Despre momentul aparitiei dintilor de lapte, principalele probleme ce pot sa apara in legatura cu dentitia primara, cum le putem evita am stat recent de vorba cu doctorul stomatolog Ionut Leahu. In general se stie ca momentul aparitiei primilor dinti difera de la copil la copil, care ar fi termenul limita maxim care ar trebui sa-i ingrijoreze pe parinti, de la ce varsta incolo este anormal sa nu fi erupt nici un dinte?
Dr. Ionut Leahu: Eruptia normala a dentitiei temporare incepe la varsta de 6 luni si se incheie la varsta de 2 ani si jumatate (30 de luni). Primul grup de dinti erupti este reprezentat de incisivii centrali la 6 luni urmand ca din 6 in 6 luni sa mai erupa incisivii laterali urmati de molarii 1 , de canini si apoi de molarii secunzi care incheie procesul de eruptie a dentitiei temporare la 2 ani si jumatate. Se admite in limite normale o intarziere sau o eruptie mai precoce cu aproximtiv 4 luni. O eruptie intarziata poate fi considerata atunci cand primul dinte (incisiv central inferior) nu erupe pe arcada pana la varsta de 1 an si ultimul dinte (molar 2) nu erupe pana la 3 ani . Cauzele unei eruptii intarziate sunt multiple dar in proportie de 75 % sunt genetice. Sunt de asemenea incriminati si alti factori care pot determina o eruptie intarziata in limite normale sau o eruptie anormala (patologica).
Eruptia intarziata a dintilor de lapte in limite fiziologice este influentata de:
- Greutate la nastere
- Sex
- Influenta materna
- Evolutia sarcinii si decurgerea nasterii
- Apartenenta rasiala si etnica
- Stare socio-economica
- Nutritia
- Factori de mediu
Eruptia intarziata patologica este influentata de:
- Afectiuni generale ( lues,rubeola,rahitism )
- Boli genetice (sindrom down)
- Boli endocrine
Care sunt simptomele eruptiei dentare la bebelusi?
Dr. Ionut Leahu: Simptomele eruptiei dentare la bebelusi sunt locale si generale. De obicei preced sau apar in timpul eruptiei si nu sunt de natura infectioasa. Local creste fluxul salivar si copilul are tendinta de a duce la gura degetele sau diferite obiecte si semnele generale sunt reprezentate de iritabilitate, agitatie, somn perturbat, inapetenta (lipsa poftei de mancare ), roseata periorala, cresterea consumului de lichide, febra, diaree sau in cazuri grave si rare chiar convulsiile.
Care sunt principalele probleme cu care se pot confrunta dintii de lapte ai copilului ?
Dr. Ionut Leahu: Principalele probleme care apar sunt prezenta placii bacteriene si a tartrului, a cariei simple si complicate, a cariei de biberon si pierderea precoce a dintilor ce influenteaza si dentitia permanenta.
CITEȘTE ȘI: Bebelușii au nevoie de o igienă orală încă din primele zile de viață. Îngrijirea primilor dințișori de lapte
Ce inseamna « demineralizare a dintilor », care ar fi cauzele acestui fenomen ? Este ceva ingrijorator, se poate face ceva in privinta aceasta?
Dr. Ionut Leahu: Demineralizarea dintilor nu este altceva decat stadiul incipient al cariei, situate la nivelul superficial al smaltului. Cea mai importanta atitudine este igiena atat orala (periajul corect realizat de pacient) cat si cea a dietei (stim ca dulciurile si carbohidratii contribuie la un mediu nutritiv pentru bacterii si stagneaza mult in cavitatea bucala datorita consistentei) .
De aceea o igiena orala buna si o dieta corecta sunt necesare pentru o dentitie sanatoasa. De asemenea o data la 6 luni un control al statusului dentar trebuie efectuat pentru a urmari indeaproape evolutia dintilor si tratarea proceselor carioase daca acestea exista. De asemenea se indica fluorizarea pe cale generala si locala si sigilarile.
CITEȘTE ȘI: Cum recunoști demineralizarea dinților de lapte și care sunt cauzele
De cand ar trebui sa inceapa si cum ar trebui sa se faca igiena orala a copilului de pana in 3 ani?
Dr. Ionut Leahu: Sanatatea orala a copilului nu trebuie sa fie omisa, dimpotriva, de la aparitia primului dinte in cavitatea orala parintele trebuie sa efectueza periajul atat a dintilor cat si a partilor moi ( gingie, limba) cat mai riguros si constant seara si dimineata.
Care sunt principalele cauze ale carierii dintilor de lapte si cum pot fi prevenite aceste carii?
Dr. Ionut Leahu: Principala cauza este prezenta placii bacteriene si implicit igiena proasta atat orala cat si a dietei ( consum mare de dulciuri si carbohidrati in diferite forme, cele mai nocive fiind cele lipicioase si combinatiile dintre cele 2 principii alimentare ). Preventia este in primul rand prin igiena cat si prin fluorizare si sigilari .
Ce fel de interventii stomatologice se pot face copiilor pana in 3 ani ? Care ar fi problemele pentru care ar fi neaparat nevoie de interventie a stomatologului si care ar fi problemele care nu sunt foarte stringente dar ar trebui monitorizate?
Dr. Ionut Leahu: Dupa cum am amintit si mai sus problemele orale ale copililui sunt in general aceleasi doar ca atat caria cat si infectia se propaga mai rapid decat in cazul dentitiei permanente . Atat marmoratiile, cariile simple cat si cele complicate trebuie tratate cat mai repede si mai corect cu putinta.
Ce inseamna « sigilare a dintilor de lapte » in ce cazuri este necesara o asemenea procedura?
Dr. Ionut Leahu: Sigilarea santurilor si fosetelor este o metoda incadrata la profilaxie si reprezinta umplerea mecanica a santurilor si fosetelor dintilor perfect sanatosi sau cu demineralizari si marmoratii ale smaltului la acest nivel , pentru a preveni aparitia cariei, acesta fiindca locul cel mai favorabil aparitiei cariei. Sigilarea este preferata imediat ce avem o suprafata curata ocluzala . Este una din cele mai simple si eficiente metode de prevenire a cariei si se indica mai ales la dinti proaspat erupti cu un risc crescut la carie, si pacienti necooperanti,cu igiena deficitara sau nevoi speciale.
CITEȘTE DESPRE: Sigilarea dinților la copii – Cea mai eficientă metodă de prevenire a cariilor dentare
Dentitia de lapte poate « spune » ceva despre cea permanenta ? Modul in care sunt aliniati dintii, spatierea, culoarea dintilor de lapte pot da indicii despre cum va fi dentitia permanenta?
Dr. Ionut Leahu: La acesta intrebare raspunsul nu poate fi unul concret…Influenta este clara: dentitia temporara (aici ne referim la intretinerea ei buna, tratarea tuturor cariilor sau complicatiilor sale care pot leza sau nu mugurele dintelui permanent situat imediat sub radacina dintelui temporar sau intre divergenta radacinilor temporarului in cazul molarilor) influenteaza dentitia permanenta. De asemenea pierderea prematura a dintilor temporari din zona laterala (korkhaus) poate determina probleme de eruptie a dintilor definitivi sau inghesuiri, spatieri dentare. Cat despre culoare aceasta nu este influentata.
Trecerea de la dentitia de lapte la cea permanenta poate ridica probleme, exista situatii in care este nevoie de interventia medicului?
Dr. Ionut Leahu: Da, pot exista probleme cum am explicat mai sus dar acestea pot fi urmarite din scurt si rezolvate prin cooperarea cu medicul stomatolog de la o varsta cat mai frageda si un program de verificare o data la 6 luni a dintilor temporari.
De la ce varste si in ce cazuri este recomandata purtarea aparatelor dentare?
Dr. Ionut Leahu: Aparatele dentare sunt necesara in anumite cazuri bine determinate de medicul stomatolog in colaborare cu medicul ortodont . Acestea sunt necesare si in dentitia temporara in cazul unei anomalii precum: inghesuiri, lipsa spatiu, eruptii ectopice.
CITEȘTE ȘI: Totul despre dinții de lapte la bebeluși | Erupția dentară