Ficățelul de pasăre își face loc în mediul diversificat al puiuților noștri în a șaptea săptămână de la introducerea alimentelor solide (dacă se începe de la 6 luni). Porția e minusculă, adică un lob la o masă, iar ca să-l accepte trebuie combinat cu gusturi deja cunoscute: piureuri de legume, supe, orez.
Tocăniță de ficăței
Ce ingrediente pregatim:
- 1 morcov mic
- 1 ceapă mică
- 1 cană cu supă de pui
- 1 cățel de usturoi
- 1 felie de ardei gras
- 1-2 lobi de ficăței tăiați în cubulețe
- 2 frunze de busuioc
- cimbru
- 1 frunză de dafin
- sare
- 1 lingură de ulei de floarea-soarelui
- 2 lingurițe de pastă de tomate
Cum pregatim tocănița de ficăței
Taie legumele mărunt și pune-le la călit în ulei cu apă, până se înmoaie.
Adaugă ficățeii bine spălați tăiați și lasă-i până devin albicioși.
Adaugă supa, sare după gust și restul de condimente și lasă să fiert, spumând dacă e cazul.
Când ficățeii sunt fierți, adaugă pasta de tomate, mai dă într-un clocot și ia de pe foc.
Poți blendui si astfel obții un pate de ficat de casă.
Servește cu piure de cartofiori sau cu mămăliguță.