In prezent, multi dintre parinti isi pun probleme legate de momentul in care copiii vor afla ca darurile pe care le primesc sub brad nu sunt strecurate misterios in casa de un mos imbracat in rosu, coborat dintr-o sanie trasa de reni. Ingrijorarea merge atat de departe, incat adultii se gandesc, uneori, sa le spuna copiilor de la bun inceput ca, in spiritul Craciunului, oamenii isi pregatesc tot felul de daruri in ideea ca nu vor putea fi invinovatiti, mai tarziu, pentru minciuna.
Pentru alte familii, insa, este greu de imaginat copilaria, fara farmecul pe care il reprezinta pregatirile facute in asteptarea Mosului. Si este de inteles, daca te gandesti putin la bucuria si surpriza copiilor, si la stropul de magie care ar trebui sa anime primii ani de viata.
Care este, asadar, solutia cea mai potrivita? Ce le spune copiilor? Ce le raspundem, atunci cand vine „momentul adevarului”, in care ne intreaba, privindu-ne in ochi, daca „chiar exista Mos Craciun?”.
Ei bine, nu exista o solutie universal valabila, sau un raspuns corect la intrebarea aceasta.
La noi in familie, am ales sa pastram magia si sa primim cadouri in mod neasteptat, surprinzator, facand, cand e nevoie, o mie de trucuri, smecherii si aranjamente pentru a nu starni nici un fel de suspiciuni. Imi amintesc de anul in care a venit o vecina sa mute pachetele din balcon, sub brad, atunci cand fetele erau in cada, eu le ajutam pe rand sa iasa, iar tati era cu noi, ca sa le transporte in brate in plapuma calda. Cum sa nu crezi, cand darurile au aparut cat timp mami si tati erau langa tine?
Anul acesta, fetita mea cea mare ne-a intrebat, cand eram toti in masina, daca Mosul chiar exista. Ele stiu ca Mosii care apar prin oras, pe la televizor, nu sunt cei adevarati, sunt personaje costumate, care materializeaza iubirea noastra pentru acest moment din an. Dar intrebarea venita asa, pe neasteptate, m-a blocat, mai ales ca era cu noi si fetita cea mica, prea mica, in opinia mea, ca sa afle asa, peste noapte, ca darurile vin de la noi, parintii. Sotul, insa, a dat dovada de multa prezenta de spirit, si i-a raspuns: eu nu l-am vazut niciodata, dar cred din toata inima ca exista!
Discutand cu el dupa aceea nu de alta, dar cea mare implineste in curand 9 ani, iar eu sunt destul de sigura ca ea banuieste deja ceva ne intrebam cum vom face trecerea catre „Nu, mai, nu vine nimeni sa iti lase surprize sub brad, noi ne dam peste cap sa le punem acolo”. Si ne-am amintit de o idee care nu ne apartine, dar care ne induiosase pe vremuri, si pe care vrem sa o punem in practica in ceea ce o priveste, anul acesta.
Intr-o dup-amiaza linistita, vom iesi la o prajitura gustoasa, sau la o ciocolata calda, si ii vom pune in fata o provocare. Sa se gandeasca la ceva frumos, util, de ajutor, pe care sa il daruiasca unei persoane pe care o alege ea, fara sa ii spuna vreodata ca ea este autoarea surprizei. Poate fi vorba despre un coleg de la scoala, despre o vecina, despre un copil din parc sau despre vanzatoarea care ii este simpatica, de la magazinul din fata blocului. Poate fi o carte frumoasa, strecurata in ghiozdan pe ascuns, poate fi o placinta coapta cu drag, orice a tinut ea minte ca i-ar placea sau si-ar dori destinatarul ales.
Astfel, atunci cand sub bradul din sufrageria noastra se aduna darurile, cineva din lumea asta mare se va bucura pentru ca ea, fiica mea, i-a daruit cu drag, din tot sufletul si absolut dezinteresat, un mic miracol de Craciun. Cata forta se ascunde in spatele unui asemenea gest…?
Care au fost alegerile voastre, ca familie, in legatura cu Mos Craciun si ceea ce le spuneti copiilor despre el?
