Pestele este un tip de carne foarte sanatoasa, daca este ales corespunzator si preparat temeinic. Ce peste este cel mai potrivit pentru copilul tau? La ce varsta se introduce pestele in alimentatia copilului? Cum alegi pestele proaspat? Afla totul despre pestele in alimentatia copilului.
Pestele este o buna sursa de proteine si fosfor. Aportul sau nutritional este recunoscut de catre specialisti, care il recomanda alaturi de pui ca o alternativa dietetica. Insa ce peste ii dai bebelusului si de cand?
Cand se introduce pestele in alimentatia bebelusului?
Momentul introducerii pestelui in alimentatia bebelusului este un subiect de dezbatere. Pediatria clasica recomanda introducerea pestelui in alimentatia copilului dupa varsta de 8-9 luni. In tarile nordice pestele este introdus chiar mai devreme decat atat, incepand cu varsta de 6 luni. Pediatrii din vest sustin ca nu exista nici un indiciu ca amanarea introducerii pestelui in alimentatia copilului scade riscul de aparitie a alergiei.
Pediatria moderna romaneasca amana momentul introducerii pestelui in alimentatia copilului undeva in jurul varstei de 1 an, datorita potentialului alergen. In orice caz, introducerea crustaceelor si a fructelor de mare se va face abia dupa ce copilul implineste 3-4 ani.
Care sunt speciile de peste potrivite pentru bebelusul meu?
Atunci cand introduci pestele in alimentatia copilului este important sa alegi o specie cu carnea alba. Speciile din aceasta categorie sunt cel mai usor digerabile si au riscul cel mai scazut de alergii.
Pentru inceput ii poti oferi copilului peste rapitor de apa dulce. Pastravul si salaul sau stiuca sunt specii la indemana tuturor. Somonul este de asemenea o varianta potrivita.
Incearca pentru bebe aceste retete pe baza de peste:
File de pastrav cu legume de la 1 an
File de somon dupa 1 an
File de peste alb cu broccoli de la 1 an
De ce trebuie sa mai tin cont cand cumpar peste?
Intotdeauna alege pestele proaspat, viu daca se poate, in defavoarea celui curatat.
Pestele congelat nu ar trebui sa se regaseasca niciodata pe lista ta de cumparaturi pentru meniul bebelusului.
Prefera pestele de apa dulce celui oceanic si pestele de apa curgatoare celui de balta, mai ales la inceputul diversificarii.
Pestele rapitor rezista mai putin decat fitofagul, odata scos din apa. In plus traieste in ape mai curate, fiind mai pretentios la conditiile de viata.
Daca ai de ales, opteaza mereu pentru pestele de captura in locul celui de crescatorie. In crescatorii dieta pestelui este in general suplimentata cu azotati si cu diverse alte fainuri. In plus proprietarii de crescatorii efectueaza uneori tratamente antibiotuce preventive pentru a inlatura riscul aparitiei unor boli in efectiv.
Ce peste trebuie sa eviti si de ce?
Exista cateva specii de peste care nu sunt potrivite pentru bebelus. Motivul este reprezentat de faptul ca in carnea lor se acumuleaza cantitati mari de mercur, care pot fi daunatoare pentru un organism atat de mic.
Ca regula generala, este bine sa eviti in alimentatia copilului pestele rapitor oceanic. Macroul, rechinul, pestele spada, tonul nu sunt optiuni potrivite pentru cel mic. Nici in alimentatia ta aceste specii nu ar trebui sa se regaseasca mai des de o data pe saptamana.
Reguli legate de administrarea de peste
In primul rand asigura-te ca pestele este proaspat. Pestele proaspat are o cantitate redusa de mucus pe suprafata corpului, branhiile sunt rosu deschis si nu au nici un miros, ochii sunt limpezi, carnea, inclusiv cea de pe abdomen este ferma si nu prezinta nici un fel de pete de culoare. Fileurile au culoare alba roz si de asemenea sunt ferme.
Pestele trebuie curatat si spalat cu multa grija. In cazul in care il eviscerezi acasa, fii atenta ca in masa intestinala sa nu se afle paraziti. Exista paraziti de dimensiuni destul de mari, lungi de 3-4 cm, care pot fi observati la unii pesti.
Pestele oferit bebelusului trebuie intotdeauna preparat termic. Nu ii da bebelusului peste crud sau insuficient gatit deoarece exista riscul unor infectii grave.
Ai mare grija la oase! In general pestele rapitor are si multe oase. Fie gatesti pestele atat de bine incat oasele fierte devin moi si sfaramicioase, fie il alegi de oasele mari si pui restul la blender impreuna cu legumele. O alta varianta este sa alegi carnea de peste fibra cu fibra pentru a evita antrenarea vreunui os care poate rani gurita sau esofagul bebelusului.
Tu la ce varsta i-ai oferit bebelusului peste si cu ce specie ai inceput? Care e reteta preferata a bebelusului tau?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.