Intrarea in colectivitate reprezinta un moment de stres pentru toti parintii si pentru o parte din copii. Indiferent de experientele proprii legate de cresa sau gradinita, de recomandarile prietenilor parinti mai experimentati, de posibila nerabdare de a relua activitatea profesionala si de a schimba gangurelile, scutecele si jocurile cu masinute cu dialoguri de adulti, clipa in care parintele incepe sa petreaca 8-10 ore departe de copilul sau, pe care il lasa pana la urma in grija unor straini, este dificila.
Durata concediului de crestere a copilului, nevoile financiare, imposibilitatea de a mai fi competitive pe piata muncii in cazul unei absente prelungite, sunt tot atatea motive care te pot obliga sa iei decizia a integra copilul in colectivitate.
Avantajele si dezavantajele intrarii in colectivitate la diferite varste
Multi parinti revin in campul muncii atunci cand copilul are varsta de 1 an. De obicei, la aceasta varsta, singura optiune este reprezentata de crese, gradinitele private acceptand la grupa “de pampers” copii trecuti de un an si jumatate.
Desi se stie ca varsta de 8-9 luni este cea a crizelor legate de anxietatea de separare, ele se pot prelungi si spre varsta de un an, facand despartirile de dimineata un adevarat chin.
Pe de alta parte, experienta arata ca si la 3 ani, unii copii accepta greu sa ramana singuri in noul mediu reprezentat de gradinita, asadar plansul dimineata la despartire nu trebuie sa constituie, el singur, un motiv de ingrijorare, desi probabil ca ar fi necesar sa schimbati abordarea daca situatia se prelungeste mai mult de 2-3 saptamani.
Marele dezavantaj al intrarii in colectivitate la varste atat de fragede este reprezentat de sensibilitatea crescuta la imbolnaviri si de faptul ca la un an, nu numai ca sistemul imunitar este inca imatur, dar si colaborarea copilului la efectuarea tratamentelor este mica, capacitatea lui de a comunica ce il supara este aproape nula, iar agresivitatea antibioticelor este perceputa mai acut decat mai tarziu.
Intrarea in colectivitate la 2 ani
La 2 ani, multi copii incep deja gradinita sau cresa, avand in vedere ca aceasta este limita maxima de durata a concediului pentru cresterea copilului. Teoretic, din punct de vedere fizic si psihic, copilul ar trebui sa fie mai pregatit pentru despartirea de parinti sau bunici si mai dornic sa caute compania copiilor de-o seama cu el.
Nu va asteptati inca sa se lege prietenii, sau sa vina sa recite acasa strofe intregi. Inca este varsta deprinderilor de baza (olita, mancat, imbracat/dezbracat) pe care se va pune accent.
Un copil care se adapteaza bine la intrarea in colectivitate va avea avantajul de a fi gata de “treaba” in grupa mica – la 3 ani – pentru ca a depasit perioada in care trebuie sa se obisnuiasca cu diversele “reguli” si “rigori” ale grupului.
In functie de evaluarile primite, s-ar putea chiar sa fie integrat in grupa mijlocie, ca sa inceapa scoala la 6 ani. Pe de alta parte, desigur, se ridica si intrebarea “De Ce atata graba?”
Cel putin in sistemul de stat, se considera ca cel mic este pregatit pentru gradinita, imbinare intre joaca si invatare, dupa varsta de 3 ani. Chiar daca este destul de probabil ca in primul an sa nu scapati de nas infundat si de tuse din octombrie pana in martie, riscul de imbolnaviri grave si complicatii este mult mai mic.
Si probabilitatea ca gradinita sa fie mai usor acceptata este mai mare, caci copilul are deja bine fixata ideea ca se afla acolo ca sa se joace si ca parintii il vor lua acasa negresit, la sfarsitul programului.
Avand in vedere ca timpul nu mai este ceva atat de abstract, este mai usor pentru parinte si educator sa cuantifice perioada de absenta a parintelui, timpul petrecut la gradinita, sfarsitul de saptamana cand familia se reuneste acasa.
Nici medicii nu par sa se puna de acord in legatura cu varsta cea mai potrivita pentru intrarea in colectivitate.
Unii dintre ei, mai spartani, considera ca pana in jurul varstei de 7 ani, sistemul imunitar al copilului va intra in contact cu diferiti patogeni si ca, oricum, copilul se va imbolnavi mult si des pana ce sistemul sau imunitar se va educa sa reactioneze corect si eficient.
Alti medici isi exprima clar parerea ca este preferabil ca cel mic sa inceapa gradinita dupa varsta de 3 ani, iar unii imunologi sustin chiar ca abia dupa varsta de 5 ani ! organismul copilului este suficient de matur pentru a face fata agresiunilor.
Desi exista atatea teorii diferite, in practica, toti medicii sunt de acord ca atata timp cat copilul face forme usoare de boala, el poate continua sa mearga la gradinita. Nasul infundat, tusea reziduala, stranutul par sa fie prietenii nedespartiti ai copilului in primul an de colectivitate.
Pe de alta parte, daca locul racelilor usoare este prea des luat de diferite complicatii care necesita folosirea antibioticelor, daca per total copilul sta mai mult acasa sub tratament decat la gradinita si mai ales daca are si varsta mai mica de 3 ani, pediatrii vor recomanda probabil sa mai amani momentul integrarii in colectivitate.
Citeste mai departe despre varsta potrivita pentru a intra in colectivitate.
Si politica si personalul gradinitelor au un cuvant important de spus in prevenirea imbolnavirilor repetate.
Triajul epidemiologic riguros facut in fiecare dimineata si respectarea regulilor legate de “cat de bolnav” poate sa fie copilul si sa fie totusi primit la gradinita pot reduce numarul de imbolnaviri. Teoretic, in cadrul gradinitei nu se administreaza medicamente – in nici un caz nu vor fi primiti copiii aflati sub tratament cu antibiotic!.
De asemenea, nu sunt primiti copiii cu simptome digestive, cu febra, apatici, somnolenti, cu stare generala proasta. Ca parinte, este important pe de o parte sa respecti aceste reguli – facand-o, nu numai ca ii protejezi pe ceilalti copii dar iti protejezi si propriul copil! – dar si sa insisti ca si ceilalti parinti sa le respecte.
Se poate preveni imbolnavirea copilului la gradinita?
Si aici parerile sunt impartite. Desigur, copiii sunt vaccinati impotriva celor mai severe dintre bolile care i-ar putea afecta, dar raman totusi o serie intreaga de “crocobauri” care cauzeaza neplaceri mai mici sau mai mari.
Unii pediatrii recomanda tot felul de siroprui, extracte natural, potiuni si tincturi, menite sa creasca rezistenta organismului, Sunt celebre echinaceea, siropul noni, catina, vitamina C sau propolisul, si exista nenumarate produse care le contin, in diverse doze, potentate sau nu de asocierea cu alte extracte si plante.
Alti medici merg mai degraba pe metodele medicinii alopate, recomandand diverse “semi-vaccinuri” in cure bianuale. Eficienta remediilor homeopate, a germoterapiei si a altor ramuri medicale traditionale este adesea testata de parintii, cu mai mult success la unii copii si cu rezultate dezamagitoare la altii.
Cu siguranta insa, aerul curat, miscarea, fructele si legumele proaspete, alimentatia echilibrata nu pot decat sa aduca beneficii la starea generala de sanatate a celor mici. Acestea sunt la indemana tuturor parintilor si…nu au efecte adverse!
