Deși fiziologică și normală, alăptarea după o naștere prin operație de cezariană poate deveni o reală provocare pentru mămicile care vor să-și hrănească bebelușii cu lapte matern. Nu este vorba de cantitatea de lapte, cezariana nu afectează cantitatea de lapte pe care o poate produce o femeie, doar că laptele poate să apară cu întârziere. Adaugă la această problemă nevoia de recuperare a mamei, durerile și efectul anestezicelor – care fac bebelușul mai somnolent și, deci, necooperant, având o putere slabă de sugere când este pus la sân. Sigur că există soluții. Citește povestea lui Lili, care a reușit!
Prima naștere a fost prin cezariană, iar recuperarea a durat aproape o lună
În dimineața zilei în care am născut, au venit la mine asistentele cu Ibuprofen. Mi-au spus, nici să nu mă gândesc să stau să suport durerile, căci mai rău îmi fac, trebuie să mă concentrez să fac lapte. Refuzasem anestezia generală, deși a fost o urgență, și i-am rugat cu lacrimi în ochi să nu mă adoarmă căci vreau să trăiesc totul.
CITEȘTE ȘI DESPRE: 6 REPLICI de care NU are nevoie o mamă la început de drum în ALĂPTARE
Sincer, dacă nu ar fi fost soțul cu mine în sala de naștere, i-aș fi rugat să lase paravanul jos ca să și văd totul, însă soțului i se face rău numai dacă vorbesc despre sânge, dar să-l mai și vadă. Așa că l-am primit pe bebe la piept imediat după ce s-a terminat operația, însă laptele s-a „încăpățânat“ să apară. Din cauza durerilor, am avut probleme cu constipația. Am spus asta asistentelor și imediat am primit un laxativ natural. A doua zi s-a rezolvat, însă luam încă medicamente de durere și nu puține…
INFO Clubul Bebelușilor: Alăptarea după cezariană are multe beneficii pentru mamă, dar cele mai importante de amintit sunt cele legate de faptul că ajută la micșorarea uterului după naștere și la construirea legăturii emoționale dintre mamă și copil ce poate fi resimțită ca fiind ruptă de femeia care a născut prin cezariană. Iar pentru bebeluș, alăptarea în ajută în prevenirea infecțiilor.
Salvarea mea!
În a treia zi au vrut să mă externeze, mă vindecam frumos. Dar eu simțeam că mă rup în două. M-am ambiționat să mă dau jos din pat din a doua zi chiar, mergeam la plimbare pe coridor cu pătuțul copilului. El a stat în permanență cu mine în cameră. Soțul a fost cu mine în cameră și m-a ajutat în permanență, în primele 3 zile eu nu am schimbat niciun scutec. Din cauza durerilor însă i-am rugat să mă mai lase o zi în spital. M-au lăsat încă două nopți, în special din cauza problemei cu laptele. Am rămas și am învățat să folosesc pompa ca să stimulez lactația. Bebe era prea slăbit, adormea instant cum îl puneam la sân. Ajunsă acasă, mi-a prescris medicul pompa pentru lapte de am închiriat-o gratis din farmacie. Am folosit-o 3 luni de zile până când bebe a început să sugă bine.
INFO Clubul Bebelușilor: Minge de fotbal. Așa se numește una dintre cele mai îndrăgite poziții de alăptare a mămicilor care au născut cu operație de cezariană. Numele îi vine de la felul în care un jucător de fotbal american ține mingea la brâu, în lateral, când fuge pe teren (în cazul acesta, mingea este capul copilului) și este atât de îndrăgită datorită faptului că bebelușul nu pune nicio presiune asupra inciziei dureroase a mamei. CITEȘTE ȘI DESPRE: Cât timp se alăptează un copil? 6 luni, 1 an, până termină grădiniță? Beneficiile alimentaţiei naturale
O poveste cu final fericit
Acasă, abia după o săptămână m-am încăpățânat să mă dau jos din pat și să ies afară… am avut de coborât și urcat 3 etaje. A durat o lună să îmi revin. Și eram și tristă din cauza laptelui care m-a obligat să adaug și formulă, însă cu timpul și cu foarte multă străduință (alăptat la 3 ore și pompat la o oră și jumătate) am reușit, chiar dacă nu total, dar suplimentul ajunsese la cel mult 100 ml în 24 de ore. Cred că era mai mult pentru liniștea mea, ca să fiu eu sigură că bebe primește suficient.
Asta după ce am trăit frica unui icter și faptul că a slăbit până la 1 800 g într-o săptămână după externare, fiind convinsă că am lapte suficient. Am alăptat în cele din urmă până la 2,8 ani. A doua naștere a fost naturală, însă din cauza rupturii de perineu și a epiziotomie, a durat 3 săptămâni recuperarea, cu la fel de multe dureri. Însă lactația a fost bună de la început, așa că am fost liniștită. CITEȘTE ȘI DESPRE: A naște prin cezariană NU înseamnă că „alegi calea UȘOARĂ“
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
ÎN CLUBUL BEBELUȘILOR am pregătit un GHID COMPLET DE SUPORT PENTRU ALĂPTARE
Vizitează sectiunile de mai jos și alăptarea bebelușului va fi lină și plină de satisfacții!
ALĂPTAREA LA ÎNCEPUT
BEBELUȘI ALAPTAȚI
ALIMENTAȚIA ÎN ALĂPTARE
DESPRE LAPTELE MATERN
SPRIJIN PENTRU ALĂPTARE
TOTUL DESPRE ÎNȚĂRCARE
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.