Nașterea este unul dintre cele mai emoționante momente din viața unei mămici. Este extrem de important ca totul să decurgă ca la carte, atât pentru mami, cât și pentru bebe. În aceste condiții, unde alegi să naști, la stat sau la privat? Iată ce au răspuns mămicile pe care le-am întrebat. Principalele motive pentru care mamele aleg nașterea la stat sau la privat – Mărturiile mamelor
Ne dorim ca viața să ne fie presărată cu emoții frumoase, iar când vine vorba despre naștere, aducerea pe lume a unui copil ar trebui să fie una dintre cele mai frumoase amintiri! Evident, ne dorim ce e mai bine pentru copiii noștri, astfel că punem în balanță o mulțime de argumente atunci când vorbim despre naștere: la stat, sau la privat? Dacă și tu te confrunți cu această dilemă, cu siguranță îți va fi de ajutor să afli care e părerea altor mămici, ce anume a primat în alegerea lor și cum au decurs lucrurile.
Motivele mamelor care au născut la spital/maternitate de stat
💬Jojo: La STAT, din start, fără nicio ezitare, dacă e să întâmpini probleme, indiferent unde ești ți se vor întâmpla, în schimb știu că la STAT există” armata” de doctori și asistente bine pregătite care te pot salva și aici direct implicați sunt cei din ATI, care la privat lipsesc in mare parte.
💬Cristina: Am fost lunar sau la 3 săptămâni la control până la 35 de săptămâni, după aceea am fost săptămânal… și am ales statul pentru că am ce face cu banii pe care îi dau la privat Am născut la spitalul Arad, a fost foarte ok experiența, am avut un doctor bun care m-a ajutat foarte mult, asistentele s-au comportat exemplar, am avut rezervă cu 50 lei pe noapte unde s-a făcut curat zilnic și am stat singură. Am fost internată la ambele sarcini cu o săptămână înainte și nu am plătit nimic, dar am stat 2-3 în salon, iar după ce am născut am avut rezervă în care am stat singură și baie proprie, tv, frigider, care se plătește 50 /noapte.
💬Oana: Lunar am fost la controale și spre final am fost săptămânal. Am fost și la stat doar de 2 ori… La noi se practică de către medici CHEMATUL LA PRIVAT, deși medicii practică și la stat. De născut am născut la stat… doar că la controale te cheamă la privat sau la cabinete din clinicile partenere.
💬Irina Maria: I-am născut pe toți 3 la stat. Am întâlnit oameni profesioniști, empatici. Pentru noi a fost cea mai buna decizie.
💬Simona: La stat. S-au purtat foarte frumos cu mine chiar și în travaliu, nu mai zic vizite destul de des și la mine și la copil, mi-au spus ce am de făcut etc. Oricând aș opta tot pentru naștere la stat.
💬Ioana: La stat, totul gratis, iar personalul și condițiile nici nu mi le-aș fi putut imagina!
💬Deea: La stat !!! Medicul meu profesează atât la stat, cât și la privat. Dânsul mi-a recomandat să nasc la stat, mi-a zis că el la fel își face datoria, tot el este și la stat cât și la privat!!! Așa a și fost De când m-am internat, până ne-a externat, tot personalul împreună cu medicul meu au fost foarte atenți și prezenți la nevoile noastre!!! Cel mai bun medic!
💬Minodora: Stat, dar nu aș mai alege niciodată!
💬Anca: Eu am ales după doctor, nu după spital prin urmare am născut la stat ambii copii. Având încredere în medicul meu de peste 10 ani, am făcut cea mai bună alegere.
💬Roxana: La stat, dar acum nu aș mai avea curajul acesta…
💬Cătălina: Sarcina a fost urmărită la privat, morfologiile la stat și nașterea tot la maternitate de stat!!
💬Anca: Stat, importantă este echipa medicala, nu doar maternitatea.
💬Lea: La privat lună de lună și după 35 săptămâni săptămânal… toate analizele făcute când trebuiau… Am născut apoi la stat, cu același medic …
💬Iulia: Am fost de foarte multe ori, din 7 zile, 5 eram la spital clar, am avut o sarcină dificilă, mergeam și la doctor o dată la 3 săptămâni, plus multe alte investigații, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns cu sarcina la 37 de săptămâni, m-au indus și am născut un bebe perfect sănătos . Eu locuiesc în UK.
Motivele mamelor care au născut la privat
💬Yvette: Am trecut prin ambele. Prima dată la privat, a doua (acum 3 săptămâni), la stat. Diferențele sunt semnificative și în ciuda faptului că mulți spun că nu merită la privat, oh, ba da! Mai ales pentru cine e la primul copil! La stat, deranjezi cu orice întrebare, nu ți se spune NIMIC. Nici despre nașterea ta, nici despre îngrijirea copilului… De alăptat să nu mai spun…
Am ales a doua oară la stat pentru că știam că voi naște cu cezariană programată, deci știam cu ce medic voi naște. La privat, în general, semnezi un contract înainte și vine medicul tău de acasă.
Asistentele de la stat nu sunt atente când iau sânge/fac injecții, astfel că după 4 zile am avut vânătăi de la fiecare înțepătură (mai puțin de la cele făcute de doamnele de la ATI…). Așa că, dragi viitoare mămici care planificați un copil, interesați-vă de asigurările private și dacă aveți în oraș un spital privat, vedeți ce oferă…
💬Irina: De fiecare dată când trebuia să fac analize, le făceam la privat, având abonament majoritatea analizelor intrau pe abonament. Am născut la privat, dar dacă aș avea de ales, aș alege statul pentru naștere.
💬Margareta: Privat, și am fost tratată regește. Am vrut cele mai bune condiții pentru mine și bebe și am făcut cea mai bună alegere.
💬Loredana: Privat pentru ambele nașteri și a fost cea mai bună alegere. Am avut prima sarcină obținută prin FIV, plus trombofilie cu factor XIII și alte probleme de sănătate care nu mi-au permis nașterea naturală.
💬Mihaela: Privat! Cea mai bună alegere pentru copiii mei . Înainte de a-mi naște primul copil am avut o experienta urâtă/ negativă la spitale de stat și de atunci mi-am zis ca eu pentru toți banii din lume nu nasc în acel spital!
💬Elena: Privat. Și dacă ar mai fi, cu siguranță tot privat ar fi.
💬Andra: La privat, fiindcă am dorit să fie soțul cu mine în travaliu și la naștere, să avem ora magică cu bebe, să nasc în apă.
💬Ligia: Privat și nu regret o secundă. Se poate întâmpla o singură dată în viață și am vrut să fie cel mai bine pentru mine și copil.
💬Irina: Am ales să nasc la privat, dar acum regret acest pas. Am luat o bacterie și am tras de pe urma ei 2 luni. Am născut prin cezariană. Când chemam asistentele, veneau și opreau soneria și îmi ziceau că trimit pe altcineva și nu mai venea nimeni.
💬Oana: Am născut la privat și nu regret nici o clipă… Ești tratat ca om, mâncarea nu e de spital, ci de hotel, totul la superlativ!
💬Elena Roxana: Privat! Am vrut doctori buni, dar și igienă maximă! 10 nașteri dacă aș mai avea, tot la privat aș naște.
💬Daria: Aș naște de 1000 de ori la privat. Nimic nu se compară, oricât de bun ar fi medicul. Nu medicul face totul, ci mediul. De la a avea o sală de naștere doar pentru tine, o cameră doar pentru tine și bebe, o naștere confortabilă în care ești băgată în seamă non stop, nu stai să țipi după asistentă sau moașă, ora magică, bebe cu tine non stop, îngrijirea post naștere, mâncarea, totul… Singurul inconvenient este prețul, dar se pot face rate.
💬Alexandra: Privat… Este extrem de scump… dar sănătatea fizica și mentală mi s-au părut mai importante… greu cu partea financiara, dar incomparabil… nu înțeleg de ce comportamentul majorității angajaților de la stat este atât de rece… sunt și oameni ok… doar să ai norocul să îi nimerești.
💬Alina: 2 nașteri la privat și una la stat… Nu aș mai naște la stat pentru nimic in lume… Legat de medicul cu care am născut la stat, un doctor de milioane. Aș mai naște de 100 de ori cu el. Dar condițiile de la stat (din județul meu) nu au fost favorabile pentru mine…
Alegerea spitalului pentru naștere este un subiect care ține de priorități și posibilități financiare. În final, contează mai mult echipa medicală decât spitalul în care lucrează – prin urmare, interesează-te și în legătură cu aceste aspecte!
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre:
NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Citește și: Iată-mă acasă, cu nou-născutul în brațe 💕 15 lucruri care m-au luat prin surprindere în primele săptămâni de viață ale bebelușului