Nume de baieti date de vedete
Dacă ești în căutarea de nume celebre de baieti ești unde trebuie. „Un nume bun este a doua moștenire” (proverb american).
Continuăm seria sugestiilor de nume dăruite de părinți celebri, fiilor. Prin alegerile lor făcute, stiți deja că trend-urile actuale pot fi, într-o mare măsură, influențate. Popularitatea unui nume dăruit copilului la naștere crește direct proporțional cu notorietatea mamei/tatălui-vedete. Cercetările efectuate în cadrul MyHeritage.com (o platformă din domeniul genealogiei), au arătat că, în ultimii 50 de ani, mai multe boom-uri de nume de bebeluși au fost, de fapt, inspirate de anumite celebrități.
Puterea exemplului acționează negreșit, însă cu unele rezerve. Adică, oricât de mult l-ați îndrăgi, stima, aprecia pe chef Jamie Oliver, de exemplu, nu credem că o să-i împrumtați vreodată numele de Buddy Bear, pe care i l-a oferit fiului său. Sau, ca fani ai lui Kim Kardashian, o să vă încante mai multe la ea, mai puțin creativitatea pe care a avut-o când și-a numit copiii Psalm, North, Chicago, cu simbolistică mai degrabă geografică, de GPS, decât de virtuți alese (nu mai contează care-s nume de fete, care-s de băieți, acestea potrivindu-se, după declarațiile ei, la ambele genuri).
Lista excepțiilor ar putea continua cu Exa Dark (strigată Y) a cuplului Musk-Grimes, cu Moon Unit și Diva Thin Muffin, ai lui Frank Zappa, Pilot Inspektor, al lui Jason Lee & Beth Riesgraf, Gravity, a lui Lucky Blue Smith. Nu-i simplu în a vă numi copilul. Dar asta e valabil doar în cazul în care vă doriți neapărat să ieșiți din obișnuit. Cu cât tindeți spre spart tipare, cu atât alegerile vor suna mai ciudat. Ar fi bine să țineți cont că numele se alege o singura dată, pentru întreaga existență și chiar mai departe. Propunerile noastre de nume celebre de baieti se încadrează într-o normalitate unanim acceptată, sunt sonore, frumoase, alese. Nu ezitați în a le parcurge integral, poate, cine știe, vă găsiți alegerea chiar aici. Vezi și: Nume de fete date de vedete
Nume celebre de baieti din diferite domenii și perioade de timp:
Acești bărbați au lăsat o amprentă puternică în istorie și au influențat în mod semnificativ lumea în care trăim.
Leonardo – Leonardo da Vinci, celebrul artist, inventator și om de știință renascentist.
Albert – Albert Einstein, faimosul fizician cunoscut pentru teoria relativității.
Martin – Martin Luther King Jr., liderul american al drepturilor civile și activist pentru pace.
Nelson – Nelson Mandela, fostul președinte al Africii de Sud și liderul luptei împotriva apartheidului.
Alexander – Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului.
Mahatma – Mahatma Gandhi, liderul indian al mișcării de independență a Indiei.
Winston – Winston Churchill, fost prim-ministru al Marii Britanii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Steve – Steve Jobs, co-fondatorul companiei Apple și pionier în industria tehnologică.
Napoleon – Napoleon Bonaparte, lider militar și împărat al Franței în timpul epocii napoleoniene.
Christopher – Christopher Columbus, navigatorul italian cunoscut pentru descoperirea Americii.
20 de nume de baieti alese de vedete pentru copii
ANTHONY (ANTONIO)
Este de origine latină, derivat de la numele roman Antonius, cu semnificația de „cel neprețuit”. Menționat și în religia catolică, Sfântul Antonie de Padova (patronul lucrurilor pierdute) e adesea chemat de credincioși în ajutor. Numele oferă o bogată inspirație pentru derivate draguțe. Când vi se va naște fiul, îi puteți dărui un nume precum Antonio, demonstrându-i cât de valoros este el pentru dumneavoastră.
Chris Martin, solistul trupei rock Coldplay și actrița Gwyneth Paltrow au ales pentru fiul lor și numele Anthony.
Derivate: Toni, Antonio, Anton, Tony, Antonius, Tonino
Combinate: Tony-Cassius, Zach-Antonio, Cezar-Antonius, Toni-Leonard, Toni-Roland, Toni-Valentino, Toni-Elian, Antonio-Leon, Edgar-Antonio, Albert-Antonio, Robert-Tonino
ARTHUR (ARTUR)
Este un nume distins, de origine celtică. După unele interpretări, derivat din cuvântul „artos”, care înseamnă „urs”. După altele, numele poate însemna și „Thor, vulturul” și „ un om puternic”. Arthur a fost o alegere populară în Evul Mediu, părinții numindu-și fiii după Regele Arthur al Angliei și Cavalerii Mesei Rotunde (sec. VI).
Sora Prințesei Kate, Pippa Middleton, și soțul ei, James Matthews, și-au numit fiul Arthur Michael William (născut pe 15 octombrie 2018). Băiatul nu-i de viță regală dar poartă numele vărului său, Prințul Louis Arthur Charles. Arthur este și numele mijlociu al Prințului Charles și al Prințului William.
Derivate: Artur, Archie, Ari, Ares
Combinate: Artur-Aidan, Artur-Augustin, Artur-Călin, Artur-Damian, Artur-Dominic, Artur-Iosif, Artur-Iustinian, Artur-Leon, Levi-Artur, Max-Artur, Arthur-Theodor
ARIS
De origine greacă, semnificând „Zeul Războiului”, cel mai mare luptător dintre toți zeii eleni (în mitologie, fiul lui Zeus și al Herei), are înțelesul de „cel mai bun”. Popularitatea la nivel global e pe trend ascendent, încă din anii ‘70. Copilul Aris sigur va fi înzestrat cu curaj, forță și vitejie.
Celebra Andreea Esca și-a numit astfel fiul, în vârsta acum de 19 ani. Al doilea lui prenume este Melkior, cu semnificatii similare cu Aris, însă foarte rar răspândit în onomastica românească și străină, deopotrivă.
Derivate: Ares, Arian, Darie, Darian, Darius, Aristide
Combinate: Aris-Ioanid, Aris-Dominic, Aris-Irineu, Aris-Istodor, Aris-Crișan, Aris-Efrem, Aris-Omar, Aris-Aramis, Aris-Armin, Aris-Fabian, Aris-Maurice (Moris), Aris-Noel, Aris-Oreste, Aris-Thor
AYAN
De origine indiană și semnifică „un dar al lui Dumnezu”, numele este frecvent folosit în onomastica musulamă și hindusă.
Mihaela Radulescu (vedetă de televiziune, realizatoare de emisiuni radio-tv, realizatoare de filme documentare de autor) și-a numit unicul fiu, Ayan.
Derivate: Ayaan, Kayan
Combinate: Ayan-Flavian, Ayan-Fabian, Ayan-Octavian, Ayan-Sebastian, Ayan-Florian, Ayan-Georgian, Ayan-Dorian
DAMIAN
De origine grecească, înrudit cu Damianos și Damon, semnifică „supunerea”, „îmblânzirea”. Un nume favorit în rândul părinților din înalta societate englezească. Conotațiile religioase ne trimit la Sfântul Damian, un vindecător și un martir creștin, devenit patron al medicilor (a trăit în secolul IV). În mitologie, e legat de Damia, zeița fertilității. Un bebeluș Damian își va mângâia toată viața părinții, cu blândețea și alinarea caracteristice numelui său.
Damian este numit unul dintre fiii lui Elon Musk, cel mai de succes om de afaceri din lume. Musk este, de asemenea, prima persoană de pe planetă care deține o avere de peste 300 de miliarde de dolari (fondator al SpaceX și CEO al Tesla, Inc).
Derivate: Damon, Dami, Davian, Darian, Dacian
Combinate: Lucas-Damian, Darius-Damian, Aris-Damian, Adi-Damian, Milan-Damian, Mădălin-Damian, Alin-Damian, Dorian-Damian
Citește și despre: Nume de băieți inspirate din calendarul creștin-ortodox
DOMINIC
Este de origine latină, provine de la numele Dominicus, înseamnând „de-al Domnului” și fiind dat în mod tradițional unei persoane născute într-o zi de Duminică. A fost purtat de-a lungul secolelor de multe personalități religioase.
În Decembrie 2014, celebrul cuplu Alex Velea și Antonia și-au botezat Dominic, nou-născutul. (Akim e numele celuilalt băiețel al lor)
Derivate: Dominick, Domenico
Combinate: Aron-Dominic, David-Dominic, Jacob-Dominic, Mateo-Dominic, Emil-Dominic, Dominic-Aurelian, Robin-Dominic, Tianu-Dominic, Victor-Dominic
EDUARD (EDI)
Provine din britanicul Edward și semnifică „un protector înstărit”. Datează de pe vremea regilor și cavalerilor medievali. E răspândit în toată lumea, în special prin formele Eddy și Ed. Cu așa un nume, fiul va deveni cu siguranță un protector loial.
În Octombrie 2010, faimoasa Céline Dion și-a numit unul dintre gemeni Eddy, după Eddy Marnay, producătorul primelor ei cinci discuri .
Derivate: Eddy, Ed, Edi, Eduart, Duțu
Combinate: Eduard-Adrian, Eduard-Andrei, Edi-Nicholas, Eduard-Ioachim, Eduard-Radian
FRANCISCO (FRANCISC)
De origine spaniolă (din Franco) și latină (din Francis), semnificând „din Franța”, „francez”. În 2017, s-a situat pe poziția 259 în topul numelor de băieți și, în prezent, se află într-o descreștere constantă a popularității. Așadar, ar putea fi o alegere bună pentru cei ce caută un nume mai puțin obișnuit.
Lin-Manuel Miranda (compozitor, textier, dramaturg, actor, rapper, cântăreț și regizor american, cunoscut pentru crearea unor muzicale pe Broadway și pentru coloana sonoră a filmului Disney, Encanto, distins cu trei premii Tony, trei premii Grammy, două premii Laurence Olivier, două premii Primetime Emmy, un premiu Annie, un premiu MacArthur Fellowship, un Kennedy Center Honor și un premiu Pulitzer) și soția sa Vanessa Nadal și-au numit cel de-al doilea copil, Francisco.
Derivate: Francisc, Franco, Francesco
Combinate: Francisc-Eduard, Adam-Francisc, Levi-Francisc, Francisc-Bernard, Pepe-Francisc, Francisc-Florentin, Francisc-Noel, Francisc-Sebastian, Francisc-Tudor.
IANIS
Este un nume specific aromânilor, cu orgini grecești și ebraice, ce semnifică urarea „Domnul este milostiv!”, facută în mod tradițional la nașterea unui copil. În credința noastră creștină, copilul chiar este considerat un dar primit de la Dumnezeu.
Gică Hagi și soția sa Marilena și-au numit fiul Ianis, după spusele celebrului fotbalist, în semn de onoare și respect pentru bunicul patern, Iancu.
Derivate: Yannis, Ian
Combinate: Ianis-Noah, Ianis-Serafim, Ianis-Ieronim, Ianis-Abraham, Ianis-Iustinian, Ianis-Nikos
LEON (LEONARD)
De origine grecească, acest nume simbolizează, de la însemnele religioase și până la stema britanică, puterea, regalitatea, mândria. Leul este, de asemenea, un simbol astrologic pentru bebelușii născuți între 23 Iulie și 22 August. Indiferent de data la care vin pe lume, baieții ce poartă acest nume vor deveni lideri înnăscuți, curajoși, impunători.
Celebrul cuplu Brangelina (format din actorii Angelina Jolie și Brad Pitt) și-a numit unul dintre gemenii născuți în 2010, Leon Knox (surioara purtându-l pe minunatul Vivienne).
Derivate: Leo, Leonardo, Leonard, Nardi, Leon
Combinate: Albert-Leon, Leo-Antonio, Chris-Leon, David-Leonard, Leo-Dominic, Leonard-Edgar, Eduard-Leonard, Leo-Iulius, Florențiu-Leon, Grig-Leonard, Iosif-Leonard, Max-Leon, Leo-Oliver, Paul-Leonard, Zach-Leonard
LOUIS (LUIS)
Este o versiune franceză, rezonantă, nobilă, a numelui german, vechi, Ludwig, ce semnifică „un războinic faimos”. Are o conotație aparte datorită celor 19 regi ai Franței care l-au purtat. Un plus de popularitate vine și de la Prințul Louis de Cambridge, Louis Armstrong, Louis Vuitton, Louie Anderson. O alegere inspirată pentru un fiu ce va face posibilă transformarea pasiunii sale în faimă.
Pe 23 aprilie 2018, Kate Middleton și Prințul William l-au prezentat lumii pe cel de-al treilea copil al lor, Alteța Sa Regală Prințul Louis de Cambridge. Pronunția Lou-ee îl face mai puțin formal, prietenos, dragălaș, popular. Și celebra actriță Sandra Bullock și-a numit fiul Louis, acum în vârsta de 12 ani.
Derivate: Luis, Luz, Lewis
Combinate: Hari-Luis, Robin-Luis, Luis-Maximilian, Artur-Luis, Laur-Luis, Luis-Iulian, Luis-Sebastian
MATEO (MATEI)
Este forma spaniolă a lui Matei, un nume biblic, ebraic, ce semnifică „darul lui Dumnezeu”. De asemenea, e numele unuia dintre cei 12 apostoli din Noului Testament. Știți că fiul vă va fi perfect, așa că alegeți-i un nume care să-i întărească simbolistica de dar divin.
În prezent, Cristiano Ronaldo, în vârstă de 33 de ani, este un mândru tată de patru copii, doi fii și două fiice. Mateo este numit unul dintre gemenii născuți pe 8 Iunie 2017. Tot Mateo e unul dintre fiii lui Lionel Messi.
Derivate: Matheo, Matei, Mathy, Mate
Combinate: Sandrino-Matei, Emanuel-Matei, Matei-Georgian, Laur-Matei, Robert-Matei
MAURICE (MARIUS)
De origine latină, întâlnit de-a lungul secolelor de la sfinți celebri și până la soldați romani, derivat din Maurus, numele cu care erau definite triburile de berberi nomazi din Africa de Nord. Sunt cele ce au contribuit la cucerirea peninsulei iberice de către arabi (maurii, cu pielea de culoare închisă).
Maurice este numele unuia dintre copiii renumitului chef Jamie Oliver (autorul mai multor cărți de bucate, protagonistul unor emisiuni TV culinare, colaborator al Times Magazine, British GQ și Marie Claire).
Derivate: Mauro, Marius, Morris, Mauriciu
Combinate: Mark-Morris, Max-Maurice, Rami-Maurice, Arin-Morris, Gil-Maurice, Ed-Morris, Maurice-Augustus, Jean-Maurice, Iani-Maurice, Sami-Maurice
MAXIMILIAN (MAX)
Este de origine latină, semnificând „cel mai mare”. Fără îndoială, copilul va fi cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat vreodată, așa că are sens o alegere de nume definită la superlativ. Maximilian a fost popular în rândul monarhilor, în timpul secolelor XV și XVI. Se așteaptă ca purtătorii acestui nume rezonant să fie șarmanți, hotărâți, energici, voluntari. Viitori lideri și modele de viață.
Celebra Jennifer Lopez a ales Maximilian pentru băiețelul ei, iar diva pop Christina Aguilera a optat pentru minunatul diminutiv Max ca să-și numeasca fiul.
Derivate: Max, Maxim, Maximus, Massimo, Milan
Combinate: Adam-Maximilian, Adrian-Maximilian, Alexei-Maximilian, Damian-Maximilian, Ioan-Maximilian, Leo-Maximilian, Mihai-Maximilian, Zach-Maximilian
NICHOLAS
Provine de la grecescul Nike, numele Zeiței Victoriei. Are conotații festive și este cunoscut datorită Sfântului Nicolae care, la începutul lunii Decembrie, aduce daruri tuturor copiilor ascultători. Sf. Nicolae este patronul Greciei, Rusiei, copiilor, soților. Menționat în Biblie, purtat de un celebru țar, a ajuns în Top 10 nume de băieți, între 1993 – 2002.
Ion Tiriac Jr. (fiul celebrului om de afaceri și fost jucător profesionist de tenis) și soția sa, Ileana Lazariuc (actriță, cântăreață, fotomodel din R. Moldova), și-au botezat în 2008 mezinul, Nicholas Noel. Primul lor născut poartă prenumele Alexandru.
Derivate: Nick, Nicolae, Nicky, Nic, Nicolai, Nicu
Combinate: Adi-Nicolae, Nicholas-Augustus, Nicolae-Cristian, Noel-Nicholas, Nicky-Alexandru, Dan-Nicolae, Nae-Nicolae, Nic-Emilian, Petre-Nicolae, Horia-Nicolae, Ionuț-Nicolae, Radu-Nicolae, Patrick-Nicolae
CITEȘTE ȘI: 30 Cele mai frumoase nume de băieți
ROMEO
De origine italiană, înseamnând „pelerin la Roma” sau „roman”, numele e arhicunoscut din celebra operă scrisă de William Shakespeare. A cunoscut popularitatea începând cu mijlocul anilor ‘90, odată cu ecranizarea unei versiuni moderne a piesei „Romeo și Julieta”, cu Leonardo Di Caprio și Claire Danes în rolurile principale. Și astfel, un nume romantic, atemporal, a devenit favorit.
Victoria Beckham (fosta membră a trupei Spice Girls, femeie de afaceri, fashion-icon, faimoasă la nivel internațional) și David Beckham (fost jucător de fotbal la Real Madrid, model, inclus în Top 100 cele mai influente persoane din lume) l-au numit Romeo pe cel de-al de-al doilea lor fiu (n. 2001). Cuplul are patru copii, primul născut numindu-se și Joseph (Iosif în onomastica românească).
Derivate: Roman, Romi, Rami, Ramiro, Romulus
Combinate: Antonio-Romeo, David-Romeo, Edi-Romeo, Francisc-Romeo, Titus-Romeo, Milan-Romeo, Geo-Romeo, Romeo-Ivan, Alex-Romeo, Romeo-Cezar, Romeo-Iustinian, Roland-Romeo, Ari-Romeo, Romi-Mihai, Denis-Romeo, Marco-Romeo, Raul-Romeo, Romeo-Valentin, Mario-Romeo
SAMUEL (SAMI)
E un nume biblic, tradițional, de origine ebraică ce semnifică „Dumnezeu a auzit” ori „numele lui Dumnezeu”. Derivă din Shemu’el. Având o bogată încărcătură religioasă, este remarcabil pentru că a fost purtat de ultimul rege menționat în Biblia ebraică, cel ce a fost și profet, și preot, și judecător, și clarvăzător. Reprezintă o alegere clasică pentru părinții care doresc să-și crească copilul cu credință în Dumnezeu.
Celebrii Ben Affleck (actualul partener al lui J. Lo) și fosta sa soție, Jennifer Garner, și-au numit fiul Samuel.
Derivate: Samoil, Sami, Samy, Sam
Combinate: Sami-Damian, Sami-Emilian, Sami-Olivian
THIAGO (TIAGO)
De origine portugheză (provine din Santiago), cu radacini ebraice având semnificatia de „Dumnezeu a favorizat”, numele e într-o continuă creștere în funcție de variabila popularității globale. Simbolizează o personalitate puternică, dorința de a acționa, tenacitatea de a duce lucrul la bun sfârșit. Copilul cu acest nume va fi dinamic, puternic, generos și va crește sub semnul credinței.
Lionel Messi este foarte discret în ceea ce privește viața sa privata. Știm însă că, atunci când nu joacă pentru Naționala Argentinei ori pentru PSG, își petrece timpul cu familia lui, alcătuită din fiii Thiago, Matteo, Ciro și soția, Antonela Rocuzzo. Pe plaiurile noastre mioritice, Thiago e prenumele ales pentru băieții lor, de celebrii Adi Mutu (Briliantul sau cel mai bun marcator al Romaniei, alături de Gheorghe Hagi) și Dani Oțil (om de televiziune, co-prezentator al Matinalului de pe Antena 1, din 2008).
Derivate: Tiago, Iago, Santiago (precum fiul Evei Longoria), Santi
Combinate: Alan-Tiago, Tiago-Antonio, Tiago-Casius, Dante-Tiago, Tiago-Giovani, Gianni-Tiago, Tiago-Leonardo, Tiago-Marco, Tiago-Rafael, Tiago-Traian, Tiago-Zion
THOMAS (TOMA)
Clasic, sonor, atemporal, de origine aramaică, cu semnificația de „geamăn”, simbolizând „faimă” și „avere” (nenumărate celebrități îl poartă, ne referim aici și la cele cu diminutivul Tom – Tom Hanks, Tom Jones, Tom Cruise, Tom Holland, Tom Hardy). Numele a fost menționat în Biblie ca fiind al unuia dintre cei 12 apostoli ai lui Isus. Totodată, a aparținut președintelui american Jefferson, scriitorului Hardy și inventatorului Edison. Aceste câteva exemple sunt sufieciente pentru a-i insufla băiatului mândrie și bucurie. Bebelușului Toma îi este destinată popularitatea.
Horia Brenciu și soția sa, Alice Dumitrescu, au un fiu Toma, în vârsta de 8 ani, despre care Alice a declarat că este a patra minune din viața ei (îndrăgitul artist și om de televiziune este tată de patru, unicul băiat fiind mezinul familiei).
Derivate: Toma, Tom, Tommy, Tomas, Amos
Combinate: Toma-Alexandru, Toma-Ciprian, Toma-Dimitrie, Toma-Leon, Toma-Matei, Toma-Massimo, Tom-Nicholas, Theo-Toma, Toma-Vladimir, Toma-Zian
Citește pe larg și despre: Semnificație nume de sfinți pentru fete și băieți
TRAIAN
Nume de origine grecească, provenind din Traianus, cunoscut de la marele împărat Marcus Ulpius Traianus, cel care l-a învins pe Decebal și a transformat Dacia în provincie romană. Simbolizează un caracter puternic, războinic, de învingător. Unii specialiști susțin că Traian are la bază substantivul „troian”, ce înseamnă „un val de pământ ce forma o fortificație”.
Elena Băsescu (fiica cea mică a fostului președinte al României, Traian Băsescu, europarlamentar român între 2009 și 2014, fotomodel, economist) a ales numele Traian pentru fiul ei. Fetița ei poartă prenumele Sofia-Anais.
Combinate: Traian-Raul, Traian-Daniel, Traian-Arian, Traian-Sergian, Marcus-Traian, Traian-Terzian, Traian-Iancu, Traian-Valerian, Theodor-Traian, Traian-Ciprian, Sorin-Traian
CITEȘTE ȘI: Nume de rege și regină
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.