Primii ani de viata sunt esentiali pentru dezvoltarea uterioara a copilului. Practic, insa, cu cine ii este mai bine bebelusului? Cat ne permitem, efectiv, sa stam cu el acasa? Ce beneficii aduce faptul ca petrecem timp impreuna cu el in primii ani?
Facem parte din acea categorie norocoasa de mame care pot sta alaturi de copiii lor pana la varsta de 2 ani. Nu suntem multe, cel putin in Europa! In functie de mamele cu care stam de vorba, vom afla ca unele au iubit aceasta perioada si s-au desprins cu greu de copil dupa 2 ani, cand au trebuit sa inceapa serviciul, in timp ce altele marturisesc ca au ales sa se intoarca la munca mai devreme sau ca abia asteptau sa treaca cei doi ani, pentru a reveni la cariera si „discutii de oameni mari”.
Asadar, cat stam cu bebe acasa? Si cu ce ne ajuta asta?
Pana la ce varsta are copilul nevoie sa stam cu el acasa?
Cu cativa ani in urma, se considera ca sunt suficiente cateva luni in care mama sa stea acasa cu bebelusul. Pe vremea cand diversificarea incepea la 3 luni, pentru ca mamele sa renunte la alaptare si sa se intoarca la serviciu, bebelusii erau dusi la cresa si lasati in grija unor straini pentru macar 8 ore pe zi.
In prezent insa, din fericire, societatea incepe sa acorde importanta nu numai ingrijirii primare de care are nevoie bebelusul, ci si nevoilor sale afective, psihice si cognitive.
Pentru ca in zilele noastre concediul de crestere si ingrijire a copilului dureaza doi ani societatea este inclinata sa creada ca la 2 ani copilul este neaparat pregatit sa mearga in colectivitate, sau macar sa petreaca o treime din zi departe de parinti. Iar daca cel mic da semne ca nu este asa, este vina parintilor ca nu l-au pregatit.
Aceasta parere nu poate proveni decat de la persoane care nu au copii sau care nu beneficiaza, in general, de prea multa empatie. Faptul ca la 2 ani copilul mananca „de toate”, merge si rosteste cateva cuvinte, nu inseamna ca el este pregatit neaparat sa stea separat de confortul pe care prezenta parintilor il ofera.
Avantajele statului acasa cu cel mic pe termen scurt:
Copilul va beneficia de cele mai atente ingrijiri. Diversificarea si alimentatia zilnica vor fi exact cele pe care mama se le considera optime. Copilul nu va fi presat si constrans sa se incadreze in anumite tipare prestabilite, si poate gresite, de catre o ruda, o bona sau un educator.
Copilul va beneficia de dragoste si atentie 24/24, 7 zile pe saptamana. Nu e nevoie sa stai cu el in brate spunandu-i intruna cat de mult il iubesti! Insa tot ceea ce faci cu si pentru copilul tau este facut cu drag si dragoste, lucru care nu se aplica unei bone sau unei educatoare, care, oricat de dedicate ar fi meseriei, nu pot nici pe departe egala sentimentele unei mame.
Copilul poate beneficia de alaptare la cerere. Desi revenirea la serviciu nu este sinonima cu intarcarea, totusi accesul celui mic la san este limitat daca mama lipseste de acasa 9-10 ore pe zi.
Copilul nu este expus unor situatii stresante. Mare parte din mame se informeaza, studiaza, incearca sa aleaga informat atunci cand vine vorba de cresa, gradinita sau bona. Totusi, multe marturii demonstreaza ca zicala „pe afara vopsit gardul, inauntru leopardul” este adevarata.
Atunci cand unul dintre parinti sta acasa cu copilul, cel mic este protejat de potentiale agresiuni fizice sau psihice. Atasamentul securizant este cea mai importanta si benefica relatie psihologica pe care o stabileste copilul cu parintele in primii ani de viata, iar el se va extinde si va influenta viata copilului multi ani de acum incolo.
Desi nu exista dovezi ca revenirea mamei la serviciu ar influenta negativ relatia sa cu copiii, este usor de inteles de ce o mama care sta acasa este mai disponibila pentru acestia.
Avantajele statului acasa cu cel mic pe termen lung:
Copiii care au un parinte casnic mananca mai sanatos. Chiar daca renuntarea la serviciu a unuia dintre parinti pare sa fie un sacrificiu financiar greu de sustinut, ea poate include si o economie semnificativa. In familiile in care unul dintre parinti sta acasa se consuma mai des mancare gatita din ingrediente proaspete decat in familiile in care ambii parinti lucreaza.
Copiii care au un parinte casnic au mai multe activitati extrascolare. Nu e neaparat un lucru bun, avand in vedere goana prezenta dupa performanta si dupa copii care exceleaza in cat mai multe domenii. Se pare inca ca acei copii care au un parinte casnic au o probabilitate mai mare sa practice un sport sau sa frecventeze o activitate extrascolara care ii pasioneaza si la care se pricep
Copiii care au un parinte casnic tind sa aiba rezultate mai bune la invatatura. Atunci cand ambii parinti lucreaza, probabilitatea ca ei sa mai aiba timp sau energie sa fie la curent cu rezultatele scolare ale copilului este mai mica.
Copiii care au un parinte casnic au mai putine probleme legate de anturaj. Unul dintre motive este ca parintele casnic este mult mai deschis si mai dispus sa ii primeasca regulat la el acasa pe prietenii copilului sau.
Copiii care au un parinte casnic au mai multe sanse sa intemeieze familii echilibrate si armonioase. Modelul lor familial este adesea unul mai sanatos, bazat pe echilibru si respect, decat in cazul parintilor atat de ocupati incat cu greu ajung sa se vada mai mult de 1-2 ore pe zi.
Copiii care au un parinte casnic au o mai buna comunicare cu acesta. Este si firesc, avand in vedere ca parintele are astfel ocazia de a observa, cu tact si discretie, care sunt pasiunile si framantarile copilului, iar relatia dintre copil si parinte este una la apropiata, in care comunicarea joaca un rol esential.
Tu ce parere ai? Sunt aceste consideratii corecte? Care sunt cauzele acestor multiple avantaje pe care statul acasa cu copiii le are?
