Retardul de crestere uterina denumit de medici si restrictie de crestere intrauterina este un diagnostic temut de mamici si obstetricieni deopotriva. Cum se defineste, care sunt cauzele, cum se diagnosticheaza si ce posibilitati de remediere a situatiei exista, iata ce poti afla citind articolul urmator.
Retardul de crestere intrauterina este un diagnostic dureros si care cu siguranta suna ingrijorator. Sa vedem insa ce semnificatie are.
Ce este retardul sau restrictia de crestere intrauterina?
Retardul de crestere este definit ca fetus ale carui dimensiuni se afla sub percentila 10 normala pentru varsta sa gestationala.
Exista doua tipuri de retard de crestere intrauterina. Retardul primar sau simetric este intalnit cand tot corpul fatului, inclusiv organele interne, sunt subdimensionate.
Retardul de crestere secundar, sau asimetric, este cel in care capul si creierul au dimensiuni normale, dar abdomenul este mai mic. Acest tip de restrictie de crestere poate fi observat doar in ultimul trimestru de sarcina.
Retardul de crestere uterina – Care sunt factorii de risc?
Printre factorii favorizanti se numara greutatea mica a gravidei, sarcinile multiple, alimentatia proasta, abuzul de tigari sau alcool, anomaliile placentare sau ale cordonului ombilical, anomalii cromozomiale, hipertensiunea de sarcina, oligohidramniosul sau diabetul gestational.
Cum se diagnosticheaza retardul sau restrictia de crestere intrauterina?
Cel mai important pas in stabilirea diagnosticului este reprezentat de datarea corecta a sarcinii. Asta se poate face fie pe baza primei zi a ultimei menstruatii, in caz ca o stii, fie ecografic, la inceputul sarcinii. Odata stabilita cu maxima precizie varsta sarcinii, exista cateva indicii care orienteaza medicul obstetrician catre acest diagnostic:
- Dimensiunile uterului nu coincid cu varsta sarcinii
- Masuratorile ecografice nu coincid cu cele normale pentru acea varsta a sarcinii
- Ecografia Doppler indica o disfunctie.
Retardul de crestere intrauterina poate fi tratat?
In functie de cauza care a produs-o, raspunsul poate fi afirmativ. Hipertensiunea mamei de exemple poate fi tinuta sub control cu medicatie. Este si cazul trombofiliei.
Exista insa si situatii in care nu se poate interveni si in care medicul poate decide ca bebelusul are sanse de supravietuire mai bune in mediul extrauterin, chiar daca se naste prematur.
Protocolul medical standard spune ca daca varsta sarcinii este de minim 34 de saptamani, iar restrictia de crestere este confirmata si netratabila, se recomanda inducerea nasterii.
Daca sarcina este mai mica de 34 de saptamani, starea fatului si nivelul lichidului amniotic trebuie monitorizate atent si frecvent, pentru a se putea induce nasterea imediat ce situatia se inrautateste.
La ce riscuri este supus bebelusul care sufera de retard de crestere intrauterina?
Primul risc este cel de nastere prematura, cu toate complicatiile sale. De asemenea, la acesti bebelusi sunt mai frecvente cazurile de hipoxie, aspirarea de meconiu, hipoglicemie, policitemie, dizabilitati motorii sau neurologice, tulburari de respiratie provocate de prematuritate, tulburari neurologice provocate de consumul de substante nocive de catre mama, sindrom alcoolic fetal.
Desi finalul poate fi unul fericit, de multe ori restrictia de crestere intrauterina reprezinta o mare provocare atat pentru obstetrician cat si pentru echipa de medici neonatologi, care incearca sa ii ofere bebelusului cele mai bune sanse de supravietuire.
Nu trebuie uitat ca statisticile demonstreaza ca pana la 40% din cazurile de moarte in primele 48 de ore de la nastere sunt cauzate de cazurile severe de restrictie de crestere intrauterina.
