Suntem siguri ca te-ai intrebat de multe ori cum arata si ce face si cat e de mare bebelusul care creste in burtica. Acum, ClubulBebelusilor iti ofera un tabel cu dimensiunile medii ale fatului in fiecare saptamana de dezvoltare intrauterina. Astfel, indiferent de saptamana de sarcina in care esti, poti afla ce lungime are bebelusul tau si cat cantareste!
La fiecare vizita medicul obstetrician iti va masura burtica de la osul pubian pana la ceea ce se numeste fundul uterin. Desi nu este o masuratoare extraordinar de precisa, ea este totusi un indicator destul de bun al faptului ca bebelusul tau creste si se dezvolta normal. Ecografiile pe care le vei face vor confirma acest lucru.
Restrictia de crestere intrauterina inseamna ca, din diferite motive, bebelusul nu creste in ritmul in care ar trebui. Motivele acestei intarzieri de dezvoltare pot fi numeroase, iar medicul va lua masurile adecvate in asa fel incat bebelusul sa fie in siguranta. In cazuri extreme, dezvoltarea bebelusului se poate desfasura mai bine in mediul extrauterin, caz in care medicul va recomanda nasterea de urgenta.
Trebuie sa ai in vedere ca acestea sunt valori medii obtinute pe esantioane mari de populatie. In functie de mostenirea sa genetica, bebelusul tau poate fi mai greu sau mai usor, mai lungut sau mai scund. Variatiile de la aceste dimensiuni nu trebuie sa depaseasca anumite limite. Daca valorile masuratorilor obtinute de medicul ecografist sunt mult diferite, discuta cu medicul obstetrician care ar putea fi cauzele. El poate considera necesar sa refaca masuratorile, sau te poate trimite sa ceri parerea unui medic genetician. CITEȘTE TOTUL DESPRE: Testele genetice în sarcină
Perioade vulnerabile și mai puțin vulnerabile în dezvoltarea fătului
Când vei afla că ești însărcinată – asta pentru că organismul tău a început deja să-și transmită primele semne – fătul care crește în tine nu e mai mare decât o sămânță de mac! Această perioadă înseamnă și pentru el una foarte importantă, cu cele mai mari schimbări în dezvoltarea lui, în care micuțul este foarte vulnerabil. Până în săptămâna 10 de sarcină, toate organele copilului vor începe să se formeze, iar unele chiar să funcționeze. Iată care sunt etapele dezvoltării fetale în uterul matern:
Perioada germinală: reprezintă doar primele două săptămâni de sarcina, din momentul fecundării, până la fixarea zigotului în peretele uterin.
Perioada de embrion: durează șase săptămâni, iar dezvoltarea are loc într-un ritm alert. Acum se conturează organele și sistemele fiziologice fundamentale. Embrionul ia înfățișarea unui om. Aceasta este perioada cea mai vulnerabila, rezultând diverse anomalii. La sfârșitul acestei etape, embrionul are o greutate de 2,2 g si o lungime de 2,5 cm.
Perioada de fetus (făt): se întinde pe o perioadă de 7 luni.
Dimensiunile considerate normale pentru un nou-nascut variaza intre 2500 si 4300g, respectiv 48 si 52 cm.
Lungimea si greutatea fatului in fiecare saptamana de sarcina:
Saptamana de sarcina | Lungime (cm) | Greutate (g) |
8 saptamani | 1.6 cm | 1 gram |
9 saptamani | 2.3 cm | 2 grame |
10 saptamani | 3.1 cm | 4 grame |
11 saptamani | 4.1 cm | 7 grame |
12 saptamani | 5.4 cm | 14 grame |
13 saptamani | 7.4 cm | 23 grame |
14 saptamani | 8.7 cm | 43 grame |
15 saptamani | 10.1 cm | 70 grame |
16 saptamani | 11.6 cm | 100 grame |
17 saptamani | 13 cm | 140 grame |
18 saptamani | 14.2 cm | 190 grame |
19 saptamani | 15.3 cm | 240 grame |
20 saptamani | 16.4 cm | 300 grame |
21 saptamani | 26.7 cm | 360 grame |
22 saptamani | 27.8 cm | 430 grame |
23 saptamani | 28.9 cm | 501 grame |
24 saptamani | 30 cm | 600 grame |
25 saptamani | 34.6 cm | 660 grame |
26 saptamani | 35.6 cm | 760 grame |
27 saptamani | 36.6 cm | 875 grame |
28 saptamani | 37.6 cm | 1005 grame |
29 saptamani | 38.6 cm | 1153 grame |
30 saptamani | 39.9 cm | 1319 grame |
31 saptamani | 41.1 cm | 1502 grame |
32 saptamani | 42.4 cm | 1702 grame |
33 saptamani | 43.7 cm | 1918 grame |
34 saptamani | 45 cm | 2146 grame |
35 saptamani | 46.2 cm | 2383 grame |
36 saptamani | 47.4 cm | 2622 grame |
37 saptamani | 48.6 cm | 2859 grame |
38 saptamani | 49.8 cm | 3083 grame |
39 saptamani | 50.7 cm | 3288 grame |
40 saptamani | 51.2 cm | 3462 grame |
41 saptamani | 51.7 cm | 3597 grame |
42 saptamani | 52.5 cm | 3685 grame |
De cine depinde creșterea și dezvoltarea fătului
Greutatea fetală la naștere variază destul de mult, fiind influențată de mai mulți factori: cei materni, fetali, constituționali, genetici, nutriționali și de mediu. Creșterea și dezvoltarea fetală depinde în mare măsură de placentă, aceasta fiind organul prin intermediul căruia se produc schimburile de substanțe nutritive și gaze între mamă și făt, un organ care se dezvoltă în paralel cu fătul, încă de la stadiul embrionar.
Rolul placentei în creșterea și dezvoltarea fetală, este îndeplinit în mare parte prin intermediul hormonilor, prin urmare placenta are o funcție la fel de importantă ca și cea de organ de schimb, și anume cea de organ endocrin. Fătul este un organism dependent de schimburile de substanțe nutritive și metaboliți cu organismul matern. Cu toate acestea, el poate să își modifice parametrii mediului intrauterin, precum și propriul proces de creștere și dezvoltare în mare parte prin intermediul hormonilor. Știai că … creierul creste mult mai rapid în perioada fetala atingând la nastere 25% din volumul creierului adult, în timp ce greutatea corpului atinge numai 5% din greutatea adultului.
CITESTE ȘI: SARCINA LUNA DE LUNA
Prima lună de sarcină (săptămânile 1-4)
Luna 2 de sarcină (săptămânile 5-8)
Luna 3 de sarcină (săptămânile 9-12)
Luna 4 de sarcină (săptămânile 13-16)
Luna 5 de sarcină (săptămânile 17-20)
Luna 6 de sarcină (săptămânile 21-24)
Luna 7 de sarcină (săptămânile 25-28)
Luna 8 de sarcină (săptămânile 29-32)
Luna 9 de sarcină (săptămânile 33-36)
Ultima lună de sarcină (săptămânile 37-40)
Rolul placentei în creștere și dezvoltare
Placenta, doar ca să știi e deja prezentă și funcționează din a șaptea zi de la fecundare. Rolul său este foarte important în cursul celor 9 luni de sarcină! La început, se comportă ca un organ endocrin: produce hormonul gonadotropină corionica (HGC), din a doua săptămână de sarcina. Acest hormon acționează asupra ovarelor și împiedică eliminarea mucoasei uterine, permițând, astfel, păstrarea sarcinii.
Șase săptămâni mai târziu, placenta este locul unei importante producții hormonale, mai ales a progesteronului, care împiedică contracțiile mușchiului uterin și, astfel, expulzarea fătului. Trebuie așteptat douăsprezece săptămâni de sarcină pentru ca placenta să aibă o structură definitivă.
Placenta joacă un rol cheie. Toate funcțiile sale sunt esențiale pentru buna dezvoltare a sarcinii și pentru creșterea fătului. Poate fi comparată chiar cu un scut. În parte, embrionul este un corp străin pentru mama, deoarece a moștenit 50% din patrimoniul genetic al tatălui. Așadar, ar trebui să fie expulzat, asemeni unui fruct. Aici intervine placenta. Ținând piept anticorpilor și celulelor puse în mișcare de către organismul matern pentru a se apăra și pentru a scăpa de embrion, placenta se transformă într-un scut imunologic. Dar nu este un zid de nepătruns. Medicamentele, drogurile, bacterii, virusuri și paraziți pot trece prin peretele placentei ca să ajungă la făt. Rolul placentei însă nu s-a terminat. Va fi în continuare singurul organ prin care se vor face schimburile nutriționale între mamă și făt.
Descoperă în CLUBUL BEBELUȘILOR totul despre NAȘTERE | NUME COPII | NOU NASCUT | BEBELUSI | PRIMUL AN | ALAPTARE
Tu în ce săptămână de sarcină ești? Ce dimensiuni are bebelușul tau în uma consultului ecografic?
Descoperă mai multe la Clubul Bebelusilor
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.