviu cu Urania Cremene

Urania Cremene este trainer, coach, facilitator de programe, si nu in ultimul rand ci, dimpotriva, foarte important mama. Prin cursurile sale a ajutat numerosi parinti, bunici, cadre didactice, bone sa inteleaga mai bine nevoile copiilor si sa adopte tactici si comportamente eficiente pentru a imbunatati relatia adult-copii.

Am invitat-o pe Urania sa raspunda intrebarilor de mai jos pentru ca voi, cititorii revistei Clubul Bebelusilor sa deveniti niste parinti mai buni decat sunteti deja:

Ai observat probleme comune pe care le intampina parintii in relatia cu copiii? Care sunt cele mai frecvente dificultati, la modul general?

Urania: As spune ca de la cei mai multi parinti aflu cam aceleasi probleme: lipsa cooperarii copilului, crizele de furie – tantrum si perceptia majoritatii parintilor legata de lipsa de rabdare pe care o simt in relatia cu propriul copil. Majoritatea parintilor se plang ca sunt mai mereu tensionati, grabiti si pe punctul de a exploda la fiecare refuz al copilului.

Care sunt principalele cauze pentru care relatia parinte-copil devine anevoioasa?

Urania: M-as intoarce putin la radacina: atata vreme cat relatia cu propria persoana nu este una echilibrata, a-ti propune sa ai o relatie echilibrata cu altcineva – copil sau partener de viata, nu este deloc simplu. Ce vreau sa spun cu asta: majoritatea parintilor sunt foarte ocupati, agasati, stresati si cei mai multi dintre ei nu au ajutor in cresterea copiilor. Bunicii sunt sau nu prezenti, iar bonele dispar din peisajul familial odata cu intrarea la gradinita – de cele mai multe ori.

Copiii nu se mai pot juca afara, ceea ce face ca parintii sa devina principalii parteneri de joaca ai copiilor. Asta e bine pe de o parte, pe de alta parte cei mai multi parinti au renuntat la viata lor privata, multi chiar au un sentiment de vinovatie grozav, atunci cand isi iau timp pentru ei. Copiii nu mai au la randul lor timp pentru joaca libera, alearga prea putin, stau prea mult pe scaune si in fata gadget-urilor sau temelor, si nici ei nu sunt mai putin stresati decat noi…Pe un astfel de fond al luptei contra cronometru, fara relaxare si timp petrecut pe indelete, din cand in cand, cu lucruri care iti fac placere, “oala” este mereu sub presiune… 

Mai departe mergand, ceea ce eu cred ca este cauza principala a problemelor in relatia parinte-copil este nevoia de control.

Incercam prea mult sa ne controlam pe noi, apoi ne controlam copiii, sa-i “facem sa faca ce vrem noi”, exista prea mult “trebuie” si prea putin spirit ludic. Ne straduim prea mult sa fim parinti buni – stiu, este paradoxal ce spun, dar copilaria vine cu ceva extraordinar: cu umor si cu bucurie.

Daca transformi totul intr-o batalie, intr-un maraton, intr-o lupta competitionala despre “cine-i cel mai bun parinte” si “cine-i cel mai bun din curtea scolii”, pierzi cu totul din vedere exact ceea ce e minunat in a avea un copil: faptul ca timpul incepe sa treaca altfel, ca pana sa se duca sa se imbrace mai gaseste 2 lucruri fascinante pe drum – care-l vor intarzia, ca gandacelul de pe asfalt este fabulos – si hai sa ne oprim sa-l vedem si ca oricum nu conteaza daca hainele sunt murdare sau neasortate. Conteaza ca am experimentat cea mai grozava tavaleala prin frunzele din parc! Mai apoi, chiar trebuie sa aiba note mari la toate materiile? Si ce daca ia un 5? Si ce daca? In general, aceasta intrebare este cheia pentru a ne intoarce la lucrurile cu adevarat importante…

Domeniul “parentingului” inglobeaza zeci de curente, de “linii directoare”, sufera mereu schimbari, se descopera noutati. Care este conceptia ta asupra parentingului, care crezi ca sunt lucrurile esentiale care te fac un parinte bun?

Urania: Esti un parinte bun cand esti o persoana buna, punct. Ceea ce este minunat in a fi parinte este ca te face sa fii un om mai bun. Aceasta experienta scoate din tine o serie de convingeri limitative, te face sa te redescoperi, sa devii iarasi viu, sa te bucuri de primii fulgi de zapada si sa alergi prostindu-te prin parcuri.

Am o singura linie directoare: copiii nostri nu ne apartin – nu-s ai nostri sa facem ce vrem cu ei. Rolul nostru este de a-i ajuta sa ajunga la potentialul lor maxim, dar pe calea lor, care poate ca nu ne place si noua nu ni s-ar potrivi.

Iubirea neconditionata este ceea ce poate fi un “curent”? Stiu, vorbeste multa lume despre iubirea neconditionata, dar este cel mai greu lucru de simtit si demonstrat. Daca n-ar fi, n-as auzi in fiecare zi, de mai multe ori pe zi, parinti spunand copiilor lor: “daca nu vii cu mine acum, te las aici”. 

Ceea ce ofer eu parintilor, in conferintele si workshop-urile pe care le sustin in toata tara, sunt tehnici – care sa-i ajute sa creasca si sa dezvolte nu atat relatia, dar acele comportamente, abilitati sau atitudini pe care orice parinte le doreste demonstrate de copilul lui, pe termen scurt sau lung: stima de sine, responsabilitatea, stiinta de-a lua decizii, de-a rezolva probleme, autoreglarea – managementul propriilor emotii, felul in care relationeaza cu ceilalti, pentru a enumera doar cateva. Si totul sub aceeasi umbrela: a iubirii neconditionate.

Le ofer, de fapt, ceea ce au pierdut de mult, unii dintre ei: controlul. Si, pierzandu-l, au inteles sa-l recapete in cele mai ineficiente moduri: recompense, pedepse, amenintari, rugaminti, santaj emotional, certuri…

Care consideri ca sunt calitatile, abilitatile, aptitudinile generale pe care ar fi bine sa le aiba orice parinte? Pot fi acestea cultivate si daca da, in ce mod?

Urania: Ascultarea – in primul rand. De aceea platim bani multi sa mergem la psiholog, sau la un coach foarte apreciat. Pentru ca acesti oameni si-au dezvoltat abilitatea de a asculta si stiu sa te ajute sa-ti iei TU cele mai bune decizii pentru tine, facilitand discutia doar prin intrebari, care sa te faca sa gandesti si sa privesti problema din alt unghi. Cred ca un bun coach este si un bun parinte.

Este greu sa asculti si sa-l ajuti pe copil sa gandeasca si sa-si ia singur deciziile, fara s-o faci in locul lui. Asta poate fi cultivat, desigur, in primul rand intelegand filosofia din spate, apoi invatand tehnicile, apoi practicand – ca orice abilitate, de altfel. Putem deprinde orice abilitate, doar ca unii vor fi mai buni decat altii, logic 🙂

Ceea ce ajuta mult – si e mult mai greu de cultivat, este simtul umorului. Parintii care au umor relationeaza mult mai usor cu copiii si le obtin mult mai usor cooperarea, pentru ca stiu sa vorbeasca pe limba lor, relaxati fiind. Este mult mai usor, de exemplu, sa-i spui unui copil care se face ca nu te aude :”Hei, ai dopuri in urechi? Hai sa le scoatem si sa ma auzi, ca m-au auzit deja toti vecinii :)”, facand un gest haios cu mainile care scot imaginar niste dopuri si un sunet la fel de haios din buze – ca si cum ai scoate un dop, decat sa te enervezi ca nu te aude si sa repeti la nesfarsit aceeasi propozitie, doar ca de fiecare data, mai tare!

Multa lume nu participa la cursuri, seminarii, fiindca au impresia ca acolo se dau “retete” si se stie ca fiecare copil este unic. Ce parere ai despre acest aspect, exista “retete” de crestere a copilului?

Multa lume nu participa la cursuri nu pentru ca acolo s-ar da retete, ci pentru ca suntem ultima tara din Europa (poate dupa Bulgaria) la deschiderea catre invatarea continua. Sunt trainer de 15 ani si stiu ca asta este una dintre marile noastre hibe: autosuficienta. Noi stim mai bine, nu trebuie sa ne invete nimeni. Si-n plus, daca sunt parinte, stiu sa cresc un copil, vine de la sine…Nu, nu vine de la sine. Stii sa-l ingrijesti – adica sa-i satisfaci nevoile de baza, asta da. Dar nu stii sa-l educi. Aici este marea confuzie, intre A CRESTE un copil si A EDUCA un copil. 

Sigur, are o radacina puternica acest refuz de a invata: experientele mai degraba negative pe care le-am avut cu totii in scoala (si acum e si mai rau decat era) si asta ne-a facut sa uram verbul “a invata”.

As impartasi doar cateva “de ce-uri”, parintilor care refuza cursuri de parenting. Iata de ai invata:

• Copiii nu mai sunt cum eram noi – nu mai merg aceleasi metode si altele nu stii.
• Lumea in care traim nu e la fel cu cea in care am trait noi si copiii nostri vor creste in cu totul alta lume. Au nevoie de alt set de abilitati, cunostinte si atitudini decat am avut noi. Scoala a ramas la fel, ceea ce inseamna ca suntem singurii care pot educa, cu adevarat, pentru MAINE.
• Cercetarile facute in ultimii 20 de ani sunt covarsitoare. Neurostiinta nu exista pe vremea parintilor nostri. Totul are alt sens acum…de ce sa refuzi sa inveti, daca asta te poate ajuta?
• Si ultimul argument: majoritatea parintilor fac experimente pe copii: incerc asta sa vad daca merge. Nu a mers. Incerc altceva. Nu, nu merge nici asta… Uite, inca un articol, hai sa vad si asta…Nu. Nu merge. Nu mai stiu ce sa fac!!!!

Eu raspund exact la aceasta intrebare: ce sa fac, cand…?

Daca exista retete? Exista linii directoare, principii solide si tipare mai degraba eficiente. Exista un “schelet”, pe care fiecare parinte adauga, schimba, improvizeaza sau modifica. Dar parentingul ofera structura, in asa fel incat sa nu mai orbecai, in nesiguranta. De aici – fiecare fiinta este diferita, doar ca e o mare diferenta intre a avea o singura unealta, sau mai multe. E exact cum a spus Murphy: “daca singura ta unealta este un ciocan, tot ceea ce vei cauta, va fi un cui pe care sa-l lovesti in cap”. Cu cat inveti mai multe tehnici, cu atat stii ce sa folosesti, cand si cum si, mai ales, cum sa le folosesti impreuna.

Care consideri ca sunt cele mai mari greseli pe care le poate face un parinte, care sunt acele greseli care ar trebui neaparat evitate?

E prea mult de spus la acest capitol, permite-mi sa nu raspund la aceasta intrebare 🙂

Pe tine personal ce te-a ajutat sa devii un parinte bun pentru copilul tau?

Faptul ca m-am pregatit pentru asta, am citit enorm si am avut (am in continuare) “santiere” deschise cu mine insami. Asa cum am spus, esti un parinte bun cand devii o persoana mai buna. M-a ajutat toleranta, deschiderea catre nou, convingerea ca nu detin adevarul absolut, ca orgoliul nu are ce sa caute intr-o relatie de iubire si, mai presus de orice, ca am gandit fiecare situatie: ce-am facut bine? Ce-am de invatat din asta? Ce voi face diferit data viitoare? 

Iti dau un exemplu, clasic: copilul care se tavaleste pe jos in magazin. Parintele este luat prin surprindere – si reactioneaza, dupa cum ii vine. Episodul se termina, parintele rasufla usurat (indiferent daca l-ai gestionat bine sau prost, oricum se termina), si viata merge mai departe. Daca nu-ti pui problema ce faci data viitoare cand se va intampla din nou (ce pastrezi si ce schimbi), vei fi in situatia de a stinge incendii, de fiecare data, nepregatit. Si problemele se fac din ce in ce mai mari, exact sub nasul tau. Si n-ai de unde sa stii ce pastrezi si ce schimbi, daca nu inveti, pentru ca, ghici ce: roata s-a inventat deja, si nu mai trebuie s-o inventezi tu. De aceea sunt indragostita de INVATARE.