Atunci când devenim mame suntem copleşite de o mare de sentimente: emoţie, bucurie, exaltare, nerăbdare, însă cel mai presus de acestea: dragostea faţă de puiul de om pe care în sfârşit îl ţinem în braţe după nouă luni de sarcină.
Noi responsabilităţi şi provocări apar de pe acum în viaţa noastră de familie, în care sfaturile şi informaţiile legate de creşterea celui mic vor fi oferite din plin de mamă, de soacră, de colega de la birou sau de prietenele din parc.
Şi parcă tot nu eşti pe deplin pregătită atunci când micuţul sau micuţa ta face febră pentru prima dată, mai ales că, de cele mai multe ori, puseul de temperatură ridicată apare la ceas de noapte ceea ce adânceşte şi mai tare senzaţia de panică.
Trebuie să ştii, însă, că febra nu este o afecţiune în sine ci este un semnal al organismului care îţi atrage atenţia că bebeluşul tău nu se simte bine. În oricare dintre situaţii, primul pas este să îi măsori temperatura care îţi poate indica o stare febrilă medie dacă este peste 38 de grade măsurată axilar sau peste 38,5 grade măsurată rectal.
Printre medicamentele care ar putea ajuta se pot număra și antitermicele. Măsoară-i apoi temperatura periodic, la fiecare treizeci de minute pentru a vedea dacă starea lui se îmbunătăţeşte. În orice caz, este recomandat să îţi informezi medicul de familie sau pediatrul despre starea celui mic şi chiar să mergi cu el la un consult pentru a te asigura că este totul în ordine.
Febra poate fi o reacţie a organismului post-vaccinare sau poate fi un simptom al răcelii.
De asemenea, în unele cazuri, erupţia dentară, în unele cazuri, poate fi însoţită de stare febrilă, salivaţie abundentă şi durere. Pentru a ameliora aceste simptome îi poţi masa uşor gingia inflamată cu un gel special şi îi poţi da un medicament cu efect analgezic sau antiinflamator. Disconfortul resimţit poate fi redus şi cu ajutorul unui inel din silicon, pe care îl poţi pune câteva minute la rece şi pe care bebe îl va ronţăi cu plăcere pentru calmarea gingiilor.
Atunci când are febră şi chiar şi după ce aceasta se ameliorează, este posibil să apară anumite schimbări în comportamentul celui mic, ca de exemplu o poftă de mâncare mai redusă. Acest lucru este de înţeles şi este normal, ni se întâmplă chiar şi nouă, adulţilor, şi lucrurile vor reveni la normal în scurt timp.
În această perioadă asigură-te că încăperea în care stă cel mic este aerisită periodic şi nu îl expune la aerul rece care poate veni de afară sau de la instalaţia de climatizare.
Deşi tendinţa majorităţii părinţilor este aceea de a-l îmbrăca pe micuţ cu cât mai multe haine, de a-i pune chiar două căciuliţe, nu una singură, recomandarea medicilor este pentru o vestimentaţie lejeră atunci când are febră.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.