Minunatei mele soacre,
Ți-am mai spus asta și o să îți spun iar: am fost foarte norocoasă să te am pe tine ca soacră. Mă consider extrem de norocoasă că m-am îndrăgostit de un bărbat care provine dintr-o familie atât de iubitoare și de primitoare, o familie din care mă simt binecuvântată să fac parte.
Sunt recunoscătoare pentru asta în fiecare zi, pentru susținerea pe care o arăți familiei noastre, zi de zi.
Îți mulțumesc pentru talentul cu care îi alegi copilului meu cele mai frumoase haine.
Îți mulțumesc pentru discuțiile de la suflet la suflet de care avem parte când ne vizitați și, evident, toți băieții din casă adorm înaintea noastră.
Dar cel mai mult îți mulțumesc pentru altceva: un lucru care mi-a schimbat cursul vieții. Felul în care ai reușit să îl crești pe fiul tău.
Atunci când viețile noastre s-au întâlnit, fiul tău, soțul meu, era deja un tânăr independent și responsabil. M-a cucerit imediat! Cred că zicala aceea veche – poți cunoaște valoarea unui om după cum își privește mama – este valabilă și corectă, iar el îți poartă cel mai mare respect.
Știu de pe casetele VHS la care ne-am uitat împreună, din fotografiile de familie și, mai ales, din relatările lui, că tu și cu el ați avut întotdeauna o relație specială. Și sunt sigură că asta l-a ajutat să devină bărbatul generos care este astăzi.
Citește și despre: Nu cred că îți poți imagina ce înseamnă, cu adevărat, sacrificiul până nu devii MAMĂ
Îți mulțumesc pentru că l-ai iubit întotdeauna, pentru că ai crezut în el și pentru că ai așezat o fundație durabilă, pe care el și-a putut clădi viața! Îți mulțumesc pentru că ai crescut un fiu care gândește, trăiește și iubește cu toată ființa lui. Felul în care m-a acceptat, întreagă, exact așa cum sunt, m-a ajutat să mă înțeleg mai bine și să mă respect mai mult.
Îți mulțumesc pentru că ai crescut un fiu independent, responsabil și foarte bine organizat. M-a învățat câteva lucruri foarte importante despre productivitate și concentrare în anii de când suntem împreună. N-o să uit niciodată prima oară când i-am văzut apartamentul de burlac: am fost uimită de cât de curat și aranjat era. Felul în care își respecta spațiul de viață mi-a spus multe despre modul în care a fost crescut! Îți mulțumesc pentru că ai crescut un fiu care a răspuns anunțului unei sarcini neprevăzute cu forță și eleganță. Ai crescut un bărbat care a știut să mă țină în brațe când plângeam, șocată de apariția neașteptată a două liniuțe roz. Genul de bărbat care mi-a spus, fără nicio urmă de ezitare, că acela era cel mai frumos lucru care ar fi putut să ni se întâmple. Genul de bărbat care și-a dovedit forța de nestrămutat în momentele în care aveam cea mai mare nevoie de el.
Citește și despre: Respect pentru părinții care își lasă copilul să fie BĂRBATUL, SOȚUL și TATĂL care își dorește el să fie pentru familia lui
Îți mulțumesc că ai crescut un bărbat care s-a angajat cu toată ființa lui în aventura sarcinii și a parentajului, alături de mine, fără să privească o clipă înapoi!
Un bărbat care a privit documentare despre sarcină și a intervievat doula împreună cu mine.
Un bărbat care m-a tolerat atunci când ridiculizam anumite materiale despre sarcină și care a luat cursurile de educație prenatală la fel de în serios ca și mine.
Îți mulțumesc că ai crescut un bărbat care a stat clipă de clipă lângă mine în travaliu și m-a ajutat să îl aduc pe fiul nostru pe lume!
Îți mulțumesc că ai crescut un bărbat care nu s-a temut să îl prindă în brațe pe fiul nostru atunci când a venit pe lume sau să mi-l dea în brațe imediat ce familia noastră s-a mărit.
Îți mulțumesc pentru că ai crescut un fiu a cărui vocație este paternitatea!
Nu pot să îmi imaginez viața de părinte fără el, fără a împărtăși cu el toate bucuriile și provocările acestei aventuri.
CITEȘTE ȘI DESPRE: Este important să le oferi bunicilor ocazia să se implice! Cum te pot ajuta cu adevărat bunicii în creșterea copiilor
Sunt recunoscătoare că fiul tău este genul de bărbat care își poate lăsa mândria la o parte ca să discutăm cu adevărat despre problemele noastre. De multe ori vorbim despre o situație pe care am depășit-o împreună și ne gândim ce echipă bună am format, sau cum am fi putut proceda mai bine. Capacitatea lui de comunicare, la un nivel profund, ne face oameni mai buni și părinți mai buni. Îți mulțumesc că ai crescut un fiu care simte când să îmi trimită un mesaj dimineața, când munca și viața mă pun la vreo încercare care mi se pare prea grea. Genul de bărbat care știe când e cea mai mare nevoie de brațele și de cuvintele lui.
Băiatul pe care l-ai crescut a devenit un bărbat puternic și iubitor. Un partener egal și plin de empatie. Îți voi fi mereu recunoscătoare pentru startul excelent pe care i l-ai dat în viață și pentru felul în care ai știut să îl modelezi. Tu ești cea care l-a transformat în bărbatul care este azi. Bărbatul pe care îl iubesc.
Cu recunoștință, îți promit că întotdeauna îmi voi respecta rolul: voi avea grijă de băiatul tău. Îl voi susține așa cum și el mă susține pe mine. Voi crede în el așa cum și el crede în mine. Voi fi cea mai bună mamă, atât cât îmi stă în puteri, pentru băiețelul lui.
Și îi voi dărui inima mea, pentru totdeauna.
Dragă mamă-soacră, îți mulțumesc că ai crescut un bărbat atât de bun
Cu dragoste,
Nora ta extrem de recunoscătoare
CITEȘTE ȘI: Renunț la job? Stau acasă ca să-mi cresc copilul? O decizie cu pro și contra
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.