Aproape intotdeauna conceptul de “educatie” este vazut ca fiind in stransa legatura cu alte doua concepte si anume “pedepse” si “recompense”. Acesta este modul in care majoritatea am fost educati si din cauza obisnuintei ne vine greu sa credem ca s-ar putea creste un copil fara apel la sistemul pedepselor sau al recompenselor.
Totusi in ultimul timp, datorita psihologilor care au promovat educatia fara pedepse si au explicat nocivitatea lor, multi parinti s-au convins ca pedeapsa nu este “un rau necesar” si ca se poate si fara, doar ca iti trebuie ceva mai multa rabdare, empatie, multe informatii si intelegerea psihologiei copilului in general si a copilului propriu, in particular.
Ideea de “sistem de recompense” insa ramane inca la loc de cinste, considerandu-se ca recompensele sunt inofensive, benigne, nu au cu ce dauna educatiei, dimpotriva, stimuleaza un comportament dezirabil, deci sunt chiar recomandate. Multi parinti, bine-intentionati, care au constientizat raul pe care il fac pedepsele pe timp indelungat, au renuntat la ele dar au pastrat recompensele, convinsi fiind ca sunt in regula.
Desigur ca daca ar fi sa comparam, recompensele sunt de preferat pedepselor, mai ales celor umilitoare, violente, corporale. Insa multi psihologi si sociologi afirma ca de fapt ele nu sunt, ca efecte, cu mult deosebite de pedepse, dimpotriva, provoaca aceleasi neajunsuri pe termen indelungat. De aceea este bine sa meditam mai in profunzime la ce implica un sistem de recompense si care sunt capcanele ascunse pe care nu le intuim dar care ar putea chiar sabota buna dezvoltare emotionala a copilului.
Sa vedem care sunt posibilele tipuri de recompense si care sunt inconvenientele fiecareia:
1. Bravo sau „foarte bine”
Prima recompense folosita de orice parinte este lauda, aprecierea facuta sub forma unui entuziast “bravooo!!” de multe ori insotit de aplauze. Acest lucru este normal cand ne vine spontan, uimiti si incantati fiind de o achizitie/ realizare noua a copilului, este firesc sa exclamam:”bravo!” sau “foarte bine!” cand vedem copilul facand primii pasi sau prima data pe olita. Insa cand noi ne prefacem entuziasmati de fiecare data doar pentru a stimula copilul sa repete acel comportament pe care-l dorim noi este deja manipulare. Este clar ca un copil este dependent de aprecierea parintilor dar nu e moral ca noi sa exploatam aceasta dependenta in folosul nostru. Din pacate copilul care s-a obisnuit sa fie aplaudat entuziast la fiecare actiune “conforma” va fi ulterior foarte nesigur pe el atunci cand nu va mai auzi vorba incurajatoare, nu va fi convins ca a facut un lucru cum trebuie daca nu va urma “confirmarea sonora” si va fi dezorientat si neincrezator in actiunile lui la varsta scolarizarii.
2. „Daca faci asta iti ofer asta”
Un alt tip de recompensa este de forma “DACA faci asta…iti voi oferi asta”, fiind de fapt o conditionare, un santaj, intr-un fel o alta fata a pedepsei. Sa tentezi un copil sa face ceva prin apel la “mita”:”daca iti faci ordine in jucarii primesti o ciocolata” are acelasi efect ca amenintarea:”daca NU iti faci ordine in jucarii NU ai voie afara la joaca”. Efectul, rezultatul, este obedienta pe moment. Copilul nu va face un lucru fiindca e convins el ca e bine ci de frica pedepsei sau de bucuria recompensei ulterioare. Noi, ca parinti, nu ar trebui sa fim atat de superficiali incat sa ne bucuram de o “ascultare” de moment, un lucru facil, ci ar trebui sa-I lasam sa interiorizeze valori, sa capete motivatie interioara pentru ceea ce fac. Copiii obisnuiti cu “mita” vor ajunge sa nu faca nimic in mod dezinteresat, sa astepte recompense chiar si pentru lucruri firesti si care sunt in folosul lor (elevi care nu citesc carti de placere ci pentru note mari, care nu merg la muzeu de curiozitate ci fiindca li s-a promis inghetata ulterior etc).
O varianta putin diferita ar fi oferirea recompensei pentru un lucru bun facut, fara sa fi fost pusa anterior conditia “daca…atunci”. Parinti care fiind fericiti de o realizare a copilului nu considera ca este suficienta realizarea in sine pentru a-l face pe copil fericit ci ca trebuie “marcata” realizarea si printr-o recompense materiala. Din pacate si acest lucru schimba accentual de la motivatia intrinseca a copilului spre cea extrinseca, pana la urma se va obisnui sa faca un lucru nu din placerea de a-l face ci imaginandu-si recompensa care urmeaza.
Folosim sau nu sistemul de recompense ?
Ca o concluzie: este firesc sa ne entuziasmam de reusitele copiilor nostri, sa-i incurajam, sa le oferim feed-back pozitiv. Dar sa nu apelam la sistemul de recompense ca la cel mai usor mod de a-l face pe copil sa se comporte cum vrem noi caci nu vom obtine decat rezultate de moment si nu un comportament sanatos de durata.
Mai important decat recompensele materiale sau incurajarile verbare de tip “bravo!! Ce copil bun!!” este sa le oferim sprijin si afectiune neconditionate, sa comunicam cu ei, sa le oferim explicatii, sa le intelegem resorturile interioare, sa-i lasam sa-si cladeasca motivatii intrinseci si sa adopte ei principii de viata sanatoase din convingere, nu amenintati de pedepse sau stimulati de recompense. A ne baza pe un sistem de pedepse si recompense este ceva facil si care ne-a intrat in obisnuinta si datorita sistemului traditional si de multe ori rigid in care am crescut, dar este mai mult o forma de dresaj decat educatie iar noi, ca parinti, putem mai mult de atat. Si desigur copiii nostril merita mai mult de atat!
Tu te bazezi pe un sistem de recompense in ceea ce-l priveste pe copilul tau? Faci asta fiindca il consideri un lucru oportun sau fiindca nu stii cu ce sa-l inlocuiesti?
Te-ar mai putea interesa:
Ce este disciplinarea pozitiva?
Ce influenteaza dezvoltarea copilului ?
