Convulsiile febrile sunt contracții musculare asociate cu febră, dar fără o afecțiune neurologică. Pe măsură ce temperatura crește brusc, copilul tău devine palid și corpul său devine agitat având contracții musculare simetrice, sacadate, involuntare. De asemenea, el își poate pierde cunoștința sau poate avea o scurtă absență în timpul unei convulsii febrile. Copilul poate să-și dea ochii peste cap și să tremure. Convulsiile febrile apar la copii între vârstele de 6 luni și 5 ani (cu un vârf între 1 și 3 ani) si cu o febră de peste 38°C.
Convulsiile afectează aproximativ 5% dintre bebeluși, iar oricât de impresionante ar fi, aceste crize sunt în general ușoare și nu vor lăsa sechele în majoritatea cazurilor. De cele mai multe ori, după câteva minute, copilul revine la normal și adoarme pașnic. In orice caz, convulsiile febrile nu trebuie luate cu ușurință, consultarea medicului pediatru fiind vitală. Prin efectuarea unei evaluări, medicul va exclude afecțiunile grave, cum ar fi meningita sau encefalita. Deși in unele cazuri febra este cauza disconfortului, convulsiile pot fi cauzate si de disfuncții cerebrale sau epilepsie.
Există două forme de convulsii febrile, forma simplă și forma complexă. Semnele clinice vor fi destul de specifice.
Convulsia febrila – formă simplă, fiind cea mai frecventă:
– În timpul unui episod, pot exista de la 1 până la 3 convulsii.
– Convulsia durează cel mai frecvent, de la 1 la 5 minute.
– Prezentarea mișcărilor sacadate ale membrelor (brațelor și picioarelor), simetrice cu mișcări clonice (contracții musculare involuntare, alternând cu perioade de relaxare)
– Corpul devine apoi moale și relaxat.
– Acest tip de convulsii nu este legat de o tulburare neurologică.
Convulsia febrila – Formă complexă
– Se întâmplă mai mult la copiii cu simptome neurologice sau când există o tulburare de dezvoltare psihomotorie.
– Convulsiile tonico-clonice sunt adesea mai lungi decât forma simplă și la contracție se poate adăuga noțiunea de tonus crescut cu rigiditate bruscă și severă.
– Convulsiile pot apărea fără prezența febrei.
– Episoadele se pot repeta de mai multe ori în 24 de ore.
Atacurile se pot repeta cu o nouă criză în 30% din cazuri. Așa-numitele convulsii „complicate”, legate și de un episod febril care pot dura mai mult de 15 minute, repetandu-se de mai multe ori pe zi pot provoca sechele neurologice, avand incidența la copiii cu vârsta sub un an și pentru bebelușii care au avut anterior o tulburare de dezvoltare neurologică sau psihomotorie.
CITEȘTE ȘI: FEBRA la bebeluși. Metode GREȘITE de reducere a febrei acasă care trebuie evitate
Ce cauzează aceste convulsii febrile la copii?
Între vârsta de 1 și 6 ani, principalul declanșator este febra. Această creștere bruscă a temperaturii corpului poate apărea după vaccinare sau mai ales în timpul anginei sau otitei, provocand „supraîncălzirea creierului” care are ca si rezultat crizele. Când este implicată si febra, vorbim despre convulsii hipertermice.
Alți factori declanșatori ai convulsiei febrile pot fi:
Copilul a ingerat sau înghițit un produs de curățare sau un medicament.
Hipoglicemia (o scădere semnificativă și anormală a nivelului de zahăr din sânge) la un copil cu diabet zaharat, o scădere semnificativă a sodiului cauzată de deshidratare după o gastroenterită severă sau, mai rar, hipocalcemie (nivel de calciu prea scăzut).
În cele din urmă, uneori convulsiile pot indica și apariția epilepsiei. Existența unui istoric de epilepsie în familie ghidează diagnosticul. Rețineți că poate exista o predispoziție genetică la convulsii: riscul de convulsii crește dacă părinți au avut ambii convulsii febrile când erau copii.
Copilul este convulsiv, ce să facem și cum să reacționăm?
Retineti că, convulsiile sunt o urgență și trebuie să vă apelați medicul de la debutul lor. În timp ce așteptați sosirea echipajului, așezați-vă copilul pe o parte (în poziția laterală de siguranță), de preferință într-o cameră rece, neîncălzită (18-20 ° C). Indepartați orice ar putea să-l rănească, mai ales în jurul capului. Rămâneti lângă el, dar nu-l imobilizati. Nu este nevoie, de exemplu, să-i țineți limba „ca să nu o înghită”. De asemenea, trebuie să urmariti febra (apariția convulsiilor este în strânsă legătură cu creșterea sau scăderea rapidă a temperaturii, un copil poate convulsiona si între 37 °9 si 40 °, totul depinde de cinetica febrei). După ce convulsiile se opresc, de obicei în mai puțin de cinci minute, comunicati cu echipajul medical si urmând instrucțiunile lor, administrati paracetamol sau ibuprofen.
Ce va face echipajul medical în legătură cu o criză de convulsii febrile?
Dacă crizele continua, medicul îi va da copilului un medicament pe baza de valium. Acest medicament va fi utilizat pentru a opri convulsiile dacă nu au dispărut deja singure. În cazul unui nou atac, el va lăsa o rețetă pentru ca tu să o ai acasă și îți va explica în ce condiții și cum să îl folosești. De asemenea, va identifica cauza febrei. Obiectiv: excluderea unei boli potențial grave, cum ar fi encefalita (inflamația creierului) sau meningita (inflamația meningelor și a lichidului cefalorahidian).
Dacă există vreo îndoială, medicul va recomanda internarea în spital a copilului și va cere o puncție lombară pentru a-i confirma diagnosticul. În cele din urmă, va trebui tratată infecția care a cauzat febra sau tulburarea metabolică care a provocat convulsiile. Dacă convulsiile se repetă sau dacă primul episod de convulsie a fost deosebit de sever, copilul va trebui să ia un medicament antiepileptic pe termen lung în fiecare zi timp pentru cel puțin un an pentru a preveni reapariția.
CITEȘTE ȘI: Novocalmin supozitoare poate să scadă rapid febra dar nu se administrează sub vârsta de 4 ani!!!
Convulsii din copilărie: poate fi ereditar?
Nu, desigur, dar istoricul familial în rândul fraților sau părinților reprezintă un risc suplimentar. Astfel, un copil al cărui unul dintre părinți sau un frate sau o soră a avut deja convulsii febrile, are un risc mai mare sa le dezvolte in viitor.
Convulsii: sunt frecvente recidivele?
Ele apar în medie în 30% din cazuri. Frecvența lor variază în funcție de vârsta copilului: cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai mare riscul de recurență. Dar acest lucru nu este de îngrijorat: unii copii pot avea mai multe episoade de convulsii febrile în primii ani, fără ca acest lucru să afecteze starea lor generală și dezvoltarea lor.
Aceste convulsii pot lăsa sechele?
Rareori, acest lucru se întâmplă mai ales atunci când exista semnul unei boli de bază (meningită, encefalită sau epilepsie severă). Dar provoca in unele cazuri tulburări psihomotorii, intelectuale sau senzoriale.
Așa cum am explicat mai devreme un copil care a avut deja convulsii febrile are un risc mai mare de a avea o altă criză febrilă. În mod ideal, după o criză, bebelușul ar trebui să fie văzut de un profesionist pentru a se asigura că nu este nimic grav în acest sens. De asemenea, ar trebui programată o consultație dacă bebelușul convulsează înainte de 6 luni de viață, dacă convulsia durează mai mult de 3 minute și dacă starea bebelușului se deteriorează sau nu revine la normal suficient. Sperăm că aceste informații vă va ajuta să luați măsuri preventive atunci când temperatura copilului dumneavoastră crește.
CITEȘTE ȘI: 15 semnale de alarmă ale nou-născutului care te trimit de urgență la medic!!
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.