Uneori, dintr-un cumul de motive, nașterea nu decurge neapărat ca la carte, sau cum ne-am imaginat-o, sau la fel de ușor ca în relatările optimiste ale altor mame. Când tragi linie, cel mai importan e că și mami, și bebe sunt sănătoși, dar credem că le este de folos mamelor să citească și despre experiențe mai dificile, ca să fie corect informate, să nu aibă așteptări nerealiste și să înțeleagă că nu e vina lor că nașterea nu a fost ca într-o poveste. Povestea Ștefaniei nu este ușor de parcurs, mai ales dacă ești o persoană empatică.
Ultimul control la medic fusese într-o joi, exact în ziua în care am împlinit 38 săptămâni. Totul era bine și frumos, medicul care mi-a urmărit sarcina mi-a spus că totul e în regulă și că, la cum se prezintă lucrurile, probabil că în weekend urma să nasc. Mi s-a părut foarte tare că mi-a spus chestia asta! M-am dus acasă, seara am făcut un duș și am observat că am început să pierd din dopul gelatinos. Nu știam ce e chestia aia de pe slip, așa că am sunat-o pe cumnata mea să o întreb ce se întâmplă, ea având deja copii. Ea m-a sfătuit să merg la spital, că urmează să nasc. Zis și făcut, am plecat cu soțul către maternitate. Când am ajuns la spital, i-am spus să mă aștepte, urma să mă consulte cineva ca să îmi confirme că urmează internarea pentru naștere sau să mă trimită înapoi acasă. Eram fericită, bucuroasă, bine-dispusă și nerăbdătoare să nasc, să îmi văd copilul pe care îl așteptasem atâta.
Habar nu aveam ce mă aștepta, că asta era liniștea dinaintea furtunii.
În sala de așteptare personalul medical m-a întrebat dacă am contracții, le-am zis că nu. O doamnă doctor mi-a zis că travaliul e abia la început, am răspuns că este posibil, nu aveam de unde să știu, fiind la prima sarcină. Vineri, la 00:20 am fost dusă în sala de nașteri. Auzeam țipete, urlete, durere, plânsete, greu am îndrăznit să întreb ce se întâmplă. Mi-au răspuns tot felul de chestii, probabil ca să nu mă sperie, de exemplu că mămica respectivă năștea înainte de termen și că din cauza asta durerile sunt mai mari.
Am petrecut noaptea acolo, așteptând să apară contracțiile, nedormită, nemâncată, uitându-mă la un televizor pus deasupra ușii, ascultând țipetele viitoarelor mămici. Eram deja agitată și speriată de tot ce auzeam, plus obosită că nu am dormit deloc. La 8:40 a venit medicul care mi-a supravegheat sarcina și cu care urma să nasc. Mi-a confirmat că am pierdut dopul gelatinos, dar mi-a spus că nu s-au rupt membranele, așa că le-a rupt ea, motiv pentru care cred că a urmat tot ce a urmat.
5 ore de travaliu cumplit, implorând să mi se facă epidurala
La început aveam numai dureri ușoare, după care au apărut și contracțiile. Nici nu pot să descriu durerile, nu puteam decât să urlu, să țip, să plâng. Până pe la 9:30 au fost contracții moderate, suportabile, însă ce a urmat…! Aveam dilatație, eram pe drumul cel bun, dar a durat 5 ore de durere, 5 ore de plâns, 5 ore de țipat, 5 ore implorând să mi se facă cezariană, să mi se facă epidurală, dar doctorița nu mă lua în serios. Ea ținea să nasc natural, că sunt tânără, că așa e mai bine…
Dacă m-ar fi întrebat cineva, atunci, dacă preferam să mai am 2 secunde de contracții sau să mor, cred că îi ziceam că aleg să mor. Nu mai puteam să mai suport nici 2 secunde de contracții!. În final, după 5 ore, ajungem la dilatație 10 cm. Wow, bun, nu-i așa? De la 13:05 până la 13:15 am împins de simțeam că după contracție o să mor, țipau moașele să împing, doctorii la fel, toată lumea țipa, și la un moment dat zice doctorița: nu mai țipați, e nedormită, nemâncată, nu mai are putere. Mai purtam și nenorocita aia de mască, toată lumea îmi tot spunea să o țin pe nas, eu mă simțeam mai mult moartă decât vie și trebuia să țin masca pe nas…
Văd un medic că aleargă repede și desface ventuza dintr-un plic sigilat
La un moment dat am auzit că bebelușa era blocată cu o mânuță, de aceea părea că eu nu împing. De fapt, împingeam cu toată puterea, ca să o aduc pe lume și să o văd. Mai târziu, bebelușa a mai ieșit puțin, dar degeaba împingeam eu, că ea nimic. Am aflat după aceea că avea și cordonul legat de gât. În cele din urmă, văd un medic că aleargă repede și desface ventuza dintr-un plic sigilat. Nu știam ce e aia. La 13:22, cu ajutorul ventuzei și cu ultima mea împingere, a ieșit în sfârșit micuța mea, cu 3.150 grame și scor Apgar 10! Nici nu mai conta prin ce am trecut în orele alea. Când am pupat-o, parcă mi-a luat durerea, foamea și somnul cu mânuța ei mica! Ea este minunea mea!
CITEȘTE ȘI DESPRE: Prima respirație a nou născutului și primele momente ale mamei cu nou născutul
INFO CLUBUL BEBELUSILOR:
Ventuza este un instrument vacuum utilizat pentru a asista nașterea copilului atunci când al doilea stadiu al nașterii nu a progresat corect. Este o alternativa la metoda forceps și la cezariană. Ventuza nu poate fi folosita atunci cand bebelușul este în poziție incorectă sau în cazul nașterilor premature. Această metodă este în general sigură dar poate avea ocazional efecte negative atât asupra copilului cât și asupra mamei. Pentru folosirea corectă a ventuzei, colul uterin matern trebuie să fie complet dilatat, capul angajat în canalul uterin si cu o poziție corectă. Daca metoda vacuum eșuează, ar putea fi necesară folosirea metodei forcepsului sau operația cezariană.
