Presupunand ca nu ai reusit pana la aceasta varsta sa creezi o succesiune constanta de evenimente care sa preceada momentul in care cel mic se „asterne” la somn, probabil ca serile sunt destul de haotice. Copilului „nu-i este somn niciodata” si cu cat este mai obosit, cu atat iti este mai greu sa il linistesti. Iata in continuare cateva idei pentru a-ti usura treaba in acest moment al zilei, cand toata lumea, in afara copilului, este obosita.
Creeaza un ritual placut inainte de culcare.
Copiilor le place sa fie „anuntati” de apropierea lucrurilor care trebuie facute, pentru a se obisnui cu ideea si pentru a-si programa din timp intreruperea jocului. Este o idee buna sa il implici, in fiecare seara, in aceeasi succesiune de activitati placute, care sa il „anunte” din timp de apropierea mersului la culcare, fara sa-l „smulga” deodata din ceea ce facea. Exista cateva idei mai frecvent intalnite printre mamici.
#1 Consumarea energiei.
Este greu sa duci la odihna un copil plin de energie. Astfel, unii parinti initiaza jocuri fizice inainte de a duce copilul la o baie calduta si linistitoare. Puteti juca prinsa, puteti folosi mingi sau va puteti gadili in voie pe podea.
Citește și despre: La ce oră trebuie să adoarmă un copil | Ora potrivită de culcare
#2 Baia de seara.
Este probabil cel mai raspandit ritual premergator culcarii, fiind de obicei si o necesitate. Copilul este transpirat si plin de praf, daca tocmai ati venit de afara, asa ca are mare nevoie sa fie spalat. Pe de alta parte, apa calduta il va ajuta sa se relaxeze si va elimina tensiunile de peste zi. Nu uitati de spalatul pe dinti obligatoriu inainte de a merge in pat.
#3 Pregatiti-va pentru a doua zi.
Atunci cand faceti pregatirile pentru baie – jucariile, buretele, gelul de dus, lenjeria curata si pijamalele – va puteti ocupa si de pregatirile penntru a doua zi. Este un moment bun sa pregatiti impreuna 2-3 variante de imbracaminte pentru a doua zi la gradinita, sa puneti schimburile necesare in rucsacelul sau, sau daca ati planificat deja ceva pentru programul zilei urmatoare, sa va asigurati ca aveti la indemana toate cele necesare. Astfel, cel mic va ramane cu impresia ca somnul este doar o mica pauza intre doua clipe de distractie, nicidecum o „pierdere de timp” si o „plictiseala” lipsita de sens, la care este obligat dintr-un moft al adultilor.
#4 Jucati un joc
Un joc linistit jucat pe marginea patului sau pe podea in camera copilului poate fi un moment deosebit de placut petrecut impreuna. In functie de varsta celui mic, puteti juca ascunsa cu mainile la ochi, sau puteti juca un scurt joc de carti sau puteti alege sa completati un puzzle impreuna. Ii poti ascunde in pat o jucarioara si sa il pui sa o ghiceasca in fiecare seara, inainte de a se duce sa si-o caute singur.
#5 Stati de vorba.
Mai ales cand e vorba de copii mai mari de 2 ani, doi ani si jumatate, o discutie „ca de la adult la adult” seara, cand toata lumea e pasnica si linistita, poate fi o adevarata placere – si poate fi si deosebit de utila totodata. Puteti vorbi despre cum a trecut ziua ce se termina si despre ce vrea sau vreti sa faceti in ziua urmatoare. Il poti stimula sa vorbeasca despre grijile si temerile sale, despre emotiile legate de ceea ce i s-a intamplat peste zi. Nu te ingrijora ca ar fi prea mic sa isi aminteasca intamplarile zilei incheiate; ceea ce l-a impresionat i-a ramas cu siguranta intiparit in memorie, trebuie doar sa gasesti metoda cea mai potrivita ca sa il faci sa iti spuna.
Majoritatea copiilor sunt mai degraba stimulati de jocul de rol – chiar de inversarea rolurilor – decat de intrebari de genul „Si ce ai facut azi?”. Poti sa incepi tu relatarea zilei care s-a incheiat si sa il lasi sa intervina cand simte nevoia; interventiile sale vor fi cu siguranta legate de clipele care i s-au parut cele mai importante.
#6 Spuneti noapte buna.
Odata ce toata lumea este in pijamale, culcusita confortabil in pat, puteti incepe sa spuneti noapte buna. Multora dintre copiii mici le place sa spuna noapte buna jucariilor; daca este nevoie, puteti face turul casei, urand vise placute tuturor obiectelor sale preferate. Le puteti ura noapte buna soarelui, care a plecat si el la culcare, sau lunii, care ii va veghea somnul din inaltul cerului. Si desigur, nu veti uita de pestisorul din acvariu, de catel sau de pisica sau de….tati!
CITEȘTE ȘI: Co-sleepingul nu-l transformă într-un dependent de tine!
#7 Cititi povestea de culcare.
Celor mai multi copii le este tare drag acest obicei, care ii transpune incet incet in lumea viselor. Mai linistitoare decat un desen animat, povestea de seara poate fi citita numai de mami sau numai de tati, sau de cate un parinte alternativ.
Puteti incerca sa faceti o scurta lista a povestilor de culcare preferate. Este bine ca pentru copiii mai mici de trei ani, povestile sa aiba legatura cu somnul si cu ritualurile de culcare; exista numeroase variante foarte dragute, cu diversi catei, ursuleti, iepurasi sau alte animalute simpatice, care isi beau laptele de seara si se spala pe dinti inainte de a se cuibari in culcusurile lor.
Tine cont de faptul ca cititul povestilor este o metoda fantastica de a le stimula imaginatia si de a le imbogati vocabularul. Fii rabdatoare si accepta sa citesti aceeasi poveste timp de 2-3 saptamani la rand, daca asta este solicitarea ascultatorului; ceva din poveste probabil ca ii atrage atentia in mod deosebit si nu este deloc un moment potrivit sa va angajati in negocieri si discutii in contradictoriu.
#8 Cantati un cantecel.
Un cantec de leagan si alint poate fi tovarasul de culcare al copilului inca din primele zile dupa nastere. Vei fi uimita sa constati ca isi va aminti versurile si melodia si ani mai tarziu, cand va fi „baiat prea mare” pentru asemenea „dulcegarii”, cand va suferi dupa prima dragoste sau cand il va canta, la randul sau, propriului copil.
#9 Ascultati muzica.
Copilului ii poate fi mai usor sa faca tranzitia intre starea de veghe si somn in timp ce asculta in surdina o muzica linistitoare. Ideea poate fi de folos si in cazul copiilor care inca se mai trezesc noaptea, oferind o continuitate intre momentul in care au adormit si cel in care se trezesc doar pentru a readormi la loc. Muzica le poate fi un companion linistitor peste noapte, alaturi de ursuletul de plus.
#10 Aprindeti lampa de veghe.
Cel mai mare dusman al unui somn linistitor pentru multi dintre copii este…intunericul. Intunericul ascunde tot felul de umbre misterioase si nu e nici o placere sa te trezesti din somn noaptea si sa fii singur in camera, in bezna deplina. Mai ales in cazul copiilor care dorm cu draperiile trase la geam, sau cu usa camerei inchisa, o lumina de veghe este o idee minunata.
Exista in magazine o multime de variante de lampi de veghe, alimentate la priza sau cu baterii, cu sau fara sistem automat de stingere si reactivare. Avand forma animalului preferat sau al personajului de desene animate preferat, lampa de veghe poate deveni un partener de somn de incredere. Unele lampi de veghe pot intona diverse cantecele, dat te sfatuim sa verifici daca nu cumva linia melodica repetitiva sa nu fie deranjanta. Altele, ceva mai inspirate, pot proiecta pe tavan diverse jocuri de lumini sau figurine, a caror succesiune lenta sa il ajute pe cel mic sa nu se plictiseasca inainte de a adormi.
Unele dintre cele mai dragute si de care copilul nu se va plictisi atunci cand pasiunea sa pentru Mickey va fi subit inlocuita de pasiunea pentru cine stie ce printesa sau cavaler, sau cand se va lauda ca este „prea mare” pentru asemenea „aiureli” proiecteaza luna si stelele, incluzand eventual si cateva constelatii reale, numai bune de „studiat” impreuna cu un copil interesat.
Acestea sunt doar cateva idei de lucruri placute, dragute si linistitoare pe care le puteti face impreuna in fiecare seara. Cu putina imaginatie si tinand cont de preferintele copilului tau, poti inventa o multime de mici alte gesturi care sa linisteasca, sa va apropie si sa il aline.
Tine minte ca si peste ani, isi vor aminti cu drag si nostalgie de tandretea cu care mami si tati il sarutau de noapte buna si il inveleau bine-bine…
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.