Nu exista ceva mai important in viata asta decat creatia umana, prin care noi femeile suntem inzestrate cu o putere magica de a da suflare mai departe. De a continua viata pe acest pamant.
Cat de diferinta poate fi realitatea fata de asteptari.
Si cat de diferite sunt realitatile fiecarei viitoare mame in momentul nasterii.
Spre exemplu, cine si-ar putea imaginea ca apa ti se poate rupe la restaurant in fata publicului intreg?
Pe scurt, cand am le-am cerut nota, le-am lasat un bacsis foarte mare: 2 l de lichid amniotic! Eu ma uitam la chelneri, ei la mine, si stiu ca razand, le-am zis ceva de genul: ”am crezut ca scene din astea se intampla doar in filme, dar se pare ca nu”.
Pe Yana, mi-am dorit foarte mult sa o nasc natural, ca o eroina primitiva, cu urlete si gemete grotesti, dar nu a fost sa fie.
Degeaba isi doreste mintea si inima daca corpul nu poate. Un cumul de situatii (col inchis, dilatatie 0, posibil streptococ, bebe prea mare/bazin android, puls scazut bebe) m-au adus pe masa de operatie la cateva ore de la ruperea membranelor.
In „filmul” meu, lucrurile trebuiau sa se intample intr-un anumit fel, dar la spital, socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ.
Eram pregatita cu anumite pozitii pentru travaliu, luasem muzica si boxe pentru atmosfera, uleiuri aromate….Ce mai, un adevarat ritual imi imaginam ca va urma…. dar in final am ales sa-mi ascult corpul si sa o aduc pe lume in conditii de maxima siguranta.
Operatia nu a fost usoara, iar recuperarea din urmatoarele 3 zile destul de grea, insa acum o tin la san, ma uit in ochii ei si ea in ai mei, si asta e tot ce conteaza acum. In inima mea, in casa noastra, este acum mai multa lumina.
Este perfecta. Este impacata. Este cea mai buna parte din mine, mai blanda, mai puternica, mai inteleapta, mai armonioasa.
Este un bulgare de fericire divina care ma face sa cred ca totul merita. Nu exista ceva mai important in viata asta decat creatia umana, prin care noi femeile suntem inzestrate cu o putere magica de a da suflare mai departe. De a continua viata pe acest pamant.
Stiu ca e ciudat, dar am stiut si simtit ziua in care aveam sa-i dau nastere. Inima si corpul meu a chemat-o atunci.
In ziua in care Yana a venit pe lume, m-am simtit foarte puternica, protejata, binecuvantata. Atata putere am avut in mine incat am putut sa vizualizez toata operatia ca pe un film, proiectata in oglinzile din tavan.
In momentul in care am vazut-o ca iese din mine (chiar daca nu prin iesirea imaginata initial) am simtit ca am indeplinit misiunea sacra de a da viata si ca tot ce mi-am dorit toata viata a fost sa o tin cat mai repede in brate.
Cand mi-au dat-o sa o sarut am simtit ca ma imprastii in praf de stele, ca plutesc pe nori, ca ascult coruri de copii care canta. Am simtit ca sunt binecuvantata si ca ea a primit binecuvantarea mea.
Nu putem intelege ce am primit din pantecele in care am crescut, pana cand nu ne vine randul si noua sa dam mai departe suflare unei noi vieti.
Si cum ziceam…. poate fizic cordonul ombilical ni l-au taiat la nastere, dar cel spiritual intre noi doua va ramane pentru totdeauna.
Este magic. Este divin. Este un nou inceput. Al meu si al copacelului meu.
Sunt fericita sa o veghez toata viata. Si multe vieti dupa.
Sunt fericita ca m-a ales pe mine.
Acum stiu ca sunt speciala.
