Pe masura ce se apropie de aniversarea a zece luni de viata, bebelusul este preocupat de din ce in ce mai multe activitati. El incearca din rasputeri sa atinga noi etape de dezvoltare, fiind de data aceasta interesat de modurile in care pot fi utilizate obiectele si de ce ii permiti tu sa faca. Apoi, aprofundeaza modul in care functioneaza comunicarea verbala si nonverbala, si incepe sa descopere care sunt mancarurile sale preferate. E o lume intreaga de stimuli pe care incearca sa o integreze si sa o proceseze.
CITEȘTE ȘI: Primele cuvinte – La ce vârstă începe bebe să vorbească?
Aceasta procesare reprezinta, de fapt, dezvoltarea creierului, si este mai complexa decat orice operatiune desfasurata vreodata de vreun computer. Hardware-ul, reprezentat de creier, se construieste zi de zi, in timp ce software-ul se instaleaza si se upgradeaza constant. Uneori, aceste procese devin frustrante sau coplesitoare, iar bebelusul are pur si simplu nevoie de un reset. Ai avea si tu nevoie de unul, pe care sa il actionezi pentru a-l intrerupe uneori din repetarea obsesiva a unor anumite activitati, la care nu vrea sa renunte pana nu reuseste sa le indeplineasca perfect. Tine minte, este un proiect pe termen foarte lung, asa ca nu te amesteca in aceste procese.
Alimentatia bebelusului la 43 de saptamani este marcata de posibiltatea de a te intoarce la serviciu cand micutul implineste un an. Daca inca alaptezi, si am vrea sa te felicitam pentru asta, probabil ca te ingrijoreaza cum sa procedezi ca sa continui si dupa reluarea activitatii profesionale.
Nu e nici o indoiala ca reluarea serviciului si alaptarea formeaza o combinatie destul de solicitanta, unele mame considerand-o coplesitoare. Dar alaptarea unui bebelus mai mare e mult deosebita de nevoile pe care le avea sugarul in primele 6 luni.
Acum, o parte importanta a meselor sale sunt reprezentate de mancare solida, iar apa se bea deja cu paharul. Nu mai e nevoie sa lasi biberoane cu lapte matern muls pentru perioadele in care lipsesti, si chiar daca lucrezi cu norma intreaga, vei fi uimita sa descoperi cat de simplu se aseaza lucrurile de la sine.
CITEȘTE ȘI: Când e pregătit bebe pentru alimente degețel (finger food)
Probabil ca gandul de petrece atata timp departe de bebelus este infricosator, mai ales daca pana acum ai alaptat la cerere. In acest moment majoritatea mamelor se intreaba cum va putea orice alt adult sa linisteasca micutul atunci cand e suparat. Dar realitatea este ca prezenta ta e cea care ii sugereaza subtil bebelusului sa apeleze la san atunci cand trece prin momente dificile, caci dupa primele una, doua zile, el isi gaseste alte metode, complet acceptabile, de a se calma. Fie ca sta cu bunica, la cresa sau cu o bona, adultii din jurul lui se vor descurca sa dezvolte o alta relatie cu el, care de data aceasta nu va fi centrata pe alaptare. Trebuie sa te astepti insa ca, imediat ce va veti reintalni, bebelusul sa ceara sa va reconectati prin intermediul suptului.
Un alt aspect de care trebuie sa te preocupi este sa mentii secretia lactata chiar daca micutul nu mai suge atat de des. Cel putin in primele saptamani de reluare a serviciului, trebuie sa pompezi laptele pentru a ajuta sanul sa se adapteze la noile „reguli de joc” si pentru a preveni angorjarea. In perioada de tranzitie poate fi nevoie sa pompezi la fiecare 3-4 ore. Laptele poate fi colectat pentru copil, pentru o gustare, 70-80 ml sunt suficienti, nu te orienta niciodata dupa portiile pe care le consuma bebelusii hraniti cu lapte praf.
Somnul trece prin momente dificile pe masura ce va apropiati de saptamana 46, mai ales ca saltul cognitiv anterior abia s-a terminat. Multi specialisti se refera la aceasta perioada ca la regresia de 9 luni, realitatea este insa ca regresia aceasta pare sa dureze din luna 8 pana in luna 10… este totusi nedrept sa numim asta regresie, caci e doar o etapa ascoata firesc cu dezvoltarea in a doua parte a primului an de viata. De fapt, copilul nu regreseaza, ci din contra, progreseaza, fizic si mental. Si fiecarui pas al acestei perioade ii corespunde cate o mica schimbare a ciclului normal de somn.
CITEȘTE ȘI: Tot ce trebuie să știi despre alăptarea copiilor mai mari de 1 an
Pentru a atenua oboseala din aceasta perioada, multi parinti revin la co-sleeping, sau incep abia acum sa il practice. Copilul poate fi culcat in acelasi pat cu tine, sau ii poti lipi patutul de cel matrimonial, sau ii poti improviza un pat de podea, o saltea direct asezata pe jos, ca in sistemul Montessori. Important este ca aceasta schimbare sa tina cont de regulile esentiale pentru un cosleeping sigur. De fapt, in afara acestor reguli, singurul lucru de care ar trebui sa mai tii cont este sa va odihniti cat mai bine.
Joaca si dezvoltarea sunt marcate de eforturile de a porni de-a busilea pe care le face copilul tau. Dar ar trebui sa te ingrijorezi daca la 43 de saptamani bebelusul nu reuseste inca? Nici vorba.
Toate achizitiile motorii au o varsta medie la care au loc, dar intervalul de normalitate este mult mai larg, iar pentru mersul in 4 labe el este cuprins intre 5 luni si un an. Atata timp cat nu exista nici un alt semn de intarziere in dezvoltare, ordinea in care bebelusul face unele dintre cele mai importante achizitii (stat in sezut, mers in 4 labe, ridicat in picioare, mers) nu inseamna nimic.
Personalitatea bebelusului si firea acestuia joaca un rol foarte important in cat de repede reuseste el sa isi dobandeasca independenta din punct de vedere al mobilitatii. Daca ai un micut linistit si calm, incantat sa observe lumea, probabil ca acesta o va porni la picior mai tarziu. Daca ai unul extrem de energic, care isi concentreaza toata energia spre a se deplasa, desigur ca il vei vedea tropaind prin casa mai repede. Pe de alta parte, un bebelus cu o greutate mai mica, mai suplu si mai zvelt, se va mobiliza mai repede decat unul mai dolofan.
Medicul pediatru si medicul de familie sunt raspunzatori sa urmareasca lunar dezvoltarea copilului si sa traga un semnal de alarma daca li se pare ca ceva nu se petrece cum ar trebui. Ce poti face ca sa il ajuti, este sa ii oferi ocazia de a se antrena pe podea cat mai mult, fara a-l limita in scaune, scoici, carucioare, leagane sau premergatoare.
CITEȘTE ȘI: Bebelușul de 1 AN – Controlul medical de rutină, la ce să te aştepţi
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.