Importanta alaptarii in timpul NOPTII
Alaptarea pe timpul noptii desi are un rol deosebit de important pentru buna dezvoltare fizica si afectiva a copilului, din pacate de multe ori este mentionata ca fiind o problema. De ce acest lucru? Fiindca multi adulti, de la mame la o parte din cadrele medicale nu au notiuni adecvate despre somnul bebelusului.
Parintii sunt tentati sa cada in capcana cliseului din filmele americane unde bebelusul este pupat pe frunte si pus seara la culcare singur in patutul din camera sa, unde doarme bustean pana dimineata. Nimic mai fals in legatura cu somnul bebelusului! Somnul bebelusului este total diferit de al adultilor si orice incercare de a-l mula dupa nevoile adultilor poate fi in detrimentul copilului.
Este natural ca bebelusul sa aiba un somn interupt si sa ceara sa fie alaptat pe parcursul noptii, de la 1 la…20 de ori pe noapte, in functie de copil si de perioadele prin care trece: puseuri de crestere, boala, eruptie dentara, alt disconfort. Sa vedem in primul rand care sunt argumentele IMPOTRIVA alaptarii pe timpul noptii si cum le putem combate, ele fiind nefondate:
Copilul trebuie sa doarma toata noaptea, altfel nu se poate odihni, nu va creste!
Fals! In primul rand reprizele de supt nocturn il fac sa creasca. La inceput stomacul nou-nascutului este foarte mic ceea ce inseamna ca el va trebui sa se hraneasca foarte des pentru a avea energia necesara cresterii si dezvoltarii, inclusiv in timpul noptii.
CITEȘTE ȘI: De ce să respingem alăptarea la PROGRAM în favoarea alăptării la CERERE?
Stomacelul copilului trebuie sa se odihneasca noaptea, sa nu se suprasolicite sistemul digestiv!
Din nou fals, desigur. Bebelusul nu mananca nici carnati cu oua prajite nici prajituri cu ciocolata si frisca astfel incat sistemul sau digestiv sa fie suprasolicitat si sa necesite pauza pe durata noptii. Laptele matern se digera rapid prin urmare este normal ca bebelusul sa solicite sa fie alaptat des. Formula de lapte praf este facuta din laptele altei specii, avand un continut mai ridicat de proteine, grasime, vitamine si minerale sintetice care il fac mai lent de digerat deci nu e de mirare ca bebelusii hraniti artificial dorm toata noaptea, dar este un somn nenatural de profund. CITEȘTE ȘI: Cei mai întâlniți 3 factori ce pot să-ți scadă producția de lapte matern
Mama trebuie sa se odihneasca, sa doarma toata noaptea pentru a fi apta sa ingrijeasca bebelusul ziua!
Alaptarea pe timpul noptii nu implica epuizare pentru mama, mai ales cand copilul doarme alaturi de ea si practic niciunul nu se trezeste complet: copilul gasind sanul repede suge semi-adormit pana adoarme la loc iar mamele in scurt timp se adapteaza si reusesc sa gaseasca pozitii comode care sa faciliteze alaptarea in stare de semi-trezie.
Mai obosita este o mama trezita din somn de plansul neconsolat al bebelusului si care trebuie sa se trezeasca pentru pregatirea formulei, pentru ca si in randul celor hraniti artificial sunt numerosi copii care se trezesc noaptea.
CITEȘTE ȘI: În ce situații scade lactația? Cauze care pot și trebuie să fie evitate
Sa vedem acum rolul major al alaptarii pe timpul noptii:
Alaptarea nocturna stimuleaza si mentine lactatia
Mai ales in timpul noptii se produce secretia de prolactina, hormonul care asigura succesul alaptarii. Deci daca sunteti convinse de beneficiile alaptarii si nu doriti sa vi se reduca sau chiar sisteze productia de lapte prematur, nu ar trebui sa incercati sa obisnuiti bebelusul sa doarma toata noaptea ci dimpotriva, sa profitati de reprizele nocturne de supt si sa le faceti cat mai odihnitoare, dormind in aceeasi incapere sau chiar pat cu copilul. Citeste mai multe aici despre beneficiile co-sleepingului.
CITEȘTE ȘI DESPRE: PUSEUL DE CREȘTERE LA BEBELUȘI – Tot ce trebuie să știe o mămică
Laptele matern contine seara cantitati mai mari de triptofan
Triptofanul este un amino-acid care induce somnul, prin urmare este firesc ca bebelusii sa isi doreasca sa adoarma la san, in niciun caz nu este un “obicei prost” care necesita dezvat! Bebelusii alaptati seara si de cate ori se trezesc in timpul noptii adorm mai usor, mai repede si mai ales mai fericiti, suptul la sanul mamei insemnand mai mult decat hrana!
Triptofanul eliberat in laptele matern mai ales seara si “pasat” copilului prin alaptare este responsabil cu dezvoltarea unui numar sporit de receptori ai serotoninei numit si “hormonul fericirii” care asigura bebelusului buna-dispozitie, ajuta la functionarea creierului si la reglarea somnului in timp.
Alaptarea pe timpul noptii este un aliat de nadejde in timpul unor situatii speciale
Spre exemplu cand erup dintii de lapte copiii cer sa suga mai des noaptea pentru ca le alina durerile si disconfortul. Copiii alaptati trec mai usor peste aceste perioade, in timp ce bebelusii hraniti artificial suporta un disconfort mai puternic si au mai multe manifestari neplacute pe parcursul episoadelor de eruptii dentare.
CITEȘTE ȘI: Apă, ceai sau doar lapte matern când e vară și cald? De ce lichide are nevoie bebelușul
De asemenea in cazul racelilor sau al altor boli insotite de febra alaptarea pe timpul noptii previne deshidratarea, scade febra si in plus, foarte important, transmite anticorpii necesari luptei cu boala. Prin urmare cel mai important este sa intelegeti ca alaptarea pe parcursul noptii nu este doar fireasca ci si recomandata, avand numeroase beneficii. Din pacate “societatea moderna” are multe preconceptii care ne indeparteaza de la natura si una dintre acestea este legata de somnul bebelusului.
Chiar si mamele carora instinctul le spune ca este bine ceea ce fac, ca este corect sa raspunda nevoilor de foame, sete, apropiere, afectiune chiar si noaptea, se simt de multe ori presate de cei din jur si ajung sa se indoiasca de ceea ce fac. O mama informata este o mama puternica si va sti sa faca fata parerilor neavenite ale celor care cred ca stiu mai multe despre nevoile copilului decat copilul insusi!
Alăptarea pe timp de noapte îi ajută pe bebeluși să adoarmă
Acest lucru poate fi greu de crezut, mai ales dacă bebelușul a trecut deja de vârsta la care sperai că va dormi mai mult peste noapte. Deși pare greu de crezut, laptele matern produs în timpul nopții ajută bebelușul să aibă un somn mai bun. Întrucât bebelușii nu produc melatonină – hormonul care induce somnul – în prima parte a vieții lor, să adoarmă și să doarmă nu le este atât de simplu bebelușilor. Însă laptele matern pe care i-l oferi conține multă melatonină, iar aceasta îi ajută să-și regleze ciclul circadian (ciclurile somn-veghe), permițându-le, în timp, să învețe să doarmă perioade mai lungi peste noapte. Citește în continuare despre: 5 motive importante (și NORMALE) pentru care bebelușii alăptați se trezesc să pape peste noapte
ÎN CLUBUL BEBELUȘILOR am pregătit un GHID COMPLET DE SUPORT PENTRU ALĂPTARE
Vizitează sectiunile de mai jos și alăptarea bebelușului va fi lină și plină de satisfacții!
ALĂPTAREA LA ÎNCEPUT
BEBELUȘI ALAPTAȚI
ALIMENTAȚIA ÎN ALĂPTARE
DESPRE LAPTELE MATERN
SPRIJIN PENTRU ALĂPTARE
TOTUL DESPRE ÎNȚĂRCARE
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.