Te-ai gandit macar o data ca sotul tau este un norocos? Ca viata lui e atat de simpla in comparatie cu a ta? L-ai invidiat pentru programul sau zilnic? Ai vrea sa faceti schimb macar pentru cateva zile? Zicala „ai grija ce-ti doresti!” se aplica in multe situatii de viata, inclusiv atunci cand vine vorba despre responsabilitatile lui mami si ale lui tati!
In fiecare zi se intampla acelasi lucru. Cand suna alarma ceasului nostru desteptator, sotul meu o amana de 3 ori. Cu greu se trezeste si merge la baie. Face un dus lung care nu se mai termina, se barbiereste si se da cu aftershave, deodorant si parfum.
Se imbraca in hainele la 4 ace pe care i le-am pregatit de seara, se incalta, isi pregateste cana de cafea pe care sa o bea in masina in drum spre serviciu, in timp ce asculta la radio stirile sau muzica preferata, isi saruta copiii pe frunte si pleaca.
Petrece intreaga zi in compania altor adulti, cu care poarta conversatii interesante, are o cariera de care este mandru si care il face sa simta ca este important. In pauza de masa mananca la cantina, de unde isi poate alege exact ceea ce are chef sa manance, si petrece o jumatate de ora linistita.
Dupa-amiaza pe la 5, dupa inca o cafea, inchide calculatorul, se urca in masina si vine spre casa. Acasa este asteptat cu nerabdare de catre copii, care nu mai stiu cum sa ii arate cat de mult il iubesc, mancarea de seara este pregatita, copiii sunt bucurosi sa il vada. Se joaca cu ei o jumatate de ora dupa masa, dupa care se bucura de o seara linistita, caci cei mici merg la culcare.
Citește și despre: Ce să NU îi spui unei mame care stă acasă cu copilul!
In tot timpul asta, eu gatesc, spal si calc, fac ordine prin casa si ma simt absolut inutila pentru ca oricum eu strang un lucru iar copiii imprastie trei, rezolv conflictele dintre copii, ma asigur ca si-au rezolvat temele, am grija sa fie in siguranta, fac aprovizionarea, platesc facturile, mai fac ceva de mancare si duc munca de lamurire sa le explic de ce e important sa se spele pe dinti sau pe maini. De multe ori nu mai am putere nici macar sa fac dusul de seara, reusesc sa ma machiez o data la trei zile, ajung la coafor doar daca trebuie sa mergem la vreo nunta si umblu in blugi saptamani la rand. Petrec timp in compania unor adulti o data pe luna sau mai rar, simt ca am si uitat sa vorbesc despre altceva decat despre copii, nu am o cariera si ma simt absolut inutila. Ce n-as da sa facem schimb!
…si iata ca dorinta i s-a implinit si pentru o saptamana, Mami si Tati au facut schimb de roluri.
Asa ca Mami s-a trezit bucuroasa intr-o dimineata, a facut un dus lung, s-a machiat si si-a aranjat parul. A deschis usa de la sifonier si a petrecut cel mai placut sfert de ora din ultima saptamana, gandindu-se cu care dintre rochiile uitate de atata timp sa se imbrace.
A ales si perechea de pantofi asortata, si-a aranjat poseta si a pornit spre serviciu. A luat o cafea delicioasa de la magazinul din colt, si-a pornit CD-ul cu muzica preferata si a cantat tot drumul, bucurandu-se de soarele diminetii.
Ajunsa la serviciu, si-a salutat cu drag colegii si s-a apucat de treaba. Cand s-a uitat la ceas era deja 12 si si-a dat seama ca nu stie cum se descurca sotul ei cu cei mici. Insa a trebuit sa isi ajute un coleg. Apoi a fost chemata sa ii explice sefului ultimele termene de lucru, asa ca abia la ora doua a avut o clipa de ragaz in care sa sune acasa, dar era ora de somn a copiilor, asa ca a trimis un mesaj pe care stia ca Tati il va vedea probabil peste macar inca o ora. Isi planuise sa manance la cantina o salata delicioasa cu piept de pui, dar a optat pentru un sandvis pe care i l-a adus o colega draguta, pentru ca altfel nu ar fi avut nici o sansa sa termine treaba pana la sfarsitul programului, si incepuse deja sa ii fie dor de copii.
Chiar si asa, o sedinta care s-a prelungit a facut-o sa intarzie jumatate de ora. Traficul spe casa era destul de aglomerat, asa ca a reusit sa ajunga acasa la 7, tocmai la ora la care Tati ii aseza pe copii la masa. Au mancat impreuna, dupa care a urmat ritualul de seara, copiii si-au vazut episodul de desene preferate, s-au spalat pe dinti, au pregatit pijamalele si s-au bagat in pat.
A doua zi, scenariul s-a repetat. Doar ca a fost coada la cafeaua de dimineata, a trebuit sa refaca treaba unui coleg de care seful nu era multumit, a ratat din nou pranzul. Dar a apucat sa dea un telefon acasa cat sa afle ca celui mic ii curge nasul si a inceput sa tuseasca si a reusit sa plece exact la sfarsitul programului.
Miercuri a fost o zi oribila. Unul dintre copii a facut febra mare peste noapte, asa ca se simtea teribil de ingrijorata in legatura cu cum se va descurca Tati cu el, daca va reusi sa il convinga sa ia siropelul impotriva febrei, daca se va pricepe sa ii faca impachetari daca e necesar, daca e pregatit sa intervina in caz ca se intampla ceva neprevazut. Culmea, exact in ziua respectiva a primit o informare despre un deadline din cursul saptamanii, asa ca motivele de ingrijorare s-au inmultit.
Din fericire, febra celui mic a fost doar o viroza simpla, astfel ca joi Mami a plecat ceva mai linistita la serviciu, avand in vedere ca se terminase cu episoadele de febra. A ramas insa la lucru pana cu o ora si jumatate dupa sfarsitul programului, pentru a putea respecta deadline-ul fixat.
Ajunsa acasa, a gasit un Tati nitel nemultumimt pentru ca Mami intarziase, si care nu i-a dat prea multa atentie atunci cand i-a explicat ca nu a avut de ales, ci i-a explicat cat de greu i-a fost singur cu copiii si cat de mult a avut de umblat cu ei ca sa rezolve niste probleme pentru casa.
Vineri seara, epuizata, Mami a constatat ca habar nu are cum s-au distrat copiii ei o saptamana intreaga, ca in seara aceasta cei mici erau sa se duca la culcare fara sa o sarute de noapte buna, ca nu stie daca au ajuns la activitatile pe care le practica fiecare dintre ei si ca habar nu are daca fiul cel mare s-a impacat pana la urma cu prietenul lui cel mai bun.
Seara, inainte de culcare, Tati i-a povestit ca celui mic ii este, mai nou, teama de monstrul din dulap, iar Mami nu stia de unde putuse el sa auda despre asta. Se simtea epuizata, insingurata si teribil de trista pentru ca ratase o saptamana din viata copiilor ei…si pentru ce? Asa ca era nerabdatoare sa revina la programul ei normal de mamica full time, incepand chiar de maine!
CITEȘTE ȘI: Pericolul ținutului „prea mult” în brațe, NU există!
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.