Dezvoltarea bebelușului urmează o succesiune de etape predefinite care combină sferele neuropsihologice (intelectuale, comportamentale, senzoriale, afective) și motorii (postură, coordonare). Unele etape pot fi mai ușor de asimilat decât altele, deoarece fiecare copil are ritmul său. Unii copii vor vorbi mai târziu, dar au dobândit postura foarte repede sau invers!
Dezvoltarea copilului are loc în etape. În unele momente simți că nu face niciun progres, dar vor exista și faze de dezvoltare rapidă, unde te va surprinde cu toată evoluția sa. Prin urmare, trebuie să facem distincția între o întârziere de dezvoltare într-una sau mai multe zone și o adevărată tulburare de neurodezvoltare.
Cum se pune diagnosticul de întârziere a dezvoltării?
În primii ani de la naștere, sunt recomandate întâlniri regulate cu medicul pediatru sau medicul curant. Acești specialiști pot diagnostica sau anticipa posibilele întârzieri prin teste și evaluări efectuate în timpul fiecărei consultări. Depistarea precoce și diagnosticarea corectă a problemelor de dezvoltare pot face o diferență majoră pentru copiii și familiile afectate, fiind foarte importante aceste întâlniri regulate cu medicul dvs, cu atât mai mult aceștia trebuie să știe cauzele principale la care a fost expusă mama înainte de sarcina și in timpul ei.
Factorii de risc prenatali de dezvoltare sunt legați în principal de tulburări genetice sau sindroame de malformație (malformația cerebrală, cardiopatia congenitală-sindromul polidactiliei postaxiale, defect cardiac, defect cerebral, dismorfie facială caracteristică). De cele mai multe ori, tulburările genetice sunt responsabile pentru dizabilitățile intelectuale sau alte tulburări și includ tulburări monogene, tulburări multifactoriale și poligenice, precum și anomalii cromozomiale. Tulburările genetice fiind in majoritatea cazurilor asociate cu întârzierea dezvoltării, ele afectând semnificativ dizabilitatea intelectuală și defectele congenitale severe. Printre factorii non genetici se numără:
- Infecțiile
- Expunerea la toxine
- Boli cronice ale mamei
- Deficiențele nutriționale
- Complicații legate de sarcină
- Prematuritate și greutate redusă la naștere
- Droguri, alcoolism
- Traume
- Boli materne precum diabetul.
Ce este dezvoltarea normală și când ar trebui ca un părinte să caute ajutor?
Majoritatea copiilor născuți din a 37-a săptămână de sarcină sunt considerați copii sănătoși, fără complicații speciale și care se dezvoltă normal. Ritmul de dezvoltare este individual. Deși vârsta medie la care un copil merge independent este de 13 luni, există variații de la 10 luni la aproape 18 luni. Această variație există și în alte evoluții, cum ar fi vorbirea (primele cuvinte sunt rostite de obicei în jurul vârstei de un an), imitație, dezvoltare socială, abilități motorii fine sau grosiere.
Cele mai frecvente probleme de dezvoltare se observă până la vârsta de doi ani, acestea fiind dezvoltarea abilităților motorii, cum ar fi șezutul, mersul în picioare și mersul pe jos (de-a bușilea), dezvoltarea limbajului întârziată și o tulburare de comunicare (care poate fi în spectrul autismului). CITEȘTE ȘI: Cum îl încurajezi pe bebe să înceapă să meargă singur – Există 8 etape ale învățării mersului la bebeluși
Tulburările de comunicare sunt exprimate prin lipsa jocului, lipsa comunicării normale cu părinții, lipsa contactului vizual, lipsa contactului cu mediul și interesul exagerat și anormal pentru anumite obiecte sau repetarea anumitor mișcări ale corpului. Cand se observa aceste cazuri particulare, este necesara contactarea unui medic specialist pediatru cât mai curând posibil.
Cauzele întârzierii în vorbire
Acestea nu sunt încă bine înțelese, cu toate acestea, există un factor de risc asociat in intarzierea de vorbire. Dacă ați prezentat in familie antecedente de tulburări de limbaj sau dislexie este posibil ca copilul sa le moștenească.
Cu toate acestea, nu este neobișnuit ca un copil să aibă alte dificultăți, cum ar fi atenția, gestionarea emoțiilor sau controlul impulsivității. Aceste tulburări pot fi responsabile pentru dificultățile de învățare a copiilor. Tulburările de achiziție a limbajului oral sunt definite de debutul sau de dezvoltarea sa încetinită. Aceste tulburări de limbaj oral pot apărea la un copil cu inteligență normală, în absența oricăror leziuni cerebrale, neurologice, psihologice sau psihiatrice. CITEȘTE ȘI: Dezvoltarea vorbirii la copii
De asemenea, copilul în cauză nu are un deficit motor, mental sau senzorial (vedere și auz corect). Uneori, tulburările de limbaj oral coexistă cu o altă afecțiune (surditate, anomalie a organelor fonatorii care permit emiterea de sunete, deficit intelectual etc.) gestionarea lor terapeutică fiind una mai dificilă. Tulburările simple ale limbajului oral care regresează după o reabilitare precoce și corecta: tulburări articulare, bâlbâială, întârziere a vorbirii și a limbajului, disfazie care este o tulburare a dezvoltării cognitive, durabilă și mai dificil de tratat.
De exemplu disfazia fiind una dintre cele mai severe forme de întârziere a limbajului, reprezentând 1% din toate tulburările de vorbire. Este definit ca o tulburare a structurii limbajului. Disfazia afectează atât expresia orală, cât și înțelegerea ascultării. Limbajul oral spontan este redus, cu un vocabular rudimentar, uneori greu de înțeles; acest limbaj nu folosește gramatica sau are erori de sintaxă mari și numeroase. Copilul are dificultăți în a numi o imagine, a descrie o situație și a construi o propoziție, chiar una simplă. Există o lipsă de cuvinte. De obicei, există diferite grade de tulburări de înțelegere asociate cu aceasta. Fiind o tulburare durabilă a limbajului oral care provoacă dificultăți la învățarea școlară, în special la învățarea limbajului scris.
Sa nu ignoram tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD)
Aceasta constă într-o atenție slabă sau o atenție de scurtă durată și/sau activitate excesivă alături de impulsivitate inadecvată la vârsta copilului care poatea avea efecte majore in viitor, ADHD-ul fiind o tulburare a creierului care este prezentă de la naștere sau se dezvoltă la scurt timp după naștere. Unii copii întâmpină în principal dificultăți în a-și menține atenția, concentrarea și capacitatea de a-și îndeplini sarcinile; alții sunt mai hiperactivi și impulsivi; iar alții dețin ambele caracteristici.
Aceasta tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție este o tulburare de neurodezvoltare. Deși copiii cu ADHD se comportă adesea într-un mod hiperactiv și impulsiv, ADHD nu este o tulburare de comportament. Caracteristicile ADHD-ului sunt adesea observate înainte de vârsta de 4 ani și înainte de vârsta de 12 ani invariabil, dar nu afectează semnificativ performanța academică și interacțiunea socială înainte de nivelul școlii medii, aceasta încadrându-se în tulburările de dezvoltare normale ale copilului. CITEȘTE ȘI: Semnele autismului la copii – Mami, observă aceste indicii timpurii!
ADHD nu are o singură cauză specifică cunoscută, dar sunt adesea observați factori genetici, implicand probabil anomalii ale neurotransmițătorilor (substanțe care transmit impulsuri nervoase în creier), altele fiind:
- greutatea redusă la naștere (mai puțin de 1,5 kg)
- leziuni ale capului
- infecții cerebrale
- deficit de fier
- apnee obstructivă în somn și expunerea la plumb pot fi alți factori de risc
- expunerea la alcool, tutun și cocaină înainte de naștere.
Dizabilitățile de dezvoltare pot reflecta o constelație complexă de probleme la un copil, a căror etiologie este adesea incertă. Se întâmplă ca mai mulți factori de risc prenatali și perinatali să fie implicați, aceștia coexistă și au efecte multiple și cumulative asupra dezvoltării motorii și cognitive a copilului. Unele semne ale dezvoltării întârziate sunt evidente încă de la naștere, dar altele apar la sfârșitul vârstei școlare. Părinții care suspectează o problemă de dezvoltare la copilul lor este bine sa contacteze cat mai repede medicul pediatru pentru depistarea precoce și tratarea imediată a eventualelor defecte de dezvoltare, si evitarea factorilor de risc major înainte și în timpul sarcinii.
CITEȘTE ȘI: Întârzierea în dezvoltare în funcție de vârsta copilului – Semne de alarmă
