Nicio mama nu regreta la batranete ca a petrecut prea mult timp cu copilul ei in primii ani, insa multora le pare rau ca au petrecut prea putin timp impreuna…
Inca de cand decizi sa iti anunti sarcina este posibil sa constati ca devii bombardata de “previziuni” nu tocmai placute: ca vei vedea tu cat de rau e sa ai greturi matinale, ca apoi urmeaza oboseala excesiva, disconfort, deformare si multe alte “minunatii”.
Parca nici nu-ti mai vine sa traiesti clipa cu relaxare gandindu-te la “ce urmeaza”.
Exista o categorie de oameni care vad numai aspectele neplacute, sunt pesimisti, carcotasi sau intr-adevar au avut experiente neplacute dar asta nu inseamna ca toate neplacerile se vor intampla si tie.
Acesti oameni nu pot accepta ca exista un “prezent continuu fericit”!
Daca le spui ca sarcina decurge foarte bine si te simti minunat, vor spune:”da, dar sa vezi nasterea ce groaznica e, nu stiu cum iti vei reveni!”.
Daca le spui ulterior ca nasterea nu a fost traumatizanta, vor spune:”dar sa vezi cand vor incepe colicile, ce nopti cu urlete interminabile vei avea!”.
Daca te intalnesti cu ei ulterior si le spui ca nu a avut bebelusul colici, vor spune:”daaa, dar sa vezi cand ii vor iesi dintii ce chin!” si tot asa.
Ei incearca sa-ti transmita mereu ideea ca degeaba e bine ACUM, caci IN VIITOR va fi rau:
- cand ii vor iesi dinti va plange la nesfarsit,
- cand va invata sa umble va cadea si se va lovi mereu,
- cand va avea 2 ani va veni o cumplita criza de personalitate,
- la gradinita nu se va adapta,
- la scoala nu va invata nimic,
- la liceu va intra in anturaje rele,
- dupa facutate nu isi va gasi serviciu
- si cand vei imbatrani nu te va mai cauta deloc!
Trebuie sa fie groaznic sa traiesti cu asemenea temeri mereu si sa nu te poti bucura de clipa prezenta si din nefericire asemenea gandire panicarda poate fi molipsitoare.
Este pacat ca exista o asemenea categorie de mame, care traiesc doar cu spaima si convingerea ca “vor veni zile grele” in loc sa se bucure de prezent.
Ar fi bine sa nu te lasi influentata si sa eviti pe cat poti, ca proaspata mamica, genul acesta de-a dreptul toxic de oameni. Uneori insa avem asemenea persoane in familia apropiata deci cu atat mai puternice trebuie sa fim pentru a nu ne lasa influentate de pesimismul lor.
Invata sa traiesti clipa aceasta unica care nu se mai intoarce niciodata!
Nu trebuie sa te cenzurezi sa faci ceva ce simti ca trebuie facut si care l-ar alina/bucura/linisti pe copil doar la gandul ca poate “va avea consecinte neplacute in viitor”. Sa vedem care sunt acele lucruri pe care ar fi normal sa le facem dar le sacrificam de teama unor repercusiuni:
Luatul in brate al bebelusului!
Din nefericire inca mai circula sfatul odios:”nu-l lua in brate, ca se invata asa!”. In primul rand locul bebelusului este in brate, nu este nici rasfat, nici manipulare dorinta lui de a fi cat mai aproape de mama, este o nevoie fireasca.
Bebelusul nu “se invata in brate” ci asa este setat de la natura, noi putem eventual sa il invatam fara brate, fapt care este total in detrimentul sau. Implinindu-i copilului prompt nevoile facem primul pas spre autonomia sa: el se va desprinde atunci cand este pregatit, nu cand il fortam noi in numele unui “bine superior”.
Alaptarea copilului dupa varsta de doi ani
In problema alaptatului dupa varsta de 2 ani vei intalni numerosi “experti”, in general mame care nu au alaptat deloc sau doar cateva luni dar care “stiu sigur” ca un copil alaptat mai mult de 1-2 ani va avea “probleme emotionale”, va fi “neajutorat, dependent de mama”, va fi “inadaptabil” sau cine stie cum.
Acesta este doar folclor fara nicio baza, atat practica, experienta altor mame cat si teoria stiintifica, medicala, certificand ca nu exista inconveniente ale alaptarii prelungite ci doar beneficii.
Dormitul impreuna cu bebelusul, daca acest lucru este mai comod si pentru mama si pentru copil.
Aici apare din nou gura lumii cu “se invata asa” dar cata vreme este optiunea familiei nu trebuie sa va lasati influentati de asemenea scenarii apocaliptice, cu copilul care va dormi intre parinti si cand va fi la liceu. Sa fim seriosi, de la un moment dat orice copil va fi pregatit sa se desprinda de parinti si sa se bucure de privilegiul de a avea propria sa camera la dispozitie.
Lasatul copilului de 1-3 ani sa interactioneze liber cu cei de varsta sa.
Multi parinti se tem sa lase copilul sa interactioneze cu altii fara sa intervina mereu, solutionand conflicte banale cum ar fi ciondaneala pe o jucarie, fara sa dea indicatii copilului sau chiar sa-l oblige “sa imparta, sa fie generos”.
Exista credinta ca aceste lucruri trebuie sa fie insusite din frageda pruncie, altfel existand riscul de a creste un copil egoist. Insa generozitatea se invata pe parcurs, exista diverse etape firesti, pornind de la cea in care copilul este dezinteresat de obiecte, apoi posesiv cu ele, apoi va invata singur ca e mai bine sa imparta, fara a fi presat, obligat, trebuie sa avem doar rabdare si intelegere.
Oricum sunt multe lucruri la care daca ne gandim ca sunt firesti si trecatoare nu le vom mai percepe ca pe niste sacrificii: da, un an sau doi trebuie sa ne dedicam aproape total copilului, caci noi suntem punctul lor de sprijin. Dar ce sunt 2 ani in comparatie cu o viata intreaga?
Nicio mama nu regreta la batranete ca a petrecut prea mult timp cu copilul ei in primii ani, insa multora le pare rau ca au petrecut prea putin timp impreuna…
Cand ne simtim coplesite sa ne gandim cat de importanti sunt acesti primi ani in dezvoltarea copilului si sa incercam sa traim prezentul cat mai armonios.
Somnul copilului este iar o problema pentru multe mame, dar daca incercam sa intelegem cat de diferit dorm copiii fata de adulti si cat de normal si chiar benefic este pentru ei sa doarma fragmentat poate vom resimti mai putin oboseala.
In concluzie sa nu sacrificam prezentul de frica unui viitor incert care este sub forma “drobului de sare” ci sa fim convinse ca traind clipa in mod relaxat si armonios cream toate premisele unui viitor pe masura.
