Frica la copii de 1-2 ani. Trecerea prin etapa temerilor, cum pot ajuta părinții

• Frica de întuneric la copii
• Frica de zgomote puternice
• Frica de persoanele străine
• Frica de baie la copii 
• Frica de personaje necunoscute

Frica la copii – Trecerea prin etapa temerilor unui bebeluș

Descoperă frica la copii prin ochii micuțului tău și învață cum să îl ajuți să depășească eventualele temeri. Călătoria din primii ani de viață ai unui copil este cu adevărat un mozaic de descoperiri, aventuri, miracole, emoții, însă uneori, presărată cu fel de fel de stări de teamă, unele firești, altele mai ciudate, natura acestora depinzând, evident, de firea bebelușului. Așa cum am mai scris într-un material asemănător, fiecare copil este unic, are o personalitate unică, aspect ce face o diferență clară între modurile lor de a răspunde, reacționa, comporta.

Între 1 și 2 ani, pe măsură ce micuțul crește frumos, apar bineînțeles și schimbările de conduită, printre care conștientizarea mediului din jurul său și descoperirea lumii, cu o nouă și avidă curiozitate. Pe acest fond pot ieși, uneori, la iveală anumite temeri. Fricile despre care vom scrie aici, variază de la frecventa teamă de întuneric, până la cele mai ciudate spaime cauzate de cine-știe-ce personaje fantastice, și fac parte din firul complicat al dezvoltării, în primii ani ai copilăriei. Noi vom încerca să aprofundăm originile acestor frici, ce semnifică ele și cum ar putea părinții să le depășească, prin compasiune și cu încredere. Ne bazăm cuvintele pe studii și recomandări avizate, pertinente, sigure.

Frica de întuneric la copii

Frica de întuneric, cunoscută și sub numele de nictofobie, este o fază obișnuită prin care trec copilașii mici. Apare de obicei în jurul vârstei de 1 an, când micuții încep să înțeleagă noțiunea de existență, de prezență a obiectelor din jur și se pot simți neliniștiți atunci când mediile lor familiare devin obscure. Pentru imaginația care abia începe să înflorească, întunericul devine o pânză în spatele căreia mintea evocă forme și entități necunoscute. Teama de întuneric poate fi legată, totodată, și de anxietatea de separare, deoarece absența unui părinte sau a unei persoane apropiate (bunica, fratele, sora, bona) poate provoca disconfort, cu atât mai mult în întuneric.

Pentru a evita senzația de disconfort, dusă în unele cazuri până la spaima, aprindeți o veioză, o lumină de veghe sau o lampă de noptieră, astfel încât să creați în cameră o luminozitate slabă, caldă, reconfortantă. Folosiți-vă inclusiv de o jucărie preferată, cu efect de tranziție de la o stare la alta, cum ar fi un animăluț din pluș, o păpușică îndrăgită sau de păturica favorită, pentru a-i oferi bebelușului acel sentiment de siguranță.

Frica de zgomote puternice la copii 

Zgomotele puternice și neașteptate, cum ar fi un aspirator, un tunet ori o ușă trântită, pot constitui o sursă de neliniște și de teamă pentru copiii mici. Această frică este un răspuns natural, firesc, la neprevăzut. De obicei, înregistrează un apogeu, între 1 și 2 ani. Are ca origine sensibilitatea la stimuli noi. La această vârstă, bebelușii încă se acomodează la o realitate plină de diverși stimuli, iar zgomotele puternice le pot efectiv copleși percepțiile.

Pentru a se evita această temere, expuneți treptat copilul la versiuni ușoare ale zgomotelor. De exemplu, începeți cu muzică în surdină după care îi veți crește treptat volumul. Nu uitați să-i oferiți copilului siguranță! Alinați-l, ținându-l în brațe, mângâindu-l sau adresându-i cuvinte liniștitoare, pentru a-l face să se simtă în deplină siguranță. Permiteți-i să atingă și să se acomodeze cu obiectele care scot tot felul de sunete, fără a fi periculoase sau deranjante. Aici ne referim la telefoane, mașinuțe cu sirene, roboți de bucătărie (cu toate funcțiile și treptele lor de viteză) și câte altele. Inițial, bebe va fi reticent în a le studia, ba chiar înfricoșat pe motivul temerii de ceva ce nu înțelege. Poate părinților li se pare ciudat, însă spaima copilului este de-a dreptul fondată, are sens deoarece nivelul lui de percepție este unul limitat.

Dacă nu este posibilă menținerea unui ambient liniștit, ar fi indicat să-l avertizați din timp pe copilaș de ceea ce urmează, spunându-i, atât cât poate să înțeleagă, că sunteți pe punctul de a aspira praful din covoare, iar zgomotul puternic vine la pachet cu curățenia-lună. Data viitoare, îl veți îndemna să pună de bunăvoie mânuța pe butonul ON/OFF sau chiar să încerce “să facă singurel curat”. Într-un final, veți constata cum se obișnuiește cu toate zgomotele, nu doar cu cel emis de aspirator.
Știați că toți copiii se tem de câte ceva? Iar teama este absolut normală în procesul lor de creștere și dezvoltare. Dacă ne gândim bine, e valabil și pentru adulți…Citește și despre: Părinții foarte implicați afectează în mod negativ independența copilului

Frica de persoanele străine la copii 

În jurul vârstei de 1 an, copiii dezvoltă în mod frecvent o teamă de străini, de persoanele necunoscute. Se poate manifesta precum o stare de anxietate sau de neliniște, atunci când copilul se confruntă cu figuri nefamiliare, în special dacă mama, tata sau o altă persoană apropiată nu este acolo, de față. Spaima aceasta vine din atașament și încredere. Copiii mici au format legaturi puternice cu principalii lor supraveghetori (mama, tata, bunica, bona) și pot fi precauți față de cei necunoscuți. De cele mai multe ori frică face parte din etapa comportamentală denumită anxietatea față de străini, ce apare de obicei între 6 luni și 2 ani.

Drept rezolvare se recomandă expunerea treptată. Mai exact, permiteți-i copilului să observe, să studieze în liniște și să interacționeze treptat cu oamenii noi, respectând întotdeauna condițiile confortabile date de prezența voastră. Creați asocieri pozitive cu necunoscuții, prin prezentarea lor într-un cadru relaxant și, ulterior, implicați copilul în activități comune, de care știți că el se bucură. Când va fi apt de a merge de mânuță, luați-l la plimbare.

Inițial, bebe va arunca priviri temătoare către străin dar apoi, după ce îl va „cunoaște” bine de tot, singurel se va băga în seamă. Îl va fixa cu ochișori iscoditori, îi va dărui diverse lucruri, va căuta să se împrietenească, ca să nu scriu să i se suie și-n cap. Nu vă mirați, fix așa este percepția micuților față de străini, în jurul împlinirii unui an de viață.

Știați că, la vederea unui bebeluș, adulții nu prea iau în calcul reacțiile micuțului și efectiv tăbară pe el să-l ia în brațe, să-l pupe, drăgălească, alinte? Luat prin surprindere, și de o figură necunoscută, copilul va plânge instantaneu. Se va cuibări la pieptul mamei, căutând cu disperare protecție de domnul sau doamna care i-au invadat spațiul.

Frica de apă (baie) la copii 

Teama de apă la momentul îmbăierii nu este una neobișnuită, în cazul copiilor mici. Senzația dată de apă, plus sunetele ciudate (duș, robinet) și locurile deloc familiare din baie, le pot fi o sursă de intimidare. Unul plânge că apa e fierbinte, altul că nu suportă șamponul că poate îi intră în ochi, unul se teme că se scufundă, altul se înspăimântă de găurile scurgerii (situație în care se recomandă a-l scoate din cadă, înainte de a scoate dopul)… ca părinte, te poți confrunta cu varii motive de disconfort.

La fel ca în cazul zgomotelor puternice, și această temere e provocată de supraîncărcare senzorială. Combinația dintre cadă, apă, zgomote cu ecou, scurgere, clipoceli și modificări clare ale rutinei, pot genera o puternică solicitare la nivel senzorial, pentru unii copii mici. Pentru a scăpa și de această problemă, nu aveți decât să creați o atmosferă plăcută și să stabiliți o rutină pentru ora de îmbăiere, astfel încât experiența să devină mai previzibilă, o rutină de care musai trebuie să vă țineți. Ideea e să nu fie copilul luat pe neșteptate, pe nepregătite, pe nepusă-masă, bulversându-l. Obișnuiți-l treptat cu joaca prin apă, însă în afara orei de băiță, permițându-i să se simtă mai confortabil cu aceste aspecte de natură senzorială. Utilizați formule naturale și delicate de spălat, care nu provoacă usturimi. Nu forțați bebelușul să intre în cadă, în caz de ezitare. Găsiți o cale de mijloc pentru igienă, spre exemplu puteți folosi un lighean mic, umplut cu puțină apă calduță, în care să-l spălați cu grijă, atenție și răbdare. Dacă nici așa nu vrea, nu-i nimic, îi veți curăța corpul cu burețelul moale, așa încât bebe să fie fericit. La un moment dat ( poate dura și câteva luni), va trece și frica de baie.

Mărturia unei mame despre frica de baie la copii 
Noi doi, foarte, foarte tineri părinți, copleșiți de atâtea treburi cotidiene, săptămânale, casnice, job-uri, alergătură, ne chinuiam să descifrăm tainele parenting-ului, făcând și greșeli de care, peste ani, ne-am amintit și ne-am amuzat. Nu pot să uit nervii noștri pe fondul iritării copilului (care avea aproape 2 anișori), la una dintre primele băi de seară, când micuțul urla din ce în ce mai tare, invers proporțional cu diminuarea cauzei care îl traumatiza. Da, exact așa! Cu cât acționam să-i oferim condițiile de confort, cu atât plangea mai tare. Spunea întruna că apa de la duș „flige”, noi rapid o potriveam, iar el, în loc să se liniștească, mai rău plângea. N-am înțeles nici până-n ziua de azi ce îl deranja în așa hal încât lacrimile i se transformau progresiv în urlete. Repeta aproape mecanic că apa frige, contrar a ceea ce noi simțeam. Spumă în păr, spumă pe corp, țipete el, țipete noi, baie mică de bloc vechi, o cadă și mai mică, aburi, nervi… Sunt câteodată momente care te depășesc. Cel puțin, așa simțeam noi doi, pe atunci. E bine că stările trec, amintirea rămâne, a doua zi luând-o de la capăt, motivat de bucuria copilașului care a dat sens și fericire vieții tale. Urmatoarele luni, l-a îmbăiat vecina de la parter, mamă de 2, cu multă experiență, o femeie de nota 10 care ne-a întins necondiționat o mână de ajutor, doar pe considerentul că locuiam în același imobil, eram foarte tineri și parenting-ul necesita meditații.

Frica de personaje necunoscute (vezi frica de Bau-Bau) la copii 

Pe măsură ce imaginația bebelușilor înflorește, aceștia pot căpăta teamă de personajele din povești sau chiar de figurile binevoitoare, precum Moș Crăciun sau Sfântul Nicolae. La origine stă bineînțeles evoluția imaginației. Invențiile bogate ale micuților, câteodată și ale părinților (vedeți atâtea exemple cu Lupul ori Bau-Bau-ul) pot conduce la temeri față de caractere fanteziste, închipuite, mai ales față de cele prezentate într-un context misterios sau nefamiliar.

Se rezolvă și aceste spaime prin relatări treptate. Prezentați bebelușului personajele, încetul cu încetul, prin intermediul cărților frumos colorate sau al poveștilor captivante, pentru a-l familiariza cu apariția acestora. Creați link-uri pozitive! Asociați aceste figuri marcante cu trăiri și experiențe plăcute, cum ar fi oferirea de cadouri sau desfășurarea unor activități agreabile. Aici ne referim în special la Moș Nicolae, descris ca un bătrân cu barba albă, blând, generos și bun până la Dumnezeu, dar care uneori poate fi înfricoșător.

Recent, am primit detalii despre experiența neplacută a unei fetițe care, pe tot parcursul serbării organizate la creșă, a plâns din secunda în care l-a văzut pe Moș Nicolae și până la finalul evenimentului, când acesta a dispărut din sală. Ce ar fi de scris aici? Că nu personajul în sine a înfricoșat micuța copilă, ci factorii externi. Haosul creat odată cu apariția Moșului, de bucuria necontralată a celorlați copii, majoritatea mai marișori, care știau deja cine e Moșul și care e rolul său acolo. Manifestările de genul țipetelor de fericire la vederea sacului cu daruri pot avea efect invers asupra altor copii, mai mici. La creșa despre care vă povestim, Moșul a venit o singură dată pentru toți copilașii, de la mic până la grupa mare, adică de la sub 1 an până la 5-6 ani. În situația dată, chiar și încercarea de familiarizare cu un nou personaj impunător și fascinant, nu ar fi dat roade, gândindu-ne că bebelușa are vârsta de doar 1 anișor.