Un studiu recent, publicat în revista Science Advances, arată că femeile însărcinate și maratoniștii au ceva în comun: atât femeile însărcinate cât și sportivii își împing corpul la limita potențialului uman. Conform acestui studiu, cheltuiala de resurse a alergătorilor de cursă lungă este doar puțin mai mare decât a femeilor care trec prin cele 9 luni de sarcină. Mai simplu spus: studiul spune că nu e de mirare, dragă mamică, că te simți atât de epuizată, fiindcă sarcina te stoarce de energie. Dar pe când sportivii primesc îngrijiri după terminarea curselor, femeile însărcinate pășesc în sala de nașteri deja epuizate…
Mămicile spun (și știința confirmă): Sarcina e o cursă de anduranță!
Despre experiența participării la curse lungi de alergare, ne-au povestit Irina Manolache, 47 de ani, mama a doi copii, și Diana Sinic, 37 de ani, mamă a trei copii, amândouă participante la astfel de competiții. Multe femei însărcinate găsesc alinare și încredere în ideea că trupurile noastre sunt construite pentru naștere. Asta ne-a ajutat să trecem prin travaliu, dar astfel de afirmații sunt spune nu pentru a ajuta mamele să treacă prin naștere, ci pentru a ignora cât de greu este. Corpurile noastre sunt incredibil de puternice, dar la fel este și mitul care s-a creat în jurul capacității femeilor de a se recupera după naștere.
Sarcina te stoarce de energie.
Da, nașterea este naturală și normală, dar este și un proces foarte greu pentru noi. Noi, mamele și cei din jur ar trebui să recunoaștem asta, pentru că doar așa mamele vor fi înțelese și vor primi ajutorul de care au nevoie pentru a se vindeca.
Mai simplu spus: nu e de mirare, dragă mami, că te simți atât de epuizată, fiindcă sarcina te stoarce de energie. Dar pe când sportivii primesc îngrijiri după terminarea curselor, femeile însărcinate pășesc în sala de nașteri deja epuizate…
CITEȘTE ȘI: În Belgia nu poți să mergi la doctor și să îi spui: eu vreau să nasc prin cezariană. Mi s-au explicat toate momentele nașterii. A fost de vis!
„În sarcină, linia de sosire e, de fapt, locul unui nou început – acela în care devii părinte“
Irina are 47 de ani și doi copii, fetiță și băiat, iar până în prezent a participat la un singur semimaraton pentru care s-a antrenat 3 luni. „Zilnic alergam cam 5-7 km, la un moment dat am început să alerg și mai mult, undeva la 10, dar nu zilnic, ci 1 dată pe săptămână, iar odată am reușit să alerg în timpul antrenamentului 15 km. Apoi n-am mai alergat alte 3 luni. Nu am mai putut, cred că eram epuizată… parcă îmi atinsesem cota maximă și de acolo simțeam că nu mai pot!
Da, există epuizare și în alergare, și în sarcină, mai ales în ultimul trimestru. Dar dacă în pregătirea pentru maraton m-am putut opri când am simțit epuizarea, în sarcină nu prea ai cum să renunți. Și, spre deosebire de pregătirea pentru semimaraton, sarcina a durat 9 luni. Și în fiecare lună a fost mai provocator. Dacă la antrenamente era din ce în ce mai ușor pe măsură ce acumulam kilometri, în sarcină era totul din ce în ce mai dificil pe măsură ce se apropia momentul nașterii Și, nu, nu te poți opri, mergi mai departe până treci linia de finish“, povestește astăzi Irina.
Diana are 37 de ani și 3 fete, iar de alergat în semimaratoane s-a apucat în urmă cu trei ani, ca să scape de kilogramele acumulate în plus după ultima sarcină. „Pregătirea mea pentru semimaratonul de la București, din 2021, unde am și câștigat locul I, a durat 3 ani, dar mai intens ultimele 3 luni înainte de competiție. Corpul în pregătire se simte minunat la început, apoi apare epuizarea, exact ca spre sfârșitul sarcinii. Sarcinile au fost, evident, mai grele. În primul rând a fost nevoie de mai mult timp și de mai multă răbdare (pe care nu o am).“
E vremea să dăm cărțile pe față și să nu ne mai ascundem în spatele unor vorbe false.
Doar în felul acesta mamele pot obține înțelegerea și sprijinul de care au nevoie pentru a se vindeca.
Nu, nu e deloc ușor să duci o sarcină la termen, să treci prin travaliu, la fel cum nu e deloc simplu să te vindeci după naștere, când nu mai ai timp deloc pentru vindecare. Da, nașterea este naturală și normală, dar este și foarte, foarte grea pentru noi. Acesta este adevărul! Iar oamenii de știință s-au gândit să ne dea dreptate.
„Au fost două momente pe care mi le aduc aminte cu claritate în care am plâns de fericire, își amintește Irina, când am născut și când am trecut linia de sosire la semimaraton. Într-un fel, experiențele sunt asemănătoare: te pregătești să treci o linie de sosire. Dar, dacă după semimaraton poți să te odihnești, ai voie să te simți epuizată, după naștere lucrurile stau altfel. După naștere, începe adevărata pregătire, adevăratul antrenament, pentru că linia de sosire e, de fapt, locul unui nou început – acela în care devii părinte și ești dedicată aproape 100% bebelușului. Iar recuperarea este activă și urgentă, că e multă treabă!“
Știința confirmă ceea ce noi, femeile, știam deja
Holly Dunsworth, profesoară de antropologie la Universitatea din Rhode Island, confirmă că „ajungem la maximum spre sfârșitul sarcinii, deja suntem complet epuizate în ultimele săptămâni de sarcină“.
Universitatea din Michigan a constatat într-un alt studiu că 25% din femeile care nasc rămân cu rupturi musculare care nu se mai vindecă. „Avem chestia asta pe care le-o spunem femeilor: au trecut șase săptămâni de la naștere… va fi bine“, spune Janis Miller autorul principal al studiului. Dar nu e! Majoritatea femeilor nu se simt bine la șase săptămâni după naștere. Și din cauza traumelor fizice, dar și a celor psihice. „Și asta nu înseamnă că sunt nebune! Sunt neînțelese. De multe ori, femeile nici nu știu că au un mușchi rupt. Un mușchi rupt poate cauza probleme la nivelul podelei pelviene, poate chiar prolaps, iar genul acesta de probleme nu se rezolvă cu exerciții Kegel și nici cu trecerea timpului“, a mai spus Miller.
CITEȘTE ȘI DESPRE: Povești direct din sala de naștere. Ce spun mamele când nasc? Și cât de taaare?
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
„Prefer oricând un maraton unei nașteri!“
Dacă oamenii de știință n-ar fi ajuns să recunoască asta, poveștile femeilor care au trecut prin sarcină ar sta mărturie. Și ar fi suficiente. Irina și Diana mărturisesc că la semimaratoane s-ar întoarce oricând. La fel a declarat pentru The Guardian și Amber Miller (foto), care a participat în 2011 la maratonul Chicago Bank of America și câteva ore mai târziu a adus pe lume o fetiță: „Prefer oricând un maraton unei nașteri!“
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.