După ce am născut-o pe cea de-a doua mea fetiță, în octombrie 2021, nu mi-am făcut niciun fel de griji legate de alăptare. Pe sora ei cea mare am alăptat-o până la 2 ani și două luni și aveam încredere că totul va merge bine. Din păcate, însă, lucrurile nu au decurs deloc așa. La o săptămână după naștere, la 3 dimineața m-au luat niște dureri puternice în zona abdomenului. După o oră am chemat salvarea și am fost dusă la spital, unde am descoperit că aveam niste cheaguri de sânge neeliminate în uter. Tot la spital după analize, doctorii au descoperit că aveam infecție cu E-coli. Mi-au făcut tratament perfuzabil pentru cheaguri și le-am eliminat a doua zi. Pentru E-coli, m-au ținut 5 zile în spital pentru perfuzii cu trei feluri de antibiotice.
În aceste zile, bebelina a stat acasă cu tati care o hrănea cu lapte praf, iar eu, în spital, mă mulgeam zilnic pentru că aveam sânii plini. Abia așteptam să treacă perioada aceasta, să ajung la fetiță și puiul meu cel mic. În a 3-a zi de spitalizare, însă, am aflat că o colegă de salon are Covid-19, și inevitabilul s-a produs. Am contractat și eu virusul. Au urmat încă două săptămâni de carantină, în care eu nu am luat contact cu nimeni. Am stat departe de fete și de familie trei săptămâni chinuitoare.
Lactația scăzuse pentru că mi-au făcut tratament în spital pentru sâni, deoarece aveam furia laptelui când m-am internat. Am ținut în permanență legătura cu un consultant de la 07alaptare, căruia îi mulțumesc enorm. M-a sfătuit să mă mulg mereu. Mulgeam de 3 ori pe zi și o dată noaptea. După perioada de carantină când m-am reîntâlnit cu fetele, primul lucru a fost să o pun pe cea mică la sân și spre mare mea bucurie, aceasta l-a acceptat fară probleme. Am urmărit câteva zile să ude scutece și să ia în greutate.
Citește și despre: „Furia laptelui” poate dura chiar și 2 zile, dar cât timp simptomele nu se accentuează, totul este normal
INFO CLUBUL BEBELUȘILOR
Simona Ivanciu, consultant în lactație IBCLC
În situațiile în care mama este departe de bebeluș dar dorește să alăpteze exclusiv, se recomandă pomparea (manuală sau cu ajutorul unei pompe electrice) la intervale regulate de timp, atât de parcursul zilei cât și pe parcursul nopții. Cel mai bine este ca mama să se pompeze la 2 ore, doar că ținând cont de sănătatea emoțională și fizică a mamei, se poate încerca exprimarea laptelui matern la 3 ore. În majoritatea covârșitoare a cazurilor mămicile sunt sfătuite, total greșit, să nu pompeze deloc sau atât de des, pentru a nu ajunge la “furia laptelui”. Însă trebuie să fie înțeles procesul natural de instalare a lactației.
Astfel, la 2-5 zile de la naștere, după eliminarea placentei, indiferent de modalitatea prin care bebe este născut, se instalează lactația. Dacă sânul este stimulat, punând bebelușul la sân sau utilizân pompa, organismului îi este semnalizată nevoia de a produce lapte și va răspunde. Sânii se măresc, pot fi fierbinți și se simt încărcați. Acesta este un proces normal, natural, după cum spuneam.
Citește și: Deși biberonul și suplimentarea cu lapte praf sunt o practică frecventă în maternități, este recomandat să încerci să scapi de amândouă rapid
Dacă, din diverse motive, sânii nu sunt descărcați, regulat, atunci laptele se tot adună și apare durerea și starea de rău a mamei. Abia din acest moment se poate vorbi despre “furia laptelui”. Iar dacă tot suntem la acest subiect mai vreau să punctez și faptul că mămica poate bea apă atât cât simte nevoie, fără teama de a produce mai mult lapte decât este necesar.
De asemenea, se poate întâmpla, ca în cazul situațiilor mai dificile, care sunt încărcate și din punct de vedere emoțional, mămicile să nu reușească să pompeze mult lăptic pentru puiuții lor. În aceste cazuri este nevoie de o pompă de sân profesională, multă răbdare și fără presiune de a scoate o cantitate mare de lapte, dintr-o dată. În oricare dintre cazuri te-ai afla, cere ajutor specializat. Un consultant acreditat internațional IBCLC îți va fi alături cu informații corecte și bine documentate.
ÎN CLUBUL BEBELUȘILOR am pregătit un GHID COMPLET DE SUPORT PENTRU ALĂPTARE
Vizitează sectiunile de mai jos și alăptarea bebelușului va fi lină și plină de satisfacții!
ALĂPTAREA LA ÎNCEPUT
BEBELUȘI ALAPTAȚI
ALIMENTAȚIA ÎN ALĂPTARE
DESPRE LAPTELE MATERN
SPRIJIN PENTRU ALĂPTARE
TOTUL DESPRE ÎNȚĂRCARE
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.