Nașterea mea e una cu multe sechele rămase în suflet cât și fizic. Am rămas gravidă pe 5 Decembrie 2020. Eu și soțul meu nu știam de sarcină, credeam că simptomele sunt de răceală sau de indigestie. Știind că sufăr de ovare polichistice am presupus că nu pot sa rămân însărcinată prea ușor. Totuși în februarie după lungi episoade de greață și stare de rău m-am decis să fac un test de sarcină cu rezultat pozitiv. Am fost în același timp și fericită, și speriată. Am făcut un control și doamna doctor a spus că sunt însărcinată în 2 luni și copilul este bine. Am dus sarcina foarte bine până la termen, apoi am început să mă îngrijorez fiind termenul de 25 August.
Am fost la maternitate să aflu de ce nu se naște copilul și dna doctor țipând la mine a spus ca e băiat și ca băieții întârzie și sa am răbdare. Pe data de 19 Septembrie am avut dureri groaznice de burtă și spate, am mers de urgentă la spital cu tot cu bagajul de maternitate așteptându- mă să nasc. Dar dna doctor a zis ca nu nu sunt de naștere și trebuie sa mai aștept vreo 2 zile. M-am internat, am urmat un tratament PTR deoarece aveam tensiunea extrem de mare. (la 34 de săptămâni am avut risc de sarcină prematură cu colul deschis și mi s-a administrat tratament pentru dezvoltarea rapidă a copilului).
Citește și despre: 10 lucruri pe care NU ți le spune nimeni despre nașterea naturală
Asistentele și doctorii au lăsat de dorit deoarece mă certau mereu că de ce mă plâng, ca asta nu e durere, o sa văd ce înseamnă durere când voi naște . Pe 22 Septembrie pe la 21:20 au început adevăratele dureri de spate și de burtă, plus copilul se agita foarte tare în burta. Mă duc la o asistentă să îi spun prin ce stări trec și îmi face un control. Afirmă că nu sunt de naștere dar am dilatația de 4 și să mă duc în salon să dorm. După o oră, alte dureri și mai mari, deja la al 2 control aveam dilatația de 6 și zbierand asistenta m-a dus în sala de travaliu.
Citește și despre: Nașterea mea a durat 36 de ore. Existau 2 variante: să scoată bebelușul cu o ventuză ori să mergem direct în sala de operații
Am stat cu dureri până pe la 5 dimineața și ajunsesem la dilatație de 8 fără ca apă să se rupă. A venit dna doctor lejeră cu cafeaua în mână și mi-a spus urcă pe masă sa îți tăiem apa. După ce au tăiat apa pe la 6:30 având dilatația completa mi-au spus să urc pe masa și să împing. Asta am și făcut, am împins de mi-au ieșit ochii și copilul tot nu ieșea. La un moment dat am reușit sa împing cât să îi scot capul, în acel moment am simțit o ruptură, apoi moașa a zis tare ,, taie” și m-au și tăiat.
Citește și această poveste de naștere: După 5 ore de travaliu cumplit, implorând să mi se facă epidurala, am născut cu ajutorul ventuzei o fetiță de 3150 grame
In acel moment am strâns picioarele și i-am prins capul copilului. Imediat l-au scos și l-au trântit pe burta, înjurând ca nu știu să nasc . Am nascut un băiat de 4 kg pe 23 Septembrie 2021 la 7 dimineața, având arsuri din cauza că sarcina a fost o sarcină maturată, după 10 luni de stat în burtică. Acum băiatul meu are aproape 11 luni și retard motor fiindcă nașterea l-a afectat. Suferința prin care a trecut la naștere a provocat dezvoltarea normală: întârziere mersului, statului în fund și alte aspecte. Am născut la Maternitatea Galați, nașterea a fost un calvar și un coșmar pentru noi. Citește și această poveste de naștere: Doare nașterea naturală, travaliul poate fi extrem de dureros, dar aș mai naște de 1000 de ori tot natural, la privat