In prezent, femeile au o destul de mare libertate de a alege pe ce cale vor sa isi aduca pe lume copiii, natural sau prin operatie cezariana. Insa este important ca aceasta decizie sa fie luata impreuna cu medicul obstetrician si sa fie una bine informata. Iata cateva dintre principalele avantaje si dezavantaje ale nasterii prin cezariana, atat pentru mama cat si pentru bebelus.
Nasterea prin cezariana pentru bebelus
Nasterea prin cezariana are marele avantaj de a fi sigura pentru bebelus. Nu exista riscuri legate de noduri ale cordonului ombilical, circulara de cordon, cordon prea scurt, angajare gresita a copilului in canalul pelvin, supunerea acestuia la un travaliu prelungit in conditiile absentei dilatatiei sau alte accidente care il pot pune in pericol. De asemenea, este eliminata posibilitatea de a fi necesara utilizarea forcepsului sau a vacuumului.
Cezariana programata are marele dezavantaj ca il poate prinde pe bebelus inca insuficient pregatit pentru lumea de afara. Chiar daca dupa saptamana 37 sarcina se considera la termen, unii bebelusi au dificultati in a se adapta la schimbare: sunt mai lenesi la supt, uita sa respire, au dificultati sa isi mentina constanta temperatura corpului. Cezariana efectuata la cald, adica dupa debutul travaliului, anuleaza acest risc.
Nasterea vaginala poate parea traumatizanta pentru bebelus, intr-adevar, el este impins printr-un canal foarte stramt, este supus efectului neplacut al contractiilor timp de ore in sir. Totusi, se pare ca acesta tranzitie lenta il pregateste pentru viata extrauterina, avand si un rol benefic pe care desigur, cezariana nu il poate reproduce.
Nasterea prin cezariana pentru mama
Majoritatea femeilor aleg nasterea prin cezariana de teama durerilor unei nasteri vaginale. Totusi, oricine a trecut printr-o asemenea interventie, iti poate spune ca cezariana nu este atat de lipsita de durere cum se crede.
Dupa ce efectul anesteziei trece, durerile sunt destul de importante; desigur, ti se vor administra analgezice, de care nu este bine totusi sa abuzezi, deoarece trec in laptele matern.
Din punct de vedere psihologic, cezariana ofera un anumit confort, deoarece te face sa simti ca totul este sub control. Intr-un fel asa este, dar trebuie sa tii minte ca cezariana se afla pe lista interventiilor chirurgicale majore.
Cezariana te scuteste de neplacerile unei epiziotomii si te fereste de riscul de a te afla in micul procent de femei care raman cu un anumit grad de incontinenta dupa nastere.
Dar daca e sa discutam despre efectele pe termen lung, cezariana are si ea dezavantaje: ca dupa orice interventie chirurgicala pe abdomen exista riscul formarii aderentelor; cicatricea uterina se poate transforma in timp intr-un fibrom, sau poate face ca urmatoarea sarcina sa fie mai dificil de obtinut si de asemenea iti limiteaza numarul de copii.
Exista credinta ca in cazul nasterii prin cezariana, secretia lactata se instaleaza mai tarziu decat in cazul nasterii naturale. Este doar partial adevarat. Nu s-au inregistrat diferente notabile in aceasta privinta, iar intarzierea laptelui este mai degraba caracteristica cezarienelor facute la rece – programat, inainte de debutul travaliului.
Din punct de vedere medical, se considera ca pentru mama, riscurile pe care le implica nasterea vaginala sunt la fel de mari ca cele ale cezarienei programate.
Cezariana de urgenta este totusi mult mai riscanta. Este important insa ca medicul sa evalueze obiectiv si corect sansele pe care le ai de a naste vaginal fara complicatii: dimensiunea bazinului tau, dimensiunea si pozitia bebelusului, antecedentele tale obstetricale, momentul instalarii si evolutia travaliului ofera informatii despre cum va fi nasterea.
Tot el este cel mai in masura sa spuna daca exista indicatie de cezariana si este corect ca, impreuna cu el, sa hotarasti care e, pentru tine, cea mai buna cale de a-ti aduce copilul pe lume.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.