Felul in care ai perceput-o pe mama ta s-a schimbat an dupa an. Daca in mica copilarie mama ta era totul pentru tine, pe masura ce ai crescut mama a devenit sursa interdictiilor, confidenta sau inamicul numarul unu.
Emotiile tale fata de ea au fost cu siguranta intense dar abia acum, cand esti si tu mama si ai inceput sa traiesti si tu ceea ce ea a trait cu un sfert de veac inaintea ta, reusesti sa o intelegi mai bine.
„Meseria” de mama este oricum, numai nu usoara. E frumoasa, e plina de satisfactii, insa nici una dintre incercarile la care te-a supus viata nu se poate nici macar compara cu incercarile prin care treci cand esti mamica.
Mama ta ti-a ascuns multe, de-a lungul timpului. Chiar daca te-a crescut fara sa te minta, ti-a ascuns unele lucruri pe care abia acum le descoperi.
Ti-a ascuns de cate ori a plans din cauza ta. A plans cand s-a temut pentru viitorul tau la ea in burtica. A plans cand te-ai nascut, cand te-a tinut in brate prima oara. A plans de fericire sau a plans de teama, a plans pentru ca te iubeste atat de mult.
Nu ti-a spus niciodata cat de mult a durut. Cand o trageai de par, cand o muscai la san, cand ii aruncai cuvinte grele doar ca sa o provoci sau ca sa iti exprimi furia si dezamagirea.
Nu ti-a spus niciodata ca atunci cand esti mama, te temi intruna. Din clipa in care te-a conceput, mama nu traieste decat pentru a te proteja. Te temi cand altcineva vrea sa iti tina pentru o clipa in brate bebelusul. Te temi cand il lasi prima oara cu altcineva, cand se imbolnaveste, cand merge la gradinita, cand incepe scoala, cand se indragosteste prima oara. Te temi pentru fiecare cosmar, pentru fiecare plan nebunesc, pentru fiecare esec si reusita.
Nu ti-a spus niciodata ca stie ca nu a fost o mama perfecta. Nu te amagi, o mama este cel mai inversunat critic in ceea ce priveste propria persoana. Si isi face autocritica pentru greselile pe care stie ca le-a facut, caci ce si-a dorit cel mai mult in lume a fost sa fie mama perfecta. Ar da orice sa se poata intoarce in timp si sa isi repare greselile, asa ca fii la randul tau ingaduitoare cu ea.
Nu ti-a spus niciodata de cate ori ti-a vegheat somnul. In primele zile de viata, pentru ca nu isi putea desprinde privirea. In primele luni de viata pentru ca trebuia sa se asigure ca respiri. In primii ani de viata, cand iti veghea racelile. Se ruga, obosita, ca macar intr-o seara sa adormi mai devreme, si odata ce adormeai, se trezea contemplandu-ti perfectiunea.
Nu ti-a spus niciodata ca noua luni nu sunt numai noua luni. Odata ce te-a purtat in pantec, mama te va purta in inima o vesnicie. Te-a purtat in brate cand dormeai sau cand plangeai, cand lucra sau cand mergea undeva. Era singurul loc in care te linisteai si te simteai in siguranta, asa ca te-a purtat in brate atat cat ai vrut, oricat ai vrut.
Nu ti-a spus niciodata ca mereu ai fost pe primul loc. Nevoile tale au primat mereu. Si cand erai bebe mic si cand cu greu apuca sa faca un dus. Si cand ai crescut si e gata sa renunte la orice ca sa iti dea o mana de ajutor.
Ti-a ascuns faptul ca de cateva ori, si-ar fi dorit mult de tot sa manance ea ultima felie de tort. Ultima bucatica de placinta. Pipota din ciorba sau miezul harbuzului. Dar de cand a devenit mama, a stiut ca sufletul ei se bucura mai mult cand te vede pe tine plescaind limba de placere, decat cand mananca ea felurile preferate.
Si poate cel mai important lucru pe care nu ti l-a spus este ca ar face toate astea din nou, iar si iar, fara sa clipeasca. Pentru ca nimic altceva nu i-a adus atata bucurie si implinire.
Nu ti le-a spus niciodata, insa acum ii stii taina, pentru ca a venit randul tau sa nu ii spui niciodata lucrurile astea copilului tau. Acum, o poti privi complice, ii poti intelege sufletul, asa ca nu ezita sa o faci sa stie ca i-ai descoperit secretele.
