Există diferite semne care pot indica că se produce un divorț între părinți. În momentul în care un cuplu alege să se căsătorească, o face în ideea în care cei doi își vor petrece tot restul vieții împreună. Din nefericire, lucrurile nu stau întotdeauna așa: timpul trece și intervine rutina, responsabilitățile se schimbă, iar venirea pe lume a copilului își poate pune amprenta asupra relației. Certurile sunt o parte inevitabilă a vieții de cuplu, dar uneori acestea reprezintă un semnal de alarmă al unei relații în pericol. Specialiștii au identificat anumite probleme de cuplu care par să conducă, în multe dintre situații, către divorț.
7 Semne destul de clare că un divorț e aproape între părinți
1. (!!!) Lipsa unei comunicări eficiente și deschise
Nemulțumiri, diferențe de opinii și probleme apar în orice relație de cuplu, dar soluția la acestea este reprezentată de comunicarea calmă, deschisă și asertivă a așteptărilor și emoțiilor celor doi parteneri. Atunci când acest lucru nu este posibil și se recurge la țipete, jigniri, obiecte trântite sau șantaj emoțional, acesta este un semn că relația s-ar putea afla în pericol. Descoperă câteva idei pentru a putea comunica deschis chiar și despre lucrurile mai puțin plăcute!
2. (!!!) Certuri frecvente, pe orice subiect – Semne de divorț
În orice cuplu există și certuri, dar o creștere semnificativă a frecvenței acestora este un semnal de alarmă important. Dacă cei doi parteneri ajung să se certe inclusiv în legătură cu lucruri care se presupune că ar trebui să îi ajute să se destindă – de pildă, în legătură cu destinația viitorului concediu – e clar că ceva nu funcționează așa cum ar trebui! O stare accentuată de nervozitate poate fi rezultatul unor frustrări și nemulțumiri acumulate în timp și nediscutate, ceea ce înseamnă că s-au adunat multe lucruri nespuse, iar comunicarea din cuplu este defectuoasă. Este, probabil, unul dintre cele mai scurte drumuri către divorț.
3. (!!!) Locuit împreună, trăit separat
E adevărat că fiecare partener din cuplu are nevoie de timpul său separat pe care să-l dedice propriei persoane, dar dacă se ajunge ca aceștia să își facă exclusiv planuri pe cont propriu, probabil că ceva nu este deloc în regulă. Deși fiecare dintre voi are și cercul personal de prieteni, și activitățile sociale personale – e puțin probabil ca ea să vrea să meargă la serile lui de fotbal, așa cum nici el nu va fi foarte atras de cafelele ei cu prietenul – un cuplu sănătos are și prieteni comuni sau activități comune.
În momentul în care nu numai viața profesională, ci și cea personală par să se desfășoare separat, probabil că nu mai aveți foarte multe în comun – în orice caz, nu destule încât să susțină o căsnicie! Evident, viața împreună cu bebe este complet diferită de viața în doi, iar ieșitul separat poate fi singura șansă de a ieși! Iată ce schimbări mai aduce nașterea lui bebe!
4. (!!!) Pasatul vinei de la unul la altul
Întotdeauna, într-un cuplu există două persoane; dacă lucrurile merg bine, înseamnă că amândouă fac un efort în direcția aceasta, iar dacă lucrurile merg rău, înseamnă că fiecare are partea sa de vină. Atunci când partenerii sunt deschișii și își recunosc partea lor de responsabilitate pentru diversele probleme cu care se confruntă, totul este în regulă. Pe de altă parte, atunci când unul sau ambii parteneri intră în defensivă și pasează întreaga vină pe umerii celuilalt, o discuție constructivă devine imposibilă, iar relația nu va face decât să se deterioreze.
5. (!!!) Furia și resentimentele pun stăpânire pe parteneri – Semne de divorț
Uneori, lipsa de comunicare și tendința de a-l considera pe celălalt vinovat pentru toate problemele din relație nu fac decât să creeze furie, frustrări și resentimente. Acestea sunt un pericol semnificativ pentru orice căsnicie, pentru că reprezintă un obstacol important în calea comunicării și conectării.
6. (!!!) Relația de cuplu este definită de indiferență – Semne de divorț
Un pic de detașare atunci când ești în mijlocul unui conflict este bine-venită deoarece te ajută să te poziționezi în mod neutru și să „negociezi” în mod avantajos, dar atunci când detașarea față de partener se menține și în afara momentelor de criză, poate fi vorba despre o mulțime de probleme: dezamăgire, distanțare, lipsă de iubire etc. Cu alte cuvinte, detașarea poate însemna că nu mai dai doi bani pe relație, caz în care singura soluție adecvată este divorțul. Mami, de starea ta emoțională depinde liniștea întregii familii! Atunci când mami e bine, și copilul e bine, așa că ai grijă și de tine!
7. (!!!) Copiii sunt ÎNTOTDEAUNA pe primul loc
Copiii sunt cel mai important lucru din viața ta, dar pentru ca lor să le fie bine, tu trebuie să fii bine cu tine însăți; armonia relației de cuplu este importantă pentru starea de bine a oricărei persoane. Atunci când copiii rămân singurul motor al relației este foarte posibil să descoperi, peste ani, că tu și partenerul nu mai aveți nimic în comun și că, probabil, ar fi fost o decizie de viață mai înțeleaptă să vă despărțiți mai devreme.
Dacă singura problemă a relației tale este că tu și partenerul nu vă mai regăsiți, discută cu acesta și propune-i să schimbați câte ceva; puteți apela, chiar, la ajutorul unui psihoterapeut specializat în probleme de cuplu. Există multe lucruri care pot salva o relație de la divorț, mai ales atunci când la mijloc nu este vorba despre dependențe, abuz sau violență fizică, ci doar de stres, probleme zilnice sau rutină. Investește timp și efort pentru căsnicia voastră, mai ales dacă și partenerul este dispus să facă același lucru; este cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru copiii voștri!
Este important să fiți atenți la aceste semne și să se încerce să se abordeze problemele într-un mod sănătos și constructiv. Uneori, cuplurile pot reuși să depășească dificultățile și să își reconstruiască relația, iar alteori, divorțul poate fi inevitabil. În ambele cazuri, sprijinul și consilierea pot fi utile.