Cu cat accesul la diverse surse de informare a crescut, cu atat a devenit mai raspandit curentul anti-vaccinare, mai ales cand e vorba de vaccinuri impotriva asa-ziselor „boli ale copilariei”, pe care multi dintre noi am avut norocul sa le facem in formele simple de evolutie. Cel mai frecvent intalnit argument al parintilor ar fi presupusa legatura dintre vaccinul ROR si autism. Aceasta legatura a fost publicata intr-un studiu care, s-a demonstrat ulterior, pornea de la premise gresite si folosea o serie de interpretari statistice eronate.
Ce este timerosalul?
Timerosalul este o substanta chimica ce se adauga in unele vaccinuri, avand rolul de a le conserva proprietatile, impiedicand dezvoltarea microorganismelor. Unele voci sustin ca timerosalul este toxic pentru sistemul nervos si ca ar fi responsabil pentru numarul de cazuri de autism inregistrate.
Adevarul este ca timerosalul a fost deja inlocuit in multe dintre vaccinurile destinate copiilor. In plus, studiile efectuate in ultimii 15 ani au demonstrat ca nu exista nici o legatura reala intre timerosal si autism.
Timerosalul si mercurul.
Este adevarat ca in compozitia timerosalului exista mercur, insa forma chimica in care se gaseste acesta este diferita de cea bine cunoscuta, toxica si cu efect cumulativ, care se regaseste de exemplu in pestele oceanic. Mercurul din timerosal are o concentratie extrem de redusa si se elimina din organism mult mai repede.
Timerosalul si autismul.
In anii 90, doctorul Mark Geier a fost expert consultant in cateva procese intre statul american si victime ale efectelor secundare grave ale vaccinurilor, procese intentate cu scopul ca acestea din urma sa fie incluse intr-un program financiar compensatoriu. Conform celor afirmate de Geier atunci, copiii expusi la timerosal ar avea un risc de 6 ori mai mare de a dezvolta autism.
Ulterior insa, s-a demonstrat ca datele prezentate de Geier nu aveau un fundament real serios, ca metodele folosite de el nu se incadreaza in metodele de cercetare stiintifica serioase si ca rezultatele sale nu au putut fi duplicate, fapt ce le contesta valabilitatea.
Dovezi care demonstreaza lipsa de legatura dintre timerosal si autism:
- Ratele autismului in Danemarca si Suedia, tari in care timerosalul nu s-a mai folosit din 1992, au crescut pana in prezent.
- Rata autismului in Marea Britanie, unde se foloseste un singur vaccin care contine timerosal, este mai mare decat in alte state europene, in care mai multe dintre vaccinurile administrate copiilor contin acest compus chimic.
- Un studiu publicat in 2009, efectuat pe doua loturi diferite de copii cu varste intre 7 si 10 ani, unul care folosise vaccinuri cu timerosal, celalalt vaccinat cu produse fara timerosal, nu au relevat diferente din punct de vedere neuropsihiatric.
- Organizatia Mondiala a Sanatatii a publicat in 2009 un studiu epidemiologic efectuat in Marea Britanie, Irlanda si Danemarca; in urma examinarii relatiei dintre timerosal si tulburarile neurocomportamentale, s-a demonstrat ca cele doua nu au nici o legatura.
- Un studiu de pediatrie publicat in 2010 a concluzionat ca expunerea la timerosal nu creste riscul de autism. Au fost comparati 256 copii cu autism si 752 copii fara si s-a ajuns la concluzia ca cei pozitivi nu au primit doze de timerosal mai mari decat ceilalti.
Exista o legatura intre vaccinul ROR si autism?
Ipoteza ca vaccinul ROR ar juca un rol determinant in declansarea autismului este un alt zvon vehiculat de mediile pseudo-stiintifice. Vaccinul ROR se administreaza copiilor cu varsta de peste un an, pentru a-i proteja impotriva rubeolei, a oreionului si a rujeolei. Toate cele trei boli fac parte din categoria „bolilor copilariei”, care insa pot avea complicatii grave, chiar fatale.
Un grup de cercetatori a afirmat ca s-a observat ca la 8 copii din 12, simptomele de autism au fost inregistrate dupa administrarea vaccinului ROR. Asa-numitul studiu a fost criticat si retractat chiar de catre autori, deoarece lotul de copii nu a fost selectat corespunzator, copiii nu fusesera examinati de catre specialisti si anterior vaccinarii. In plus, vaccinul ROR nu a continut niciodata timerosal, asadar nu se poate stabili nici o legatura intre cele trei elemente, desi multa lume inca face aceasta confuzie.
Un alt element care trebuie avut in vedere este acela ca medicii specialisti se feresc sa puna un diagnostic de autism inainte ca cel mic sa implineasca varsta de aproximativ un an si jumatate, varsta apropiata de altfel de cea la care este administrat vaccinul. Aceasta este un motiv in plus pentru care se stabilesc legaturi eronate intre vaccin si asa-zisa declansare a bolii.
Care sunt riscurile daca nu imi vaccinez copilul?
Din punct de vedere legal, parintele are dreptul sa refuze vaccinarea propriului copil, cu unul sau mai multe dintre vaccinurile din schema obligatorie. Important este ca aceasta decizie sa fie luata dupa o documentare prealabila serioasa.
Cea mai frecventa sursa de informare, internetul, abunda adesea de informatii pseudo-stiintifice, si nu toti parintii sunt destul de avizati incat sa navigheze printre ele si sa le selecteze pe cele valoroase.
In mod evident, lumea medicala internationala a cazut de acord ca in cazul vaccinurilor obligatorii, beneficiile depasesc cu mult riscurile. Multi medici sunt de parere ca acest curent anti-vaccinare din prezent are mare legatura cu faptul ca parintii de astazi nu s-au confruntat niciodata cu pericolul real al unei epidemii de poliomielita, meningita, pojar sau alte boli grave, impotriva carora copiii sunt vaccinati de zeci de ani.
Din pacate, in momentul in care numarul persoanelor nevaccinate va creste suficient, expertii avertizeaza ca ne vom confrunta din nou cu epidemii de difterie sau poliomielita, ca acum 100 de ani, cand mortalitatea infantila era uriasa.
Nu trebuie uitat faptul ca inainte de a fi comercializat pe piata sau inclus intr-un program national de vaccinare, un asemenea produs este inclus intr-o lunga serie de teste de siguranta si trebuie sa obtina numeroase aprobari. Afirmatiile de genul „se testeaza vaccinurile pe copiii nostri” tin de teoria conspiratiei si de o slaba informare.
Toti specialistii sunt de acord ca asa cum „nu exista boli, ci pacienti” este foarte important ca parintii sa ia legatura cu medicii specialisti care, in functie de istoricul medical al copilului si al familiei, de posibilele probleme de sanatate ale copilului, de reactiile acestuia la administrarea de medicamente sau a altor vaccinuri, sa evalueze corect raportul risc/beneficiu cand e vorba de vaccinare.
Legatura presupusa intre vaccinuri in general si ROR in special si autism, tine mai mult de fictiune si de „legende urbane” decat de realitate si date stiintifice.
CITEȘTE ȘI:
În ce boli apare febra la copii și cum se manifestă
Copiii nevaccinati sunt mai sanatosi?
Vaccinul antigripal: date clare, mituri și legende
Oreionul la copii
Te gândești să-i faci copilului tău vaccinul antigripal?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.