Când se pune problema să alegi un test de sarcină, chiar dacă nu ai mai făcut acest lucru niciodată, cele mai importante caracteristice sunt rapiditatea răspunsului și acuratețea acestuia. În cele ce urmează îți vom arăta și alte caracteristici ale testelor de sarcină, pentru a putea face cea mai bună alegere pentru tine.
Ofertele de teste de sarcină existente pe piață îngreunează procesul alegerii, produsele variind și în funcție de prețuri, dar și în funcție de nevoi. Există câteva criterii ale acestui produs pe care trebuie să le ai în vedere atunci când dorești achiziționarea unui test de sarcină.
Este vorba despre factorul sensibilitate (cât de repede poate detecta sarcina – iar mie, personal, mie se pare un criteriu foarte important), model (tip bandă, casetă, stilou ori digitale), iar de aici apar discuții despre cât de ușor se folosesc, cât de mare este zona unde apare rezultatul pentru a se putea citi corect.
Apoi e vorba despre precizie, o caracteristică foarte importantă pentru orice femeie care a ajuns în acest moment și trebuie să folosească un test de barză. Nu în ultimul rând trebuie luat în calcul și prețul, un criteriu care, cu siguranță face diferența mai ales în cazul femeilor care sunt obligate să repete des acest test.
SENSIBILITATEA se referă la timpul în care este capabil testul de sarcină să identifice sarcina după fertilizare. Toate testele de sarcină funcționează după modelul identificării hormonului hCG în urină. Acest hormon este secretat de placentă imediat după implantarea embrionului în peretele uterin și, pe măsură ce acesta crește, crește și secreția de hCG. Acest hormon se măsoară în mii de unități internaționale (mUI).
Astfel, la 10 zile după ovulație acesta ar putea ajunge la aproximativ 10 mUI, la 12 zile după ovulație va avea 50 mUI, iar la 14 zile după ovulație, nu mai puțin de 100 mUI.
Majoritatea testelor de sarcină sunt capabile să detecteze o sarcină când valoarea hormonului ajunge la 50 mUI. Un model care poate detecta sarcina mai devreme te ajută să afli dacă ești însărcinată cu până la 4 zile înainte de prima zi de menstruație.
MODELUL. Bandă, stilou, casetă sau digitale – acestea sunt modelele în care se prezintă testele de sarcină. Evident, prețul este aici definitoriu, însă dacă e să luăm în calcul forma de prezentare, există și aici câteva plusuri și minusuri.
Astfel, cele tip bandă (cele mai ieftine) nu sunt foarte performante la capitolul sensibilitate, însă sunt ușor de întrebuințat: recoltezi urina într-un vas steril, înmoi testul și aștepți câteva minute.
Testele tip stilou permit recoltarea probei de urină direct din jet, având grijă ca expunerea la hormon să nu fie mai mică decât timpul indicat în prospect. Pentru unele femei urinarea direct pe test ar putea fi un inconvenient atunci când vine vorba de a-l alege. Pentru altele, dimpotrivă, un punct favorabil, acest test putând fi efectuat atât acasă, cât și la serviciu.
Testele tip casetă oferă la achiziționare o pipetă cu ajutorul căreia recoltezi proba de urină.
Testele digitale comunică rezultatul în cuvinte, ceea ce le face mai ușor de interpretat. Viitoarele mămici de la noi din țară par, însă, să aibă încredere în produsele românești cu tradiție, de aceea testele digitale nu sunt foarte folosite.
PRECIZIA. În general, majoritatea testelor se sarcină spun că oferă 99,9% precizie. Rezultatele fals negative pot fi influențate de recoltarea greșită a probei de urină, ori de intervalul de timp scurs de la fecundare la efectuarea testului, astfel încât concentrația hormonului hCG să nu poată fi sesizată corespunzător.
Top 3 cele mai bune teste de sarcină
Cunoscut pe piața noastră românească de peste 20 de ani, brandul Barza ocupă primele două poziții din clasament.
Pe primul loc se situează testul Barza Jet (stilou) Ultra Sensitive, care câștigă detașat fiind singurul test de barză de pe piață care îți oferă rezultatul într-un minut! Detectează sarcina uterină sau extrauterină la 5 zile de la data probabilă a concepției, mai devreme decât orice alt test de sarcină. Testele de sarcina Barza Sensitive pot fi folosite în orice moment al zilei. Acest test este cel mai sensibil existent pe piață, putând detecta sarcina într-o fază incipientă, la un nivel hCG de 10 mUI/ml. Îl poți găsi în varianta bandă, stilou sau casetă. Preț: 24-25 de lei
Locul al doilea este ocupat de testul de sarcină Barza cu determinarea săptămânii. Este testul potrivit în cazul în care sarcina te-a luat prin surprindere pentru că, în afară de confirmarea că ești însărcinată, acest test îți oferă indicii legate de când a avut loc evenimentul. Însă este recomandat și femeilor care nu au un ciclu menstrual regulat.
Este un test tip stilou pe care îl poți folosi fie direct în jetul de urină, fie într-un recipient de recoltare a urinii. Interpretarea rezultatului trebuie făcută în intervalul 5 până la 10 minute după efectuarea testului, mai târziu rezultatele nefiind veridice.
Testul are o sensibilitate de 10 mUI hCG, o precizie de 99%, iar interpretarea este simplu de realizat, căci ce-a de-a doua liniuță, cea care indică un rezultat pozitiv, va apărea în una dintre cele trei casete existente, indicându-ți dacă te afli în prima, a doua, respectiv a treia săptămână de sarcină. Preț: 23 de lei
Locul al treilea din clasament este ocupat de un test de sarcină hCG casetă, produs de Germanmed, care se recomandă a fi atât ieftin, cât și bun, ceea ce îl face potrivit celor care repetă testul de sarcină de mai multe ori în decursul unei luni.
Conform prospectului, testul trebuie efectuat în prima zi de întârziere a menstruației, precizia fiind, în acest caz de 99%. Procedura este extrem de simplă: înainte de testare, caseta cu testul și mostra de urină se țin la temperatura camerei. Scoate caseta din ambalajul propriu, extrage eșantionul de urină în pipetă și picură 2-3 picături în fanta de probă. Citește rezultatele în 5 minute. Testul vine la pachet cu toate accesoriile necesare pentru aplicarea igienică a probei de urină fix pe zona de testare. Preț: 4,50 lei