Informarea este esentiala pentru un nou parinte, de aceea am decis sa iti punem la dispozitie cele mai recente informatii legate de modul de acordare a indemnizatiei de crestere a copilului si despre cum poti beneficia de stimulentul de insertie.
Cine beneficiaza de concediul pentru cresterea copilului?
Conform legii, conditia pe care trebuie sa o indeplineasca parintele pentru a beneficia de concediul de crestere a copilului in varsta de pana la 2 ani (3 ani in cazul copilului cu handicap) este sa fi realizat cel putin 12 luni venituri impozabile, in cele 24 de luni (2 ani) inainte de nasterea copilului. Persoanele care au dreptul la concediu de ingrijire a copilului beneficiaza, de asemenea, de o indemnizatie lunara.
Informatii complete despre acestea sunt publicate in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 111/2010.
Mai trebuie sa mentionam ca, conform legii, veniturile pot fi reprezentate de bani din salarii, activitati independente, activitati agricole, silvicultura, piscicultura, somaj, concediu medical, pensie de invaliditate, concediu fara plata pentru cresterea copilului.
Care este valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului?
Conform legii, cuantumul indemnizatiei este de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nasterii copilului.
In acelasi timp, se specifica faptul ca valoarea minima a indemnizatiei trebuie sa fie egala cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata. La ora actuala, acest salariu minim garantat este de 1450 lei, de unde rezulta ca valoarea minima a indemnizatiei este de 1233 lei.
Incepand de la data de 1 septembrie 2017, valoarea indemnizatiei nu poate sa depaseasca 8500 lei.
Cum se calculeaza indemnizatia in cazul sarcinilor multiple?
Pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau de multipleti, cuantumul indemnizatiei creste cu 85% din cuantumul salariului minim incepand cu al doilea copil.
Concediu pentru oricare dintre parinti
Conform normativelor legale in vigoare, oricare dintre parinti poate alege sa stea in concediul de ingrijire a copilului. Acesta se acorda pentru fiecare dintre nasteri, in cazul parintilor cu mai mult de un copil.
Legea spune insa ca macar o luna din durata totala a concediului trebuie alocata persoanei care nu a cerut acest drept. Cum in majoritatea cazurilor, mama este cea care intra in CCC, cel putin o luna din durata acestuia trebuie preluata de catre tata.
Ce demersuri legale se fac ca sa beneficiezi de concediul de crestere a copilului?
Parintele care urmeaza sa stea in concediu este obligat sa depuna la primaria localitatii in care isi are resedinta:
- o cerere insotita de copia actului de identitate,
- certificatul de nastere al copilului,
- acte doveditoare privind calitatea solicitantului si relatia cu copilul,
- actele doveditoare care atesta veniturile obtinute in cele 12 luni din ultimele 24 de luni anterioare nasterii,
- dovada eliberata de angajator privind aceste venituri,
- dovada suspendarii activitatii pe perioada pentru care se solicita concediul.
Alte venituri obtinute in perioada concediului
Conform legii, beneficiarul indemnizatiei nu poate realiza alte venituri pe perioada concediului pentru cresterea copilului. Exceptie de la aceasta regula fac cateva cazuri, de exemplu acela in care parintele primeste diverse sume in baza contractului colectiv / individual de munca, dar care nu sunt generate de efectuarea unei activitati in perioada de concediu, in care parintele primeste indemnizatii in calitate de consilier local sau judetean, sau daca suma totala realizata in decursul unui an calendaristic nu depaseste de trei ori cuantumul indemnizatiei minime (3697.5 lei, mai exact).
Stimulentul de insertie
Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr 111 / 2010, stimulentul de insertie se acorda persoanelor care aleg sa revina la serviciu mai devreme decat data la care sunt obligate sa o faca. Concret, persoanele aflate in CCC, care obtin venituri cu minim 60 de zile inainte de implinirea varstei de 2 ani de catre copil (3 ani in cazul copilulu cu handicap), au dreptul sa beneficieze de stimulentul de insertie pana cand copilul implineste 3 ani (respectiv 4, in cazul copilulu cu handicap).
Cuantumul stimulentului este de 50% din cuantumul minim al indemnizatiei aferente concediului pentru cresterea copilului, ceea ce se traduce, in prezent, la o suma de 650 lei.
Documente necesare pentru solicitarea stimulentului de insertie
La primaria localitatii in care isi are resedinta solicitantul se va depune;
- o cerere insotita de actul de identitate si certificatul de nastere al copilului, original si copie,
- acte doveditoare care atesta ca in ultimii doi ani inainte de nasterea copilului solicitantul a realizat minim 12 luni venituri impozabile,
- dovada eliberata de angajator privind veniturile realizate
- dovada ca solicitantul si copilul locuiesc in Romania.
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.