Iata un top al celor mai potrivite alimente cu care se poate incepe diversificarea alimentatiei la bebelusi. Aceste alimente au un risc scazut de a produce alergii alimentare si se digera foarte usor un alt aspect important cand ne gandim sa alegem primele alimente solide ale bebelusului.
Dupa nastere, singurul aliment al sugarului trebuie sa fie laptele matern. In rarele situatii in care alaptarea nu poate avea loc se va hrani sugarul cu una din formulele de lapte tolerate si recomandate de medicul pediatru.
In jurul varstei de 6 luni majoritatea bebelusilor sunt pregatiti pentru inceperea diverisificarii alimentatiei, ei pot invata de acum sa inghita si se mestece alimente mai consistente care vor fi oferite la inceput sub forma de piure.
CITESTE CELE MAI ACTUALIZATE ARTICOLE DESPRE DIVERSIFICARE
Diversificarea la bebeluși | Ghid pentru mămici + Recomandări OMS și de la pediatru
Autodiversificare sau diversificare clasică cu lingurița? Beneficii pentru bebe
Diversificarea copilului cu risc de alergii alimentare
Diversificarea naturala BLW (Autodiversificarea)
Sunt cateva reguli de baza de la care nu trebuie sa te abati cand incepi introducerea alimentelor solide in meniul bebelusului. Daca mamele noastre ne-au diversificat alimentatia la varsta de 2-3-4 luni cu sucuri de citrice sau fructe cu biscuiti in cele mai multe cazuri, multiple studii din prezent atrag atentia ca un sugar nu are dezvoltat un pachet enzimatic la aceasta varsta care sa-l ajute sa digere alte alimente in afara de lapte matern sau formula.
Diversificarea inceputa precoce este cauza sensibilitatii digestive la varsta adulta.
Indiferent ca medicul pediatru va recomanda sa asteptati cel putin 4 luni pana la diversificare sau sa amanati pana la varsta de 6 luni, in toate cazuri este esential sa se tina cont de nevoile nutritionale ale sugarului si receptivitatea fata de solide.
Diversificarea alimentatiei se incepe doar la recomandarea unui doctor, preferabil pediatru si nu medic de familie. Este foarte important ca in acel moment sugarul sa se afle intr-o stare perfecta de sanatate.
Preocupate sa asigure un start cat mai sanatos copilului odata cu inceperea diversificarii alimentatiei, mamele sunt pune deseori intr-o dilema nestiind cum este mai bine sa procedeze. Cartile de puericultura moderna recomanda ceva, pediatrii din zilele noastre altceva iar prietenele deja mame au inceput cu totul altceva diversificarea: fie cu banana, cereale, supa de legume ori para. Nu e de mirare ca apar atat de multe intrebari!
Asadar, cu ce alimente se incepe diversificarea?
Multi pediatri recomanda sa se inceapa diversificarea cu legume inaintea fructelor. Totusi, pana in prezent, nu exista studii care sa evidentieze faptul ca bebelusii care au inceput cu fructe au refuzat ulterior legumele cum nu exista studii care sa reflecte faptul ca prezinta avantaj sau dezavantaj inceperea diversificarii cu un anumit aliment.
Toti bebelusii se nasc cu preferinta spre gustul dulce iar daca e sa ne gandim la legume precum morcov sau pastarnac acestea au oricum un gust dulce natural.
Iata un top al celor mai potrivite alimente cu care se poate incepe diversificarea alimentatiei la bebelusi. Aceste alimente au un risc scazut de a produce alergii alimentare si se digera foarte usor un alt aspect important cand ne gandim sa alegem primele alimente solide ale bebelusului.
Alimente cu care se poate incepe diversificarea alimentatiei la bebelusi:
Primele fructe indicate in diversificare:
Marul poate fi un prim aliment solid pentru bebelusi deoarece s-a dovedit ca este incapabil sa provoace alergii. Marul este un aliment nutritiv care poate fi digerat si mai usor daca se ofera la inceputul diversificarii pana in jurul varstei de 8 luni gatit, preferabil la aburi.
Masa de fructe va inlocui treptat masa de lapte de la ora 10. La inceput se completeaza cu lapte. Pe masura ce bebelusul creste fructele nu se vor mai blendui. Se vor rade, preferabil pe razatoarea de sticla sau de plastic pentru o mai buna conservare a vitaminelor.
Para poate fi de asemenea un alt prim aliment solid cand se incepe diversificarea, mai ales daca bebelusul are probleme de tranzit intestinal. Perele au un gust neutru, nu provoaca alergii, se digera usor, fiind blande cu stomacelul copilului, sunt tolerate si acceptate de multi bebelusi.
Afla cand se introduc toate grupele alimentare in meniul bebelusului>> FRUCTELE LEGUMELE CEREALELE PROTEINELE
Piersica si caisa sunt alte doua fructe des recomandate ca prime fructe pentru bebelusi, fiind nutritive si fara risc de alergii. Chiar daca au o coaja foarte subtire aceasta se va inlatura. Totusi, continutul ridicat in fibre poate crea un usor disconfort abdominal si cel mai potrivit este sa le oferiti gatite la inceput, la aburi sau fierte inabusit timp de cateva minute.
Avocado cunoscut si ca fructul minune este un aliment complet pentru bebelusi continand atat vitamine si minerale cat si grasimi bune necesare dezvoltarii creierului.
De regula avocado se introduce dupa ce bebelusul a acceptat deja alte fructe ocazie cu care poate fi oferit sub diverse asocieri.
Introducerea fructului de avocado in piureuri de fructe pentru bebelusi le ofera o textura cremoasa, pufoasa si usor dulceaga, cu conditia ca fructul sa fie bine copt.
Alte fructe care se ofera la inceputul diversificarii alimenatatie dupa cele de mai sus pot fi: banana, mango, pruna.
Primele Legume indicate in diversificare
Morcovul si alte radacinoase pot fi primele alimente solide ale bebelusului deoarece au o aroma dulce naturala si o textura moale cand se ofera sub forma de piure.
Dupa radacinoase este indicat sa se introduca dovlecelul, ardeiul gras si cartoful dulce, cartoful alb se amana pana la varsta de 7-8 luni deoarece este foarte bogat in amidon si bebelusii nu au dezvoltata enzima amilaza care sa-l digere.
Atentie! Morcovul poate fi un prim aliment solid pentru bebelusi doar daca se incepe diversificarea dupa varsta de 6 luni deoarece este o sursa naturala de nitrati.
La inceputul diversificarii alimentatiei este bine sa evitati legumele care contin in mod natural o cantitate mare de nitrati care pot afecta grav sanatatea copilului (mai sunt de evitat din acelasi motiv: spanacul proaspat sau din conserva, sfecla rosie, guliile si varza).
Supa de legume pentru bebelusi se fierbe la foc mic inabusit pana cand se inmoaie toate legumele (aproximativ o ora). Reteta supa de legume pentru bebelusi
Legumele se mixeaza si se subtiaza piureul la inceput cu putina zeama de supa. Ulterior piureul de legume se va imbogati cu o lingurita de ulei de floarea soarelui sau masline, un cubulet de unt, galbenus, putina carne de pui, curcan sau vita. Supa de legume se va comleta la inceput cu lapte matern sau formula si va inlocui treptat masa de la ora 12-14.
Primele cereale indicate in diversificare
Cerealele pe baza de orez sunt potrivite pentru inceperea diversificarii alimentatiei fiind lipsite de gluten. Deseori cerealele sunt alese primele alimente solide in cazul bebelusilor care nu au luat bine in greutate.
Amesteca o lingura de cereale pentru bebelusi pe baza de orez cu 4-5 lingurite de lapte matern sau lapte praf. Chiar daca amestecul este fluid nu este o idee buna sa-l oferi cu biberonul! Treptat consistenta cerealelor se va schimba. Tot acum se pot oferi cereale pe baza de roscove sau tapioca.
Dupa varsta de 8 luni sau mai devreme cu acordul pediatrului se pot introduce cerealele cu gluten din: grau, ovaz, orz, secara.
La inceput fiecare masa trebuie sa contina un sigur aliment. Doar dupa ce au fost tolerate mai multe alimente, respectand regula celor 4 zile se pot asocia intre ele.
10 sfaturi pentru inceperea divesificarii la bebelusi:
- Alege produse proaspete pentru bebelus, preferabil din surse ecologice.
- Foloseste o lingurita cat mai mica, preferabil de silicon, care poate fi prezentata bebelusului cu cateva zile inainte.
- Nu invata bebelusul sa manance alte alimente in afara de lapte cu biberonul! In timp ce tu il hranesti cu o lingurita este o idee buna sa-i dai si lui una.
- Invata-l sa manance inca de la inceput in scaunul special de masa.
- Stimuleaza copilul sa stea cat mai drept in fundulet cand ii dai sa manance.
- Daca bebelusul este reticent la primele lingurite de alimente solide, se incrunta sau scuipa mancarea tu trebuie sa zambesti si sa-i arati ca tie iti place ce i-ai oferit (Mmm, Vezi ce bun e!). Spune-i ca incercati maine din nou cu o atitudine cat mai blanda si zambitoare.
- Nu te astepta ca bebelusul sa manace mult de la inceput sau de toate. Ca si adultii, bebelusii au propriile preferinte alimentare. Pana la 1 an alimentul principal ramane laptele.
- Dupa inceperea diversificarii se ofera apa intre mese. Se incepe cu 30 de ml apa plata cu un continut echilibrat de minerale, preferabil una din cele recomandate de Societatea Romana de Pediatrie
- Fii pregatita pentru murdarie in timpul meselor. Se poate intampla sa arunce cu mancare pe jos sau chiar lingurita si castronelul.
- Nu adauga sare, zahar sau alte condimente cel putin pana la varsta de 1 an
Sucul de fructe sau de legume proaspat, preparat in casa se poate introduce dupa varsta de 6-8 luni dar cu toate acestea este bine de retinut ca sucul nu este un aliment obligatoriu in alimentatia bebelusului cum sunt fructele sau legumele cu tot cu pulpa.
Consumat in exces sucul poate produce scaune proaste (diaree, scaune acide) si poate inhiba apetitul copilului fata de alte alimente. De asemenenea exista un risc crescut pentru aparitia cariilor.
Dupa cum se poate observa diversificarea alimentatiei se poate incepe cu orice grupa alimentara: fructe, legume sau cereale dar NU si cu alimente bogate in proteine: carne, ou, peste, ficat, iaurt, branza, rinichii bebelusului trebuie sa se mai maturizeze intre timp.
Se vor introduce in alimentatia copilului cu prudenta si numai cu acordul pediatrului urmatoarele alimente: albus, peste, citrice, lapte de vaca, miere (dupa 1 an) sau sirop, capsuni si alte fructe de padure, cacao, seminte de susan, nuci si alte alune care se evita chiar pana la 3-4 ani.
Obiceiurile alimentare bune se formeaza de pe acum!
Incurajeaza obiceiurile bune de la inceput! In primul an de viata, intre luna a 6-a si a 12-cea bebelusul creste mai repede decat in oricare alta perioada a vietii sale. De aceea trebuie sa profitati de sansa de a dezvolta papilele gustative intr-un sens cat mai sanatos. Deprinderile de a manca si gusturile formate in aceasta perioada se patreaza toata viata.
Pe masura ce copilul creste trebuie incurajat sa manace de trei ori pe zi (mesele principale), cu 2-3 gustari intre mese. Nu lasa prin casa diverse capcane alimentare care pot tenta copilul sa ciuguleasca din sfert in sfert de ora.
Copiii care ciugulesc nu cunosc senzatia de foame. Pe masura ce creste si varsta lui permite sa-i introduci o varietate de alimente nu ezita, chiar daca poate unele dintre ele nu sunt preferatele tale.
Cu cat oferi alimente cat mai variate cu atat copilul are asigurate toate vitaminele si mineralele atat de necesare in procesul de crestere.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.