Se stie ca principala activitate prin care copiii invata, inca de cand sunt bebelusi, este joaca. Multi parinti nu sunt insa convinsi de rolul educativ al jocului nestructurat si cauta cu fervoare metode educative prin care sa dezvolte inteligenta si alte aptitudini copilului inca din fasa.
Este un cerc vicios ca sa spunem asa: pe de o parte parintii doresc jocuri si activitati educative pentru copii astfel incat societatea de consum le iese in intampinare cu tot felul de “programe de dezvoltare pentru bebelusi”, “activitati educative de grup”, jucarii scumpe si sofisticate care garanteaza dezvoltarea inteligentei copilului.
Pe de alta parte alti parinti sunt convinsi ca din moment ce toate cele anterioare exista ele sunt necesare si daca nu le ofera si ei copilului risca sa il faca inferior, ii refuza sansele la dezvoltare, il “lasa in urma”.
Alti parinti se simt vinovati daca lasa bebelusul, copilul sa se distreze singur, chiar si in prezenta lor, se tem ca astfel “il neglijeaza”, nu il stimuleaza de ajuns, nu-i antreneaza potentialul.
Altii considera ca joaca libera e o pierdere de vreme si ca un copil trebuie “inregimentat” de mic in diverse activitati structurate, trebuie sa i se organizeze timpul riguros, dupa un anumit plan iar altii pur si simplu se lasa impresionati de ce aud ca fac bebelusii, copiii vecinilor, rudelor, prietenilor, vedetelor samd si nu vor ca ei sa fie mai prejos.
Se uita insa ca pana la o anumita varsta copilul invata mai multe prin explorare proprie, joc nestructurat si integrare in viata adultului si ca lucrurile simple, in concordanta cu natura umana si stadiile sale de dezvoltare, sunt cele mai benefice.
Suprastimularea copilului poate fi la fel de nociva ca neglijarea lui si ambele extreme trebuie evitate.
De ce nu este indicat sa organizam activitati structurate cu copilul si sa intervenim mereu organizandu-i joaca:
La varste mici copiii nu au nevoie de activitati riguros organizate ci de joc cat mai liber, el fiind atat necesar cat si suficient pentru buna sa dezvoltare afectiva si cognitiva.
Copiii sunt inclinati de la natura spre a invata, dar mai ales prin observare, imitatie, joaca. Tinzand sa-i structuram activitatile riscam tocmai sa-i anihilam interesul innascut spre explorarea si cunoasterea mediului inconjurator.
Actul invatarii la om este spontan si prin impuneri putem ucide inclinatia naturala spre invatare, il facem pe copil sa opuna rezistenta, sa oboseasca prin prea marea respectare a unui program impus, riguros (iar la varste fragede chiar si ceea ce noua nu ni se pare solicitant poate fi perceput astfel de catre copil).
Daca inca din cea mai frageda pruncie ii invatam cu un program foarte structurat, bine organizat, cu o rutina care trebuie mereu respectata, tindem sa le formam o fire tipicara, sa rezulte niste adulti cu o anumita fixatie pentru rutina si tabieturi, greu adaptabili, care sa sufere atunci cand dintr-un motiv sau altul se intervine in programul lor.
Centrandu-ne pe “ideea educativa” e activitatilor pe care vrem sa le facem cu copilul riscam sa ne concentram doar la punerea in practica a demersului nostru, la bifarea unui obiectiv sau al altuia, uitand sa avem in vedere inclinatiile , aptitudinile naturale ale copilului, interesele si dorintele sale.
Ce inseamna “joc nestructurat”si cum putem sa-l incurajam, spre beneficiul copilului:
Jocul nestructurat este cel in care rolul principal il are copilul, el initiaza joaca si o conduce, fara “indicatii pretioase”.
A duce copilul in spatii libere, largi, in natura este esential pentru dezvoltarea sa. Acolo el isi dezvolta motricitatea, poate explora liber natura, descopera frunze, iarba, insecte, poate alerga, poate sa se dezvolte senzorial.
Lasati-i acces la obiecte care pot inlocui cu succes jucariile scumpe si care ii sunt mai de folos in invatare precum: linguri, pahare de plastic colorate, oale, haine, carton.
Integrati copiii in activitatile adultilor, lasati-i sa va observe, ei invata multe fiind lasati sa participe pur si simplu la viata din gospodarie, asigurandu-le un mediu sigur de explorare, desigur.
Observati-i interesele, care pot sa difere de la o perioada la alta. Observati care este aria de interes intr-o anumita perioada si propuneti-i jocuri si activitati in acea directie, fie ca este vorba de a picta, a dansa, a modela.
Improvizati, fiti creativi si lasati si copilul sa fie spontan si inventiv. Va fi constrans suficient sa faca activitati structurate in timpul scolii, nu inseamna ca pregatindu-l de la 1 an pentru genul acesta de activitati ii va fi mai usor mai tarziu ci doar va fi mai repede obosit, plictisit, stresat.
Secondati-l in joc cand va cere ajutorul, participat activ cand copilul va solicita, dar nu organizati de la A la Z jocurile copilului caci astfel el se va obisnui sa urmeze mereu indicatii, nu va sti sa-si gaseasca singur distractii, nu isi va dezvolta spiritul ludic, creativitatea, inventivitatea, prezenta de spirit, spontaneitatea pe care doar joaca libera le antreneaza!
In concluzie tineti cont ca cel putin pana la varsta de 1 an copilul se dezvolta in primul rand pe palierul senzo-motor, daca acesta este ingradit sau nu i se lasa loc suficient de exersare va avea de suferit si palierul cognitiv.
La varsta de 4-5 luni ale bebelusului nu este atat de important sa i se explice utilitatea obiectelor, culorile sau cum fac diverse animale ci sa fie lasat sa intre el in contact cu diverse texturi si sa observe el persoane, animale, mediul inconjurator in general.
Mai important decat sa asigurati activitati structurate este sa insotiti copilul in lumea lui, sa va aratati disponibilitatea in a asigura setea de cunoastere a copilului, sa-l secondati in joc fara a-i impune o anumita directie.
