Bebelusul nu poate face nimic fara tine, nici macar sa doarma? Iata de ce nu trebuie sa te panicheze acest aspect si ce poti face pentru a “supravietui” acestei perioade solicitante de maxima dependenta a copilului.
Una dintre cele mai mari “ciudatenii” ale bebelusilor este capacitatea lor parca extra-senzoriala de a simti cand sunt pusi in patut, cand mama pleaca de langa ei din pat, chiar daca par profund adormiti inainte ca mama sa-si faca planul de evadare.
E un scenariu des-intalnit in primele luni: tu, mama rabdatoare, alaptezi sau legeni copilul pana in sfarsit se destinde, i se inchid incet ochii, adoarme, pare trecut bine in lumea viselor.
Cand in sfarsit te gandesti ca poti da o fuga la baie sau sa mananci si il pui in patul lui, plina de speranta, iti dai seama ca nu poti pleca fiindca niste ochi enormi te tintuiesc cu privirea, plini de repros. Si reiei de la capat procesul, mereu fara succesul scontat.
De ce are patul spini in lipsa mamei?
Sa incercam sa intelegem de ce se intampla fenomenul mai sus descris. De ce au bebelusii acei senzori speciali care-i avertizeaza ca sunt pe cale sa fie lasati singuri?
In primul rand trebuie sa intelegem ca somnul bebelusilor este diferit in multe privinte fata de cel al adultilor. Unui bebelus ii trebuie pana la 20 de minute sa ajunga la un somn profund, astfel incat daca incerci sa te indepartezi inainte de acest rastimp se va trezi cu usurinta. Daca il pui jos dupa doar cateva minute dupa ce a adormit, este prea devreme, el este inca intr-o faza de somn superficial.
Dar chiar daca astepti faza de somn profund tot poti avea surprize. Si asta datorita simplului fapt ca asa e natura bebelusului, asa sunt croiti ei. Nu este ceva ce putem schimba noi caci ar insemna sa luptam impotriva naturii.
Cercetatorii specialisti in somnul bebelusilor au ajuns la concluzia ca nou-nascutii sunt in mod natural programati sa simta pericolele iar indepartarea mamei este perceputa ca un pericol.
Corpul lor le semnalizeaza ca sunt pe cale sa fie abandonati, ei nu au de unde sa stie ca e ceva provizoriu. Copilul nu are inca dezvoltata constiinta asupra propriei persoane, asupra sinelui, nu stie ca e o persoana distincta de mama, acest lucru survine abia dupa varsta de 6 luni, cand datorita acestui fapt intervine si anxietatea de separare.
Retine: bebelusul tau nu este un “manipulator”, un “santajist”, cum iti vor spune multi din jur! El este un supravietuitor!
Acel instinct primar de a te vrea in preajma lui, de a simti bratele tale, nu este pentru a te “sclavagi” si a te chinui ci face parte din armele lui de lupta in vederea supravietuirii.
Bebelusul a stat 9 luni intr-un mediu sigur, unde s-a dezvoltat fara a resimti vreodata frigul, foamea, teama si apoi brusc s-a trezit intr-o alta lume, unde il coplesesc senzatii noi, unde singurul lucru familiar e caldura mamei, mirosul sau.
Poate tie ti se pare mult ca de 3 luni tot vrea in brate si nu doarme fara tine, dar gandeste-te ca e un timp atat de scurt pentru o fiinta pentru a se acomoda cu o noua, putem zice, planeta.
Ce putem face pentru a nu resimti aceasta perioada ca fiind foarte dificila?
Pana cand creierul sau nu este suficient de dezvoltat pentru a intelege ca noi nu plecam de tot de langa el, nu putem decat sa ne exersam empatia, sa-i oferim afectiunea noastra oricand fiindca doar asa ii putem dezvolta increderea in sine si in lume, doar raspunzandu-i prompt nevoilor ii cultivam independenta si stima de sine care deriva din convingerea ca este iubit neconditionat.
Daca intelegem si acceptam nevoile copilului si faptul ca somnul lor este diferit, viata noastra va fi mai usoara, nu vom strange frustrare ca incercam tot felul de metode de convingere a copilului sa doarma singur, care ori nu au efect ori se lasa cu plansete si stres de partea amandurora. Trebuie sa avem tot timpul in minte ca bebelusul comunica, nu manipuleaza.
Trucuri pentru a va usura viata in aceasta perioada:
Cereti ajutorul membrilor familiei sau chiar al prietenelor. Veti fi surprinse de cati oameni adora sa tina in brate copilasi adormiti, asta daca bebelusul accepta si in general accepta tocmai fiindca inca nu au anxietate de separare la varste atat de mici.
Bebe e pe primul loc. Setati-va pe a avea in minte ca bebelusul are neaparata nevoie de voi in timp ce toate celelalte lucruri mai pot astepta, pot fi amanate sau plasate altcuiva. E momentul sa puneti in practica varianta adaptata a unui proverb:”nu lasa pe maine ce poti face azi…lasa pe poimaine, poate nu mai trebuie facut sau il face altcineva!”
Primul an al bebelusului trece extrem de repede. Si nu in ultimul rand, ganditi-va ca e doar o perioada, nimic nu tine o vesnicie, timpul zboara si veti ajunge sa va fie dor de aceste vremuri!
