In timpul sarcinii, multe femei isi pun problema kilogramelor acumulate. Indiferent daca te preocupa sanatatea sau silueta ta dupa ce vei naste, probabil ca te-ai intrebat macar o data care este limita pana la care poti sa te ingrasi. Mai ales atunci cand ai de-a face cu persoane care discuta faptul ca ”se vede” ca esti gravida sau comenteaza dimensiunile burticii tale.
Sarcina este o perioada care aduce multe experiente noi si poate fi destul de stresanta, mai ales daca urmeaza sa devii mamica pentru prima oara. Dar problema greutatii corporale in sarcina le da batai de cap tuturor femeilor, indiferent la a cata sarcina se afla. Cat de mult este bine sa te ingrasi? Cat de mare ar trebui sa fie burtica? Nu e cazul sa lasi aceste intrebari sa iti strice bucuria de a fi gravida!
Marimea burticii in sarcina – motiv de ingrijorare?
Multe femei insarcinate au auzit macar o data comentarii legate de dimensiunile burticii lor. Ca sunt prea mici sau prea mari, ”binevoitorii” din preajma mamicii nu se vor sfii sa discute aceasta problema. Deci cat de mare ar trebui sa fie burtica ta? O burtica prea mica sau prea mare ne arata ce dimensiune va avea bebe la nastere?
Adevarul este ca dimensiunea si forma burticii tale tine mai putin de greutatea bebelusului, cat tine mai mult de forma corpului tau, de structura osoasa si de greutatea ta. Este posibil ca o femeie care are muschii abdominali tonifiati sa nu aiba o burtica la fel de mare ca a altor mamici, pe cand femeile care au mai nascut ar putea avea burtici mai mari.
De asemenea, un factor deosebit de important cand vine vorba de dimensiunile burticii este pozitionarea fetului in uter. In functie de cum a ales bebe sa se aseze mai comod, burtica ar putea parea mai mare sau mai mica.
Oricum nu este cazul sa te ingrijorezi! Bebe este masurat la controalele medicale din timpul sarcinii. Daca medicul nu ti-a spus ca e cazul sa te ingrijorezi de marimea lui bebe, atunci lasa comentariile altora sa treaca neascultate si bucura-te de burtica ta asa cum este ea!
Greutatea in sarcina – Ce ne spune cantarul?
In sarcina, greutatea ta te va preocupa mai mult decat pana acum, mai ales pentru ca este un factor care ar putea influenta dezvoltarea bebelusului. Este important sa stii ca numarul optim de kilograme pe care le poti lua in sarcina depinde de greutatea de la care pornesti. Femeile care sunt slabe in momentul in care raman insarcinate pot lua in greutate pana la 18 kilograme. Daca te incadrezi in medie, atunci te poti astepta ca la finalul sarcinii sa ai cu 10-14 kilograme mai mult.
Calculeaza cate kilograme vei lua in sarcina cu ajutorul acestui instrument: calculator greutate sarcina
Pe aceeasi tema: greutatea in sarcina
Alimentatia gravidei si greutatea bebelusului la nastere
Factorii care influenteaza greutatea copilului la nastere
Femeile care sunt mai plinute in momentul in care afla ca sunt gravide vor lua in greutate numai 7-8 kilograme. Vei lua mai mult in greutate incepand din luna a patra de sarcina, iar in ultimele trei luni nu va mai trebui sa te urci pe cantar prea mult pentru ca ce-a fost mai greu a trecut.
Mult mai important decat numarul efectiv de kilograme este felul in care le acumulezi in timpul sarcinii. Daca nu treci prin cresteri bruste in greutate, nu ar trebui sa iti faci griji. De asemenea, daca nu ai fost sfatuita de medic sa iti scazi greutatea, momentul sarcinii nu este cel mai potrivit pentru a te apuca de o dieta.
Ce poti face este sa te asiguri ca bebe primeste nu numai caloriile extra, dar si mineralele si vitaminele de care are nevoie pentru a se dezvolta armonios, in mai putine cuvinte ca ai o alimentatie sanatoasa.
Pentru sanatatea lui si a ta, alege sa mananci fructe si legume, carne slaba si nu uita de lactate si alimentele bogate in fier! Si aminteste-ti ca iti sacrifici silueta o perioada scurta de timp pentru a-ti face singura cel mai frumos cadou pe care l-ai putea primi!
Au existat persoane care sa comenteze greutatea ta sau dimensiunea burticii? Ti-ai facut griji cand te-ai comparat cu alte femei gravide? Spune-ne povestea ta!
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.