Esti in al treilea trimestru, in luna a 9-a de sarcina care dureaza de la saptamana 37 la saptamana 40 de sarcina.
Tu ai 38 saptamani de sarcina, copilul tau este in varsta de 36 saptamani.
Al III trimestru dureaza de la saptamana 28 la saptamana 40, corpul tau se pregateste pentru nastere, copilul continua sa creasca.
TU: Este normal sa fii mai nerabdatoare si mai nervoasa in partea finala a sarcinii. Acestea sunt rezultatul combinatiei dintre lipsa de somn si nelinistea legata de nastere.
Colul uterin trebuie sa se dilate in jur de 10 cm inainte de nastere. Unele femei au colul dilatat in aceasta saptamana cu 1-2 cm in timp ce altele nu il au deloc. Femeile aflate la prima nastere ar putea chiar sa nu realizeze ca intra in travaliu.
Toate femeile care se apropie de momentul nasterii se gandesc la acest cuvant, dilatarea. Unele cu teama, altele cu bucurie, unele intrebandu-se daca vor face fata asa cum isi doresc, altele ferm convinse ca vor apela la analgezice.
Atunci cand momentul nasterii se apropie corpul mamei trece prin cateva schimbari pregatitoare:
- Colul uterin se deplaseaza in fata
- Colul uterin se matureaza/se inmoaie
- Colul uterin se sterge, subtiaza sau scurteaza
- Colul uterin se dilata/se deschide
- Capul bebelusului se roteste
- Bebelusul coboara prin pelvis
Tine o legatura stransa cu doctorul care te va asista la nastere si spune-i toate simptomele pe care le ai. Este posibil sa nu ti se rupa apa, nu se intampla tuturor femeilor. Majoritatea sunt ajutate de doctor, asistenta sau moasa.
Poti recunoaste cu adevarat travaliul cronometrand contractiile. Travaliul a inceput daca observi ca acestea sunt constante si tot mai dese, tin intre 30-70 de secunde, nu dispar, cresc in intensitate si incep din spate catre fata. In final ti se rupe apa pe care o vei simti ca o scurgere de lichid cald. Mergi cat mai repede la spital. Nu uita acasa bagajul de spital pe care l-ai pregatit minutios, cu cateva saptamani inainte.
Contractiile false sunt neregulate, nu se intensifica in timp si dispar daca iti schimbi pozitia. Aceste contractii sunt un semn de travaliu fals si nu au ca efect dilatarea colului uterin.
Cat dureaza travaliul? Pentru femeile aflate la prima nastere travaliul poate dura in jur de 10-14 ore, de la inceputul contractiilor regulate si pana ce colul s-a dilatat complet, in timp ce la a doua nastere timpul se injumatateste.
Inainte de travaliu se pierde si acel dop de mucus ce a umplut colul si a protejat copilul de infectii numit dopul gelatinos. Poate fi de culoare roz sau cu firicele de sange. Eliminarea acestuia in saptamana 38 de sarcina este un semn bun.
Te-ar mai putea interesa:
Cum sa respiri la inceputul travaliului ?
Compozitia laptelui de mama
Alimentatia mamei care alapteaza
Recuperarea dupa nastere
COPILUL TAU: Bebelusul masoara acum 35 cm din crestet pana la pelvis si in jur de 51-52 cm din crestet pana la talpi. Cantareste in jur de 3,2 kg.
Copilul este pe deplin format si este pregatit sa se nasca oricand. Esti pe ultima suta de metri, cum se spune. Intestinele copilului au acumulat meconiu, un amestec de lichid amniotic, puful ce a cazut si sucuri gastrice, ce se va elimina imediat dupa nastere. Va avea aspectul unui scaun lipicios.
Placenta continua sa imbatraneasca deoarece rolul ei este pe sfarsit. Copilul este bine proportionat, circumferinta capului (34 cm) si a corpului (32 cm) fiind similare. Dupa nastere bebelusul va creste cu aproximativ 3 cm lunar astfel ca la prima aniversare va avea cu 25 – 30 cm mai mult.
In primele 5 minute dupa nastere medicul neonatolog care a asistat la nastere, cu ajutorul asistentelor efectueaza primul consult medical al nou-nascutului. Testul Apgar permite evaluarea rapida a starii de sanatate prin analiza semnelor vitale. Scorul Apgar analizeaza urmatoarele semne vitale:
- Culoarea pielii (variaza de la albastruie la roz);
- Ritmul cardiac (insesizabil, sub 100, peste 100);
- Raspunsul la stimuli (fara plans, plans incet sau grimase, plans puternic);
- Tonus muscular (scazut, moderat, intens);
- Respiratie (absenta, neregulata, normala, plans).
Uite ce se intampla cu tine si bebelusul tau in Saptamana 39 de sarcina
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.