Aparitia unui nou membru in familie este un motiv de bucurie. Totusi, copilul s-ar putea sa traiasca o serie de sentimente contradictorii si de temeri pe care nici sa nu stie sa le exprime. De aceea, este bine sa pregatesti din timp, cu tact si rabdare, venirea pe lume a micului fratior sau a delicatei surioare.
Copilul trebuie sa stie la ce sa se astepte
Inca din perioada sarcinii este bine sa ii spui ca in burtica mamei creste un mic bebelus, ca mama va lipsi cateva zile de acasa pentru ca va merge la spital, unde medicul il va ajuta pe bebelus sa iasa din burtica. Aminteste-i des de existenta bebelusului din burtica, cheama-l sa ii simta miscarile, vorbiti-i impreuna; retine ca mai ales inainte de varsta de 4-5 ani, „ce nu se vede nu exista”, iar burta ta in continua expansiune nu este un indiciu suficient de clar pentru el despre ce se va intampla.
Daca este destul de mare, copilul te poate insoti la una dintre ecografii, aceasta fiind o noua ocazie de a-l vedea pe bebe din burtica. Astfel, pe de o parte lucrurile vor deveni mult mai reale pentru el, iar pe de alta parte va avea ocazia sa vada cat de mic este viitorul sau fratior.
Nu pune pe seama viitorului bebelus starile tale proaste
Sau nervii, lipsa de disponibilitate la plimbari la fel de lungi, la zburdalnicii si in general faptul ca nu mai ai nici aceeasi energie, nici aceeasi rabdare ca inainte.
Copilul este probabil prea mic ca sa inteleaga ca hormonii isi fac de cap, iar refuzurile si amanarile tale pot fi privite ca un preambul la ceea ce se va intampla odata cu venirea pe lume a bebelusului. Apeleaza la putina diplomatie – nu-l mai poti ridica in brate nu pentru ca ii poti face rau lui bebe, ci pentru ca te doare spatele, sau pentru ca uite ce mare a crescut! Pregateste un transfer lin al activitatilor pe care nu le veti mai putea face impreuna in lunile mari de sarcina, catre un alt membru al familiei. Tati poate deveni un foarte bun partener de pozne si ghidusii.
Nu rata nicio ocazie sa ii povestesti despre cat de mici si delicati sunt bebelusii, despre cata nevoie de ingrijire au si fa-l sa se simta mandru de rolul de frate/sora mai mare.
Pregateste-l cu sinceritate pentru schimbarile care vor aparea
Explica-i cata nevoie au nou-nascutii sa fie ingrijiti in fiecare clipa, spune-i ca dorm mult, ca stau mult la san, ca au mare nevoie de tine.
Poti atenua eventualele sentimente negative care pot aparea, aratandu-i poze de cand el insusi era foarte mic; arata-i prima lui poza din maternitate, ca sa stie cum arata un nou-nascut; arata-i primele poze in brate sau la el in patut, primele jucarii, prima paturica, primul schimbat de scutec; astfel, il vei reasigura ca a beneficiat de aceeasi atentie atunci cand a avut nevoie de ea.
Copilul trebuie implicat in tot ce inseamna pregatiri pentru venirea pe lume a fratiorului
Cu rabdare si tact, puteti merge cu totii la cumparaturi de haine pentru nou-nascuti, suzete, biberoane, carucior, patut, saltea si orice altceva aveti pe lista.
Lasati-l pe copil sa aleaga si el ceva pentru fratiorul mai mic; se va simti mandru si responsabil daca va avea ocazia sa aleaga un body, o lampa de veghe cu personajul de desene animate preferat (pe care, nu-i asa, abia asteapta sa i-l prezinte si celui mic) sau un model de lenjerie de patut.
Dupa ce iesi din maternitate, noul membru al familiei trebuie prezentat rudelor si prietenilor apropiati
Este o idee buna sa profiti de ocazie si sa organizezi o petrecere in cerc restrans, oferindu-i copilului mai mare ocazia de a alege tortul, decoratiile, paharele si vesela de unica folosinta si asa mai departe. Este bine totusi ca invitatii care vor veni incarcati cu daruri pentru nou-nascut sa nu il uite pe copilul mai mare…
Oricat de ocupata vei fi in noul tau rol de mama de doi copii, exista cateva momente pretioase si delicate pe care tu si primul tau nascut le impartaseati si pe care e bine sa le pastrati, ca pe mici gesturi de complicitate care sa il asigure ca ii esti mama la fel ca pana atunci, ca il iubesti la fel de mult si ca nimeni si nimic nu-i poate lua locul in inima ta.
Oricum, este destul de probabil ca la al doilea copil sa fii mai relaxata si mai putin „habotnica” decat la primul, dar este bine sa ai in vedere faptul ca, la o adica, tati poate face baita de seara a bebelusului, cat tu pastrezi cu drag obiceiul de a citi povestea dinaintea de culcare cuibarita langa puiul tau cel mare.
Oricat ai fi de ocupata si de obosita, nu-l face niciodata pe cel mare sa se simta mai putin important decat cel mic
Fii la fel de disponibila pentru el, chiar daca in momente diferite. Implica-l in momentele tale de tandrete si intimitate cu cel mic: cat bebelusul este alaptat, fratiorul mai mare – care, fii sincera, e inca mic! – poate sta lipit de tine si iti poate povesti ce a facut la gradinita, poate asculta o poveste scurta, poate face un puzzle ajutat de indicatiile tale.
Implica-l in ingrijirea bebelusului
Fie ca e vorba de adusul unui scutec curat, de pusul celui murdar in cosul de gunoi, de leganat, tinut biberonul, adusul la timp al cremei pentru fundulet sau uleiului de masaj, copilul trebuie sa participe activ la tot ce se intampla in jurul bebelusului. Astfel, va simti ca este important si ca si tu si tati contati pe ajutorul lui. Copiilor le place sa fie de folos!
Nu impune si nu lasa pe nimeni sa impuna prea multe restrictii legate de bebelus. Bebelusii au o capacitate uimitoare de a se obisnui la mediul in care sunt adusi si de a ocupa locul „liber” in schema familiei. Ei adorm chiar daca vecinul darama peretii – cu atat mai mult nu vor fi deranjati de cantecelele fratiorului mai mare sau de jucariile acestuia. Pana la urma, singurele reguli de aur care trebuie respectate sunt cele legate de siguranta si integritatea fizica.
Existenta a mai mult de un copil in familie este, pe termen lung, benefica pentru toata lumea. Stim ca amandoi copiii sunt la fel de iubiti si ca eforturile tale ca parinte se concentreaza pe satisfacerea nevoilor specifice ale fiecaruia dintre ei. Trebuie doar sa ai putina rabdare si putin tact pentru ca si copiii sa simta asta.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.