Atunci când vine vorba despre antrenamentul al oliță și dezvățarea de scutece, ștersul la fund rămâne ultima mare provocare pentru părinți. Cu ajutorul acestui truc, lucrurile vor deveni mult mai simple pentru toată lumea.
Să îl învăț pe Alex să ceară olița și să nu mai facă în scutec nu a fost foarte complicat, mai greu a fost să am mereu o oliță sau o toaletă la îndemână, căci nu rezista prea mult. În schimb, să îl învăț să se șteargă singur a fost o mare provocare și am avut o sumedenie de accidente.
Înainte de orice lecții despre igiena după folosirea toaletei, trebuie să te asiguri de faptul că juniorul știe să facă mișcarea simplă de pivotare care îi permite să se șteargă în zona intima (anusului), din față către în spate, astfel încât uretra să nu intre în contact cu scaunul și cu bacteriile din acesta. Nu e un subiect de discuție prea plăcut, dar este un obicei care se învață în copilărie și de care depinde sănătatea aparatului urinar, pe termen lung.
Am avut surpriza să descopăr că Anisia, deși destul de sensibilă la subiecte de genul acesta, a învățat repede cum să procedeze corect cu ștersul. Și chiar dacă au mai fost și accidente, lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ după ce am aplicat această metodă, atât de practică.
CITEȘTE ȘI: Renunțarea la scutec – Cum alegem olița perfectă
O educatoare a avut o idee inspirată pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă cum trebuie să procedeze pentru a se șterge corect la funduleț. În spatele fiecărui scăunel de grădiniță a legat câte două baloane prinse unul de celălat, după care le-a exemplificat copiilor cum trebuie să procedeze, fiecare dintre ei folosind câte un șervețel curat. Mai multe detalii aici sau vizionează filmulețul de mai jos postat de o mămică pe blogul ei.
Este o idee bună ca, împreună cu acest exercițiu, să îl înveți pe copil și cum să țină corect hârtia igienică, astfel încât să nu se murdărească pe mâini. Dincolo de aceste două lecții, rămâne doar nevoia de a exersa cât mai mult, pâna ce va ajunge să stăpânească bine tehnica.
CÂND e bebe pregătit să renunțe la scutece?
Emoțional, copilașul trebuie să fie pregătit de această schimbare, să fie capabil să înțeleagă ce i se spune și să coopereze. Vârsta la care majoritatea copiilor pot să facă acest lucru este undeva între 1,5 și 3 ani. Unii copii sunt capabili pe la 1,5 ani, alții pe la 2,5 ani.
Citește pe larg despre: Metode pentru învățarea la oliță a copilului – E pregătit să renunțe la scutece?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.